Caii mei fugari aveau ochii îndreptați
spre o rampă de lansare, uitată în bătaia
vântului uscat, și mai aveau coamă, coamă așezată peste roțile timpului,
limitată de puterea voinței calului
pentru a nu-și lua singură zborul...
ea, coama aceea, ca un creț atașat unei
rochii de mireasă de către cel mai iscusit
croitor.
Ea, așteptând preaplinul clipelor ce
vor urma, după rostirea cuvântului: Da!-
vibrând, împreună cu alesul inimii, Ea, și
El, doi oameni chipeși, își încrestează pe
inimi sigilii, încovoiate înspre degetul
inelar al lor , dînd strălucire cununiei
așezate pe capul lor, acea reașezare a
omului la rangul de coroană a creației, de
către preotul care oficia această unire cu
Dumnezeu, prin ritualul dat de "Taina Cununiei"...
Au rostit răspicat :Da!- la ieșirea din
lăcașul Domnului, și-au luat zborul urcând
într-o fermecătoare caleașcă a timpului,
prinsă la cei doi cai, "cu coama așezată
peste roțile timpului" dat de astă dată
prin voința Lui Dumnezeu, preotului prin cuvântul Său;
"până ce moartea vă va despărți"
...după decenii, mireasa de altădată, involuntar, dar prin voința divină va
îmbrăca rochia grea și neagră, semn al
tragicei sorți, imprevizibil de altfel,
dar fără scăpare pentru noi toți, vremelnici trecători pe pământ.

Aș fi vrut să continui, să mai adaug ceva,
însă greutatea din acest text o veți da
tot dumneavoastră, printr-o minunată așe-
zare în pagina dumneavoastră a durerii, a
pierderii, pricinuite de moartea soțului
dumneavoastră, tatăl, filosoful și omul de
cultură Mihai Șora, sigur, nedorită de noi
toți.

..."Încă nu știu cum va arăta ziua de mâine,
nici toate cele ce vor urma.
E dincolo de puterea mea de așteptare.
Unii oameni ar trebui să trăiască veșnic-
nu numai în Rai, unde, negreșit, tu vei
sta, ci și pe punctul acesta albastru,
boțul de apă și humă care plutește în spațiu și pe care opt miliarde de făpturi
omenești- dar niciuna ca tine-
conviețuiesc, se ceartă, sau se iubesc, se
războiesc ori își sunt-unele, altora
sprijin"


Mulțumesc!