poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2022-06-24 | |
Stau rezemat de stâlpul porții și mă uit lung după Zenovia, care se îndepărtează, cu pași nervoși, dezlânați și nesiguri în pantofii ei scâlciați, spre magazinul din capătul străzii. A primit de la cineva cinci lei pentru că i-a cărat niște lemne în casă și vrea să-și cumpere niște dulciuri. Vorbește de una singură, așa cum îi e obiceiul, mereu se ceartă cu cineva imaginar, atunci când nu se ceartă de-adevăratelea cu cei care o ironizează, îi aruncă vorbe de ocară sau o hărțuiesc cu tot felul de șicane pe biata femeie nu prea întreagă la minte.
Zenovia e deja ceea ce se cheamă în popor „o femeie bătrână”, a împlinit de curând cincizeci și șase de ani, dar nu-și arată vârsta. A rămas parcă undeva pe la douăzeci-douăzeci și cinci. Iar cu mintea, undeva pe la zece. Cu chipul de copil și ochii veșnic mirați, cu trupul zvelt și mereu în mișcare, cu rochia lungă și înflorată fluturând în vânt, cu baticul roșu legat la spate, cu părul gros și negru, pare o codană năzdrăvană mișcându-se mereu neastâmpărată și neliniștită pe ulițele satului. Nimeni din sat n-o socotește femeie în vârstă, ca și cum nimeni n-ar ști că a trecut hăt bine de o jumătate de secol, nimeni n-o ia vreodată în serios, pentru toți ea e Zenovia cea slabă de minte, copil retardat rămas fără școală, o puștoaică zăpăcită săltând mereu cu pași de șotron de-a lungul uliței, rămasă pentru totdeauna în lumea copilăriei. Nici măcar copiii nu o tratează ca pe o persoană adultă, ci ca pe una de seama lor. Și pentru copii, ea e tot Zenovia cea zăbăucă și aiurită, colega lor de joacă, de multe ori, pe stradă, prin curți ori pe la râu, la scăldat. „Hei, Zenovie, hai să ne jucăm de-a baba-oarba, noi te legăm la ochi și tu fugi după noi, să ne prinzi!” Și Zenovia se prinde în jocul lor, spre veselia zgomotoasă a copiilor, care fug care-ncotro din fața Zenoviei cea caraghioasă. Legată cu o năframă la ochi, se împiedică din când în când și cade pe brânci, spre satisfacția copiilor răutăcioși care râd ținându-se cu mâinile de burtă. „Zenovie, hai să ne jucăm fotbal!” o provoacă ceata veselă de copii, care au reușit de-a lungul timpului s-o învețe pe Zenovia să dea cu piciorul în minge și regulile elementare ale jocului de fotbal. Copii se învârtesc cu mingea în jurul ei, ea încearcă să le ia mingea, dar se împleticește și cade, spre amuzamentul tuturor. Cel mai amuzant e atunci când copiii o pun să tragă la poartă, dar ea dă cu putere cu piciorul peste minge și cade în fund. Atunci copiii sunt gata să leșine de râs. Uneori, copiii mai mari își bat joc de ea. „Zenovie, arată-ne și nouă ce ai pe dedesubt.” Iar ea, fără să stea pe gânduri, cu un gest de fetiță inocentă, își ridică rochia până la brâu dezvelind picioarele încă frumoase, cu mușchi alungiți ca de gimnastă. Băieții se chiorăsc la coapsele ei, iar câte unul mai expert zice: „Vedeți, mă, la nebuna de Zenovia? Ce picioare are? Asta, dacă n-ar fi nebună, ar putea fi vedetă pe la televizor, ori pe internet”. Unii dau din cap neîncrezători, alții râd, amuzați de ideea de a o vedea pe zănatica lor top model pe la televizor, prin reviste, ori pe internet. De Zenovia profită toată lumea, o cheamă femeile la ajutor în gospodărie, bărbații la fân pe câmp, copiii la furat de cireșe și alte fructe de prin grădinile oamenilor. Și ea e bucuroasă atunci când e băgată în seamă și ia parte cu mult entuziasm la orice activitate la care e chemată, chiar dacă muncește uneori din greu, în zloată și ploaie, pe soare arzător ori pe ninsoare viscolită, ea pare în afara vremii, mereu harnică și dornică de a fi de folos oricui îi cere ajutorul. În timpul liber se joacă la fel ca oricare fetiță, cu păpușile din podul casei părintești, cu păpuși făcute de ea din pănuși și mătase de porumb, cu amestecuri de făină, rumeguș și noroi, în oale ciobite aruncate la gunoi, ca să facă de mâncare și să-și hrănească ceata numeroasă a păpușilor. Timpul a trecut, dar Zenovia a rămas aceeași fetișcană zurlie și neluată în serios vreodată. De la mic la mare, toți o strigă „Hei, Zenovie! Ce mai faci, tu, nebună?”„Zenovie, ce-ai mai făcut de mâncare la păpușile tale?” „Zenovie, hai să ne jucă de-a baba-oarba!” „Zenovie, hai să ne jucăm fotbal. Tu stai în apărare și nu lași să treacă de tine nici un jucător cu mingea spre poartă!” „Zenovie, hai la furat de mere de vară, că s-au copt în grădină la nea Ion!” „Zenovie, hai să prindem pești cu mâna din râu, de pe sub bolovani!” Și Zenovia exultă de bucurie că e luată în seamă și chemată să fie și ea parte din lumea oamenilor în mijlocul cărora trăiește, chiar dacă oamenii, de la copil la omul mare, o socotesc doar o hăbăucă, bună doar pentru amuzament, ori pentru o muncă grea și neplăcută, plătită numai cu o cană de lapte și o plăcintă cu brânză, ori ceva mărunțiș. Dar Zenovia e fericită. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate