poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2023-07-08 | |
Într-un vis de săptămâna trecută am văzut-o pe Marilyn la metrou. Eram conștient că e un vis deși simțeam în ceafă curentul de pe peron și mirosul picăturilor de Chanel Nr.5 venind dinspre divă. Era aproape miezul nopții. Doar alți trei-patru călători populau zona, dintre care doi se sărutau cu foc într-un colț. Marilyn era tristă, acea tristețe care o făcea atât de atractivă dar și atât de vulnerabilă dacă o priveai cu atenție și ți-ar fi venit vreo idee murdară. Tristețea de la metrou îi coborâse colțul ochilor mai mult decât în "Unora le place jazzul" când îi zice lui Tony Curtis să se relaxeze, îi trece mâna peste ochelari și îl sărută. Niciodată n-am fost fan miss Monroe dar m-am îndrăgostit de ea ori de câte ori am văzut-o în vreun film, în vreun poster retro sau am dat de ea prin cărți și reviste, povestiri sau documentare. De magnetismul ei m-am îndrăgostit și de stilul dulce-misterios al personajului nefericit care a fost. Se găsea, în vis, la cinci metri de mine și aveam de gând să-i spun toate astea, să-i promit că o fac să-și uite nefericirile și că știu o terasă deschisă unde putem bea un Martini. Tremuram; era Marilyn, totuși, nu Marga Barbu ori Violeta Andrei, lângă care aș fi tremurat deasemenea, dar mai puțin. M-am apropiat la patru metri de ea, apoi la trei, la doi, la un metru. Am sesizat că e mai înaltă decât îmi închipuiam și mai slăbuță. Palmele mi se umeziseră și buzele mi se uscaseră. Atunci a venit metroul dinspre Piața Romană și fluxul de aer premergător i-a fluturat cosițele blonde ca-ntr-o reclamă din '57 la Coca-Cola, care mă urmărise de copil după ce am văzut-o la "Teleenciclopedia" într-un episod despre viața ei. Marilyn era aproape în brațele mele când s-a smucit sărind în fața trenului care nici nu a frânat. Cred că am eliberat un țipăt scurt de groază și m-am așezat pe un scaun. Încă eram conștient că era doar un vis dar și așa nu mi-o puteam ierta: aș fi putut-o salva pe Marilyn de la a doua ei sinucidere dacă aș fi fost mai lipsit de emoție și aș fi îmbrățișat-o la timp. Am tresărit și m-am trezit, transpirat. Nu mai eram sigur că fusese un vis, încă aveam în nări Chanel Nr.5 și cartela de metrou în mână. Nu am mai putut adormi la loc și am aprins televizorul. Într-un breaking news pe care lumea se ușurează de obicei tocmai se spunea că opt bucureșteni se juraseră că au văzut-o pe Marilyn Monroe prin oraș iar pe alt post Metrorex raporta un incident cu o garnitură ce se deplasa dinspre Piața Romană cu puțin înainte de miezul nopții. Atunci a fost când am sărit de la balcon. Jos, Marilyn mă aștepta la colț, cu rochița albă frunzărită de o adiere fierbinte: ai un foc, darling? I l-am dat pe tot.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate