Nu m-am îndoit niciodată asupra timpului meu liber, întotdeauna voi avea timp în această lume relativă, și după cum văd eu, toate decurg spre normalitate. Creierul e mereu ocupat, în același timp și liber în fața impulsurilor date de sateliți aflați la mică distanță față de pământ. Din tot ceea ce are mai măreț timpul ca dimensiune, dacă-mi cere cineva vreo părere, aș vrea să-l concentrez doar pe orbita dăruirii, și nu doar ca pe o imaginație tulbure a gândului din zilele mai "proaste" a existenței noastre. N-aș vrea să fiu nici soluția "bună" prinsă într-o buclă a timpului, ireversibilă, dar nici soluția permanentă găsită într-un lift ce coboară până dincolo de percepția acelui "cip,"care i-a fost montat, ascuns, pentru a se opri la momentul potrivit, atât la urcare, darămite la coborâre.
Nu-mi voi face o obsesie din această preocupare a mea cu timpul liber, le numesc zile depline, fără să fac lumea să plângă- pe acelea aflate sub oblăduirea celor șapte îngeri aleși de mine, și care mă păzesc de sus, voi face tot posibilul să nu fie transformate de vreun extraterestru, și duse pe alte tărâmuri, acolo unde acea "Reverse Vending Machines," le vor vinde ca pe o coală de hârtie, model A4, îngălbenită, goală și mototolită.
La fel a pățit-o și prietenul meu, a fost vândut precum un pachet cu bomboane aflat pe un raft de butic, uitate și negustate de nimeni, iar mai apoi ca într-un film bun, încearcă o ultimă variantă;"help yourself,"pentru a putea să să-ți salvezi reputația.
Timpul meu, mai caută și buze tăcute, al căror amprentă rujată, lasă urme pe oglinda timpului, pentru nu uita niciodată conturul lor. Le caut pe toate cărările pământului, de la acelea care duc spre Domul din Milano până la cele ce duc spre Sagrada Familia ori catedrala Hagia Sofia din Istanbul. Timpul meu îl găsești acolo unde toate ușile se deschid dinspre interior, nu am alte căi de acces, în templul timpului meu intri ca un dar, așa cum ești construit, îmbinat, de cel mai iscusit alchimist al universului.
În timpul meu...
"dacă m-ai chema, ar zvâcni
o mie de păsări în colivie;
o mie de uși s-ar da-n lături...
și s-ar vesti dezghețul Pământului,"
până când acea mașină de timbrat oameni
s-ar transforma în căldură, din dragul de-a dărui, fără a cere nimic la schimb. Ar fi mașina prin care "vezi lumea într-un bob de nisip, raiul într-o floare, să fii infinitul în palmă și veșnicia să o trăiești într-o oră, aceasta este viața," din templul timpului meu. Un "ceas care curge," este conștientizarea acută a existenței mele, poate a ta, a ta.