poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-09-19 | | Înscris în bibliotecă de Bejliu Anne-Marie
Inca din timpul vieții sale, Adam Mickiewicz devenise un simbol. Numele lui, asociat în permanență cu suferințele și idealurile poporului polonez, era pronunțat cu venerație de compatrioți și cu respect de străini. El reprezenta nădejdile într-un viitor fericit ale Poloniei împărțite, confirma încrederea nestrămutată a omenirii progresiste în valorile morale ale poporului polonez, se confunda cu aspirațiile generoase ale neamului său.Spre sfârșitul vieții, Mickiewicz își spune socialist, deși semnificația acestei concepții depășea posibilitațile sale de înțelegere. Anticipa, însă, astfel drumul pe care poporul polonez l-a ales cu hotărâre un secol mai târziu, cunoscând legile dezvoltării istorice, care, lui, poetului, i-au rămas tăinuite.
Critica burgheză polonă l-a urcat pe Mickiewicz pe un soclu, creând în jurul lui un gol artificial. Cuvintele de “profet” și “mesianism” reveneau frecvent în gura acelora care-l glorificau, silindu-l să viețuiască în zone cu aer rarefiat, bune doar pentru martiri și asceți. E adevărat că din viața lui Mickiewicz n-au lipsit căderile și înfrângerile, iar opera lui n-a fost cruțată de confuziile mitice, frecvente la romantici. Dar nu aceste întunecări parțiale caracterizează pe marele poet și, oricum, ele nu i-au umbrit opera. Pe Mickiewicz omul, pe marele patriot si cetățean, pe făuritorul romantismului polonez și al poeziei moderne polone, în general, critica marxistă l-a restituit poporului său și întregii omeniri progresiste. * S-a născut la 24 decembrie 1798, în satul Zaosie de lângă Nowogrodek, pe meleagurile îndepărtate ale pământurilor lituane, cum li se spunea pe atunci. Tatăl poetului, avocat la Nowogrodek, făcuse parte dintre soldații lui Kosciuszko și trecutul glorios revenea adeseori în istorisirile din casa părintească. Mama sa, Barbara Majewski, s-a ocupat îndeaproape de educația copiilor săi, contribuind în mare măsură la “ copilăria câmpenească, îngerească”, cum avea să o numească poetul peste ani. După absolvirea școlii din Nowogrodek, Mickiewicz urmează cursurile universității din Wilno, la secțiile de literatură și artă. Orașul Wilno, în vremea aceea un centru cultural de seamă, polarizase în jurul universității reprezentanți de frunte ai intelectualității polone de pe teritoriile lituane.Mickiewicz găsește aici o atmosferă stimulantă. E un mediu în care se dezbat idei în spirit voltaireian, raționalist și ateu- în același timp un mediu receptiv la tendințele înnoitoare ce-și fac drum în arta și literatura de peste hotare. Evident, problemele politice sunt în permanență la ordinea zilei. În anul 1817, Mickiewicz înființează cu alți câțiva colegi așa- numita societate a Filomaților (Iubitori ai virtuții), care își ia drept deviză cuvintele: Patrie, învățătură și virtute. Pentru a-și lărgi activitatea în rândurile maselor de studenți și a eluda totodată rigorile supravegherii țariste, gruparea secretă a Filomaților organizează un al doilea cerc, numit al Filareților, de astă dată cu asentimentul forurilor universitare superioare. Tinerii “ iubitori de virtute “ nu aspiră numai la perfecțiune morală, ci mai mult la răsturnarea țarismului și eliberarea poporului. În maturizarea acestor cercuri conspirative a jucat un rol deosebit contactul cu “decembristii”. Mickiewicz este animatorul cercurilor, e pe rând autor al statutelor, orator, ține prelegeri în ședințe secrete sau organizează seri literare, unde- și afirmă, încă de pe atunci, nu numai calitațile poetice, dar și talentul de a improviza. Tot în anii studenției, Mickiewicz cunoaște o tânără descendentă a unei familii de nobili Maryla Wereszczak, care-i insipiră o puternică dragoste romantică însoțită de suferință și dezamăgire, dar- lucru esențial- îi trezește geniul poetic. Fără să exagerăm rolul episodului dragostei pentru Maryla, trebuie să recunoaștem că el a fost un prim stimulent, pe care evenimentele ulterioare- mult mai grave- aveau să-l estompeze. In micul orășel Kowno, unde e silit să accepte un post de profesor, acestea fiind condițiile impuse de universitatea al cărei bursier fusese, Mikiewicz străbate primele etape ale experienței literare și în 1822-1823, la Wilno, din grija foștilor prieteni Filomați, apar primele sale două volume de versuri, cuprinzând: Balade și Romanțe, Grázyna și Străbunii partea a II-a si a IV-a. Răsunetul lor este larg. Stârnesc entuziasmul nestăvilit al celor dispuși să recunoască în Mickiewicz pe înnoitorul poeziei poloneze și protestele indignate ale spiritelor rigide și conservatoare. Dar poetul are prea puțin răgaz să se bucure de prima lui victorie. Un an mai târziu, un incident, în aparență fără importanță, la un liceu din Wilno, atrage după sine mânia autorităților țariste, un proces, arestări, în care sunt implicați și Filomații. Arestat, Mickiewicz pornește laolaltă cu ceilalți, așa cum se hotărâse prin sentință, spre “guberniile îndepărtate de Polonia, până când vor obține autorizația de întoarcere în ținuturile natale”. O asemenea autorizație poetul n-avea să mai obțină niciodată. Anii petrecuți la Petersburg, Moscova, Odesa, au o însemnătate covârșitoare pentru evoluția ulterioară a lui Mickiewicz. La Petersburg, Mickiewicz se împrietenește cu cei mai de seamă dintre “decembriști”, care-i primesc cu brațele deschise pe intelectualii polonezi, admițându-i la ședințele lor secrete și împărtășindu-le proiectele revoluționare. Mickiewicz nu-și va uita niciodată “prietenii ru;i”, cărora le va închina, cu pioasă aducere aminte, versuri rămase celebre. La Odesa, Mickiewicz își permite câteva clipe de destindere, după atâtea evenimente foarte grave.Poetul frecventează înaltele saloane atât de ospitaliere față de proscrișii polonezi, încercând să se amuze și să uite. Experiența poetică, esențială însă, o reprezintă călătoria în Crimeea, călătorie căreia îi datorăm celebrele Sonete din Crimeea, apărute împreună cu sonetele închinate Laurei în 1826, la Moscova. Aici, la Moscova, ca pretutindeni în Rusia, Mickiewicz și tovarășii săi, se bucură de prietenia intelectualității cu aspirații revoluționare. Dintre întâlnirile cele mai importante trebuie menționată cea cu marele poet A.S.Pușkin, al cărui “Boris Godunov” stârnește entuziasmul lui Mickiewicz. Scurtă vreme după aceea, Pușkin, la rândul său, își arată intenția de a traduce în limba rusă poemul lui Mickiewicz : “Konrad Wallenrod”, apărut la Petersburg. Prietenii ruși își dovedesc din nou prezența ocrotitoare, mijlocind poetului polonez în 1829 autorizația de a părăsi Rusia, unde supravegherea poliției țariste era mai mult decât stânjenitoare. Mickiewitcz pleacă spre Apus.se oprește la Weimar spre a aduce omagiul său unuia dintre marii poeți ai lumii, care l-a influențat hotărâtor în anii de formare, lui Goethe. Trecând Alpii, scrie ultima poezie dedicată Marylei, versuri de o mare intensitate emoțională. Se stabilește apoi, pentru scurtă vreme, la Roma, unde îl ajunge vestea războiului din 1830. Poetul pleacă precipitat la Paris, de aici la Dresda, unde îl întâmpină valul refugiaților, care părăsise Polonia după înfrângerea răscoalei.La Dresda, zguduit de tragica desfășurare a evenimentelor din țara sa, pradă remușcărilor pentru faptul că n-a participat și el la răscoală, Mickiewicz e cuprins de un fel de fervoare poetică pe care o caracterizează, glumind: “Mi s-a spart în cap un vas cu poezie”. Astfel, literatura polonă se îmbogățește cu partea a III- a din Străbunii, operă remarcabilă prin originalitatea ei. In 1832, poetul pribeag, împresurat de griji și măcinat de dorul patriei, se stabilește definitiv la Paris. Își caută refugiu în muncă. Desfășoară o bogată activitate publicistică, traduce, scrie un fel de îndreptar moral- politic pentru emigranții polonezi, intitulat: Cărțile poporului și pelerinajului polon, preia conducerea ziarului “ Pelerinul polon “, dar mai ales cutreieră cu imaginația meleagurile dragi ale patriei. Incetul cu încetul, îl cucerește ideea “ unui poem câmpenesc, … pe care scriindu-l îmi închipui că mă aflu în Lituania ”. În 1834, Mickiewicz sfârșește monumentalul sau “ Pan Tadeusz ”. Proiectatul poem câmpenesc devenise epopeea națională a poporului polonez. După 1834, Mickiewicz- poetul tace aproape cu desăvârșire. Proiectează și începe o serie de lucrări ce rămân neterminate, unele în limba franceză. Urmărește viața emigrației poloneze și, nemulțumit de intrigile care-o agită, încearcă să influențeze multiplele grupări și curente prin articolele sale polemice. Este hărțuit, întunecat, obsedat de ideea întoarcerii în patrie- idee care după 1830 se dovedește, mai mult ca oricând, o himeră- chinuit de boala soției și de lipsuri materiale. Numirea sa, ca profesor de limba latină, la Academia din Lausanne, îi acordă un scurt răstimp de liniște interioară. Scrie, cu acest prilej, cele câteva poezii pline de emoție, cunoscute sub numele de Liricele de la Lausanne. Rechemat, în 1840, la Paris, să preia catedra de literaturi slave de la Collége de France, Mickiewicz întreprinde o vastă operă de sinteză literară. Cursurile sale, adevărat tur de orizont al istoriei culturii omenești, atrag în mod irezistibil, prin patosul lor, prin originalitatea și îndrăzneala ideilor expuse, prin idealurile generoase care-l animă pe vorbitor. Dar în scurtă vreme, cursurile sunt compromise. Mickiewicz căzuse pradă tówianismului, unul din multiplele curente utopice și mistice ale secolului al XIX-lea. Andrzey Tówianski, marele maestru al acestui curent, îl împinge și pe Mickiewicz, ca de altfel pe mulți emigranți polonezi, spre o doctrină nebuloasă, în care ideile progresului moral se împletesc cu practici mistice și cu idei politice reformiste. Catedra, transformată în amvon al tówianismului și în tribună politică antiguvernamentală, determină suspendarea cursului. Tówianismul intervenise în viața lui Mickiewicz într-un moment de gravă depresiune morală. Îndată ce mijește nădejdea unei activități reale, practice, în slujba țării sale, Mickiewicz rupe definitiv cu experiențele mistice sterile. Valul revoluționar al “primăverii” popoarelor îi dă puteri noi. În 1848, îl găsim în Italia, încercând să creeze o legiune polonă, menită să lupte alături de italieni, “o armată republicană și socialistă ”, cum o numește poetul. Mickiewicz se consideră un tribun în acțiune. Străbate Italia oraș după oraș, ține discursuri înflăcărate, scrie articole mobilizatoare, are o întrevedere dramatică cu Papa Pius al IX-lea, întrevedere ce sfârșește cu exclamația poetului: “Află că astăzi spiritul lui Dumnezeu se află în salopetele muncitorilor din Paris”. Întors la Paris, Mickiewicz colaborează cu febrilitate la “ Tribune des peuples ” , militând în cele aproape o sută de articole, pe care le publică, pentru lupta de eliberare națională a popoarelor, pentru ideea luptei revoluționare. Ultimii ani ai vieții și-i petrece la Paris, ca personalitate deplin recunoscută, îndeplinind funcția de bibliotecar la Biblioteca Arsenalului. Dar iată ca emigranții polonezi nutresc noi nădejdi de rezolvare a problemei țării lor. Mickiewicz, deodată întinerit, acceptă cu bucurie misiunea de a pleca la Constantinopol pentru a încerca acolo reînvierea unei armate poloneze. La 26 octombrie 1855, cel mai mare poet polon mânat, de la un capăt la altul al lumii, de dorința nestrămutată de a fi util patriei sale, moare de holeră la Constantinopol. Biografia lui Mickiewicz oricât de succint ar fi prezentată relevă o viață plină de zbucium și suferințe închinată poporului polon și strâns împletită cu soarta acestuia. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate