Oare sunt Bolnav?


Prietenia e ca sarea în bucate, dă gust vieții. Poți să trăiești însă, foarte bine și dacă n-ai prieteni. Totuși, viața, ca și mâncarea, fără aceste ingrediente, ni se par fade. Când mănânci nesărat, de cele mai multe ori, ai o recomandare de la medic, se presupune că ești bolnav. Când nu ai prieteni, se poate spune la fel, ești bolnav! Să acorzi prietenia cuiva nu e o treabă ușoară. Trebuie să admiri la acea persoană unele însușiri, să fii compatibil cu acesta în planul ideilor, să aibă disponibilitatea dialogului în contradictoriu fără a presupune că îi adresezi o insultă dacă ai o cu totul altă părere. Eu sunt un tip singuratic, n-am prieteni chiar dacă în tinerețe am avut destui. Oare sunt bolnav? Am să vă povestesc ce s-a întâmplat cu trei dintre prietenii mei cei mai buni și virtualii cititori vor judeca singuri. Avertizez că orice asemănare cu persoane din realitate este absolut întâmplătoare.
Prețul prieteniei
Oare, eu am avut prieteni adevărați? Am știut să-i aleg?
Pe Rică l-am cunoscut stând la coadă să primesc repartiția în Căminul Studențesc din Regie. De ce l-am agreat? Acum, după atâta timp e greu de spus. Poate fiindcă era sociabil, spontan, pontos, iradia numai bună dispoziție.
- Zici că ești argeșean? Și n-ai auzit de Dobrin??! Suntem prieteni buni, nu există alt fotbalist să-l întreacă în dribling. Câștigăm campionatul!
Ne-am mutat împreună, camera 507 în corpul G. Eu aveam o valiză mare din lemn, cu încuietoare, iar el un geamantan din piele. Mergeam împreună la cursuri, cantină, la seratele dansante de la sfârșitul săptămânii ce se țineau la celebrul cămin 303. Avea mare succes la fete!
-Năică radem tot, nu iertăm pe niciuna! Îmi povestea despre numeroasele aventuri pe care le avusese până atunci. Eu eram încă virgin și îl ascultam cu gura căscată.
-Când te hotărîști îmi spui, te duc la femei, am o băbuță de 40 de ani, mamă ce dă din...E de treabă, vorbesc cu ea...își face bine meseria, când vrei să mergi?
-Bă Rică nu pot, vreau iubire, pasiune, sentiment, cum să strâng în brațe pe una care se zbenguie în pat cu tine?
-Ești prost, dacă n-o vrei pe băbuța mea îți fac cunoștință c-o elevă...
-Mai bine îți fac eu, frate-meu și-a luat gazdă în Cartierul Cotroceni și au ăia o fată, mortală, sunt curios dacă ai avea și la asta succes, eu am încercat, e un pic mai înaltă ca mine...
Atât i-am vorbit fetei despre Rică, prezentabil ca un actor de film, inteligent, știe totul despre sufletul feminin, că până la urmă a acceptat să ne întâlnim, toți trei, în parcul de la Operă. Când am văzut-o ne-am ridicat de pe o bancă și-am pornit în întâmpinarea ei. Fata s-a oprit brusc, s-a întors din drum și-a iuțit pasul. A întors capul de câteva ori și cum noi continuam să mergem a luat-o la fugă. Abia atunci am rămas pe loc și-am râs de nu ne mai opream. Se apropia sesiunea de examene și să nu mai fim prada a tot felul de ispite ne răsesem în cap, la piele, a la Cogeac. Probabil asta o speriase.
Cu toată pierderea podoabei capilare, din cinci examene, prietenul meu a trecut doar unul. Asta mi-a dat de gândit, până și mama căreia îi povestisem despre Rică mi-a spus: împrietenește-te cu unul mai deștept ca tine să ai ce învăța de la el, nu cu unul care vrea să-ți dea femeia lui.
Parcă eram orb, nu-i vedeam defectele, țineam la el mai mult ca la fratele meu. Avea răbdarea să mă asculte, nu mă lua peste picior deși lua totul în derâdere, viața e atât de scurtă, nu-i păsa că a picat examenele, le mai dau odată în vară, în toamnă. Eu nu primeam bani de acasă, aveam bursă, iar pentru micile cheltuieli, dam meditații, pe mult, pe puțin și chiar pe degeaba. Primeam recomandări de la doamna Haica Felicia, directoarea Liceului Gheorghe Șincai din București, fosta mea profesoară de matematică în clasele a X-a și a XI-a.
-Năică, te rog s-o meditezi și pe fata primului secretar de partid al sectorui 4, Nicolae Ganea, învață bine, dar taică-său o vrea olimpică la matematică! Eliza era inteligentă, drăguță, dar mă trata ca pe o slugă, nici măcar un pahar de apă nu îmi dădea să beau. Mă plângeam de toate astea lui Rică, iar el, după ce mă lua pe după umăr, râdea, las că te răzbun eu, la ce liceu zici că învață? O agăț și o fac să joace în căpăstru.
-Nu e de nasul tău, degeaba te dai mare.
Se apropia sesiunea de examene din vară, iar eu lucram ca un metronom, dimineața la cinci scularea, la ora șase meditația unui elev la seral, la 7,30 cursuri la facultate, la ora 15 masa la cantină, la ora 16 studiu la biblioteca din corpul I, în Polizu, la 20,30 altă meditație... Ajungeam la cămin frânt. Rică juca barbut, pocher, ...Într-o zi nu mi-am mai respectat programul, nu mă simțeam în apele mele, m-am întors în cameră pe la ora 17. Rică îmi inventaria conținutul valijoarei mele din lemn. M-am repezit în el, l-am îmbrâncit, l-am porcăit, iar el se scuza că a avut o mică datorie la un vlăjgan din anul cinci, iar ăsta îi promisese o bătaie soră cu moartea dacă nu primea banii până la ora 18!
Ce-a urmat după asta? Evident, l-am scos pe Rică din sufletul meu, acum îi vedeam numai defectele. De altfel a repetat anul 1 de trei ori, în cele din urmă a fost exmatriculat din facultate și a dat concurs la subingineri în Pitești. De atunci n-am mai auzit nimic despre el.