Ațipisem doar câteva clipe. Mie așa îmi părea.
Lumina lila de la lampa ta preferată, cea de la care umpli casa cu miresme aromoterapeutice potrivite pentru a rezolva orice mic dezechilibru, umplea toată încăperea. Nu am crezut niciodată cu adevărat în puterea cu care tu le-ai încredințat, uneori cu vehemență. Și câte miresme. Și câte probleme....
Mă înconjura un fel de aură tulbure, asemeni cercurilor Lunii în nopțile reci, cețoase. Parcă mai mult o părere decàt o imagine clară dar bine definită, asemeni unei marame prin care vrei să vezi lumea de dincolo dar de foarte aproape.
Am clipit de câteva ori în încercarea de a-mi limpezi privirea. Aveam senzația ca m-am trezit într-un budoir. Camera cu pereți albi și doar un pat dublu și o noptieră, care satisface de fiecare dată liniștea somnului profund, inundată de o sarabandă de nuanțe, de penumbre lila, îmi dadeau o stare greu de definit și care mă obligau parcă să-mi verific trupul, să îmi simt părul printre degete, să îmi mângâi pieptul în căutarea singurului lucru care putea trăda că este real ce simt: bătăile inimii. Le-am găsit, grăbite parcă să îmi spună ceva ce eu nu aș reuși să înțeleg din prima încercare, într-o agitație nefirească, zglobie, ca un cățel loial care încearcă prin toate gesturile lui să te facă să înțelegi o bucurie sau un pericol, cu gesturi în plus, deși din prima lui privire ai fi putut înțelege imediat ce dorește de la tine.
M-am întors pe partea stângă, cu fața spre peretele în capătul căruia este decupată ușa întredeschisă, căutând o cale să evadez din acel mister, dacă se întâmpla să mă copleșea cumva. Aveam nevoie să simt că și spațiul, patul dublu cu singura lui noptieră de pe care lipsea obișnuitul pahar cu apă, sunt reale.
Câteva raze au găsit loc să evadeze prin fanta ușii, plutind pe trepte, în jos. Strâng cearșaful cu putere în palme și simt bumbacul cum se îmbibă de transpirația palmelor.
Îți aud respirația. Întind mâna dreaptă și te găsesc lângă mine. Îmi amintesc că eram singur când căzusem secerat de oboseală. Mă întorc pe partea dreaptă și te găsesc. Nici nu îmi păsa acum în ce fel ai ajuns acolo. Erai lângă mine nici nu mai conta altceva. Și totuși era diferit totul. Eu, tu și budoir-ul în care ne aflam. Un spațiu nou, o stare nouă cu timpul ei limitat parca de scurgerea ca printr-o clepsidră a atmosferei lila prin ușa întredeschisă. Un fel de portal care urma să se închidă daca nu aș fi exploatat magia lui.
Simt o dorință imensă. Totul în jur este senzualitate. Acest sentimen de " acum ori niciodată", acea stare unică, pe care nu o poți alunga cu ciupiturile trezirii, și pe care o las să mă învăluie.
Simt cu agiți aerul în jurul tău, îl văd cu plutește pe cercuri de unde de căldură, cum dansează cu razele lila si se așează pe pielea ta, ca niște fluturi de aburi înmiresmați pe niște picături de rouă, și se transformă în aburi vanilați. Pielea ta nu miroase niciodată așa. Îți mângâi umărul stâng care a evadat din haina de noapte pentru a se întâlni, pe ascuns parcă, cu fluturii săi.
Nu dormeai, nu erai nici trează. Erai acolo și parcă nici nu erai. Erai tu și parcă totuși nu erai tu.
Pielea îti tresare la fiecare atingere ca o mimoza pudica și se strânge în fiori care își încoardă arcurile pilozităților fine încercând să se apere de vreun atac iminent, sau să deschidă spații printre ele pentru ca mângăierile să poate pătrunde cât mai aproape de suflet. Îți sărut gâtul prin părul abanos și te cuprid . Mâ întâmpini primitor cu fesele ferme. Dau la o parte încet, fiecare bucată de tesatură, ca într-o continuă descoperire a unei comori, după alta. Trupul tău se încinge și se unduiește asemeni unui val care își caută cel mai bun loc pe o plajă pustie. Și mai vine un val si pe urmă încă unul, diferit de fiecare dată. Altă geometrie, alt mușchi spumează mai tare cu fiecare izbire de țărmul abdomenului meu.
Coapsele tale mă cuprind strâns și mă atrag în vâltoarea pasiunii. Îți simt pulsul venelor din tot trupul în strângerea ta. Fiecare atingere, fiecare fibră și curgere sangvină a îmbrățișărilor noastre, sau unit ca într-un dans ritualic în jurul focului lăuntric. Simt cum arzi. Simți cum mă arzi. Fiecare bucățică de trup și-a găsit partener în acest dans. Suntem un singur trup. Ne-am contopit parcă unul cu celălat, ne-am metamorfozat într-un cocon lila ce urmează să explodeze și să devină fluture, să se așeze liniștit pe burboanele de transpirație cu miros de vanilie, să devina clipă și să moară într-o amintire.
Aburul lila se disipă. Lampa pentru terapiile lumești anunța cu un sunet ascuțit că s-a terminat terapia. Camera a redevenit simplă si suficient de confortabilă pentru odihnă. Patul dublu are așternutul răvășit iar eu sunt singur. Deși nu erai lângă mine, te-am simțit, te-am visat, te-am iubit.
Pe noptieră se află , la locul lui, paharul cu apă. Ușa întredeschisă nu șoptește nimic.
Mă ridic în șezut și îmi cuprind ochii cu palmele încercând să întemnițez ce-a mai rămas din starea de dinainte. Nu a ramas însă nicio continuare.
A fost doar un vis. Rămâne însă în amintire, atât de intens încât, în timp, se va contopi cu restul amintirilor și va deveni întâmplare.
Și ce întâmplare, ce poveste, ce amintire. Și ce vis...
Încă simt mirosul de vanilie! Și totuși, tu nu miroși niciodată așa.