poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2023-03-11 | |
Alzeimer. E ca un sistem de operare. Odată penetrat pe limba computerului, se despachetează, se copiază, se configurează. Îşi caută regiunea. Ai de ales(?)! Te invită să-ţi laşi credenţialele la intrare. Mai ştii cum te cheamă?! Lasă un nume la întâmplare! Nici nu e prea important. Parola. Nu mai eşti de mult extravertit. Te fereşti de lume cum te-ai feri de lumină cu palmele, răsfrângându-te într-o poziţie incomodă şi bizară, din care ieşi speriat, privind în toate direcţiile să nu te fi văzut cineva. Întreabă de reţea ca şi când neuronii nu i-ar ajunge. Vrea actualizare. Dar treci peste. Rămâne pentru mai târziu...
Şi bun venit! Atâta durează. Nu apuci să-ţi bei cafeaua, nici să asculţi meteo. Mai bine! După ei, vremea se strică mereu. Iar tu vrei soarele fiecăruia. Ce stil ipocrit! Când ai avut soarele tău pe tavă, un pomelo, l-ai lăsat să (se) treacă... Pe urmă pui mesageria ca să discuţi cu tine când îţi mai aminteşti. Adaugi şi câteva baze de date: facturi, nemulţumiri, replici, prietenii anulate... Oricum se vor altera. Oricum, cine le va achita?! Timpul. Va programa fără încetare. În loc de culori va pune umbre. În loc de butoane de siguranţă va pune selecturi. Vei alege probabil ieşirea, dacă ar mai exista una. Iţi trebuie o versiune de visual. Compatibilă cu visele tale din care lipseşti tu. Iubire! Ai un nume ciudat. Ştii? Am pariat, am jucat, dar nu am câştigat niciodată. M-am întors de unde am plecat... Am riscat. Chiar şi un limbaj de interogare. Cuvinte care încep cu dacă. Pentru el s-a născut kipling! Şi nedumeririle mele. La trezire, dimineaţa, cineva din background lansează un eraser şi uiţi că te-au refuzat la încă un interviu. Că trebuia să te sune. Că trebuia să ai emoţii. Speranţe. Şi dacă în programul obişnuit liniile se şterg şi apar erori pe care le poţi desluşi oarecum, pe Internet, şi dacă toate zborurile simulate spre fericire sunt anulate dintr-odată, şi dacă niciun restart nu reglementează situaţia, înseamnă că nu mai poţi. Nu mai poţi să faci undo! Iar dacă pentru a ajunge la propria memorie trebuie să formatezi totul, să resetezi bio-sul, atunci, la ce bun să ştii cine eşti în momentul ăsta?! Un singur lucru îţi mai aminteşti: cum te controlau, ca de nişte viruşi. Estranha forma de vida. Fado. La la la...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate