poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2022-05-21 | | N-aș putea spune că mă dau în vânt după fostele prietenii, dar dacă tot s-a întâmplat să trec prin fața instituției, dar fix prin dreptul ei, nu m-am putut împiedica să apăs cu arătătorul, scurt, butonul soneriei adâncit ca un cuib de vrabie în stâlpul umbrit de un arbore de mătase. Măcar așa, să știu cine e de serviciu, cine mai muncește, cine nu, de parcă ăsta era interesul meu în ziua de marți, trei ceasuri rele. Ei bine, femeia de serviciu era bine-merci pe-afară. Timp frumos, bun de ascultat ciripituri și alte cele și chiar de urmărit bucuria șobolanilor prin iarba crescută mai strașnic decât un copil, oricare ar fi acela. Ei bine, am zâmbit cumva șiret, am salutat, în timp ce din părcușorul amenajat cu două bănci împrejmuite de trandafiri și stânjenei în poziție de drepți îmi făceau cu mâna, chicotind, câteva colege ieșite să se încarce musai cu d3. Episodul era la fel de vechi și sociabil ca și parcul. Zumzetul gâzelor era bine de tot perturbat de hărmălaia iscată de râsete și voci amestecate cu aerul îmblânzit de soarele de mai. Am intrat în clădire, după ce ne-am făcut cu mâinile pe sus, ca la vreun amețit de festival în aer liber, ca la o paradă cu surle și trâmbițe și fete expuse pe toate părțile, dar musai cu pălării de vrăjitoare ori cine știe de care. Era doar o revedere, ce mare lucru! Dar, ne place să ne dăm în stambă. Așadar, fiindcă știam că va urma o mare plictiseală, de vreo două ore aproximativ, adică atât cât îmi puteam permite să stric din propria viață de dragul fostelor prietenii din care unele nu meritau pentru nicio secundă, am luat-o din ușă în ușă, din birou în birou până am ajuns la toaleta damelor care, trebuie să recunosc, a devenit pe loc foarte interesantă. Știți și voi cum e după ce bei câteva limonade reci. Apoi, ca omul, m-am spălat pe mâini și pe față, simțeam cum se dezlipesc pupicii și celelalte celule moarte cu care îmi tapetasem obrajii de dragul revederii. Ce chestie! Și asta era tocmai pentru că în doi ani și mai bine mă dezvățasem de astfel de lipituri! La naiba dacă mai înțeleg cum sunt făcută! Am riscat pe pielea mea să dovedesc uneia dintre amice, uneia care a tot roit în jurul meu cât a avut nevoie și-apoi s-a dat deșteaptă și mi-a făcut niște fițe de-alea de doi bani de mă lăsasem păgubașă fiindcă n-aș fi scos-o la capăt cu ea, era prea îngâmfată... Dar, ce spun eu? Îngâmfată, pe naiba! Mai degrabă ofticată. Frate, dar n-ai să crezi cât de ofticată, lua foc din orice. Cum ziceam, voiam să dovedesc un lucru, tâmpit, de altfel, că am uitat deja întreaga fanfaronadă și sunt dispusă tare să o îmbrățișez. Era mai degrabă ideea de a o băga laolaltă cu întreg regimentul de foști colegi, adică de a-i face înadins că e una ca oricare alta, tocmai fiindcă se credea ea altfel. Mi-a aruncat o privire trufașă. Nu știu de ce, mă așteptam la mai mult din partea ei, dar, ce chestie, chiar nu a mai fost în stare de fițe și din astea. Mi-am spus atunci că trebuie să plec îndată și mi-am jurat să nu mai dovedesc vreodată niciunei mutre ridate cum că obrazul fin nu trebuie întors niciodată!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate