poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2021-07-06 | |
Am înțeles atunci brusc: cel mai mult îmi lipsiseră siluetele stranii, jumătate năluci, cealaltă jumătate femei.... Coșulețele lor minuscule țărănești, la fel de straniu, de... adevărat, prelungind totul dincolo de prezent, într-un pariu câștigat, în pofida evidențelor răului. CÂND PRIVIREA MEA VEDE VEDE VEDE PRIN ALBASTRUL-VIOLET AL FLORILOR DE LAVANDĂ. Și timpul meu împrumută lentoarea clipei, sensul ei, marea semnificație, felul în care continui să rămâi om, fie și puțin altfel. Pe o banchetă tapițată. Pe vârfurile sufletului înălțându-mă, fără a mai suspecta de neprieten vreun geam opac. Știu asta. Când mă surprind. Înțelegând. Iertând. Iarăși înțelegând... Oarecum intempestiv, împotriva oricăror planuri sau convingeri raționale. Premediatte. ÎN ASTA STĂ FRUMUSEȚEA! – îmi zic. Și simt în dreptul umărului pala de vânt poposită de undeva de departe. Poate din locul acela împărtășit într-un preaplin al lipsei de poveri a copilăriei. Într-o viață ce tindea a se confunda cu vara... ÎNTR-O VARĂ CARE ERA ÎNSĂȘI VIAȚA! Lunecarea mea lipsită de frici. Tocmai acolo, în adâncul revelației. Căci asta trebuie să fi însemnat punctul acela minuscul, nereperabil cu mâna, nici cu privirea, punctul din care trecea înspre Lumină Izvorul. Tot de acolo trebuie să fi crescut, nestânjenite, purtând adn-ul generațiilor multiple, interminabile, absolut vii, câmpiile mele albastru-cu-violet. În tandemul lor cosmic, domesticindu-se, asemenea unui dumnezeu de bunăvoie, prin iubire, făcut mic, să ia din angoasele omului, din uriașele lui solitudini... Să-l mântuie! Eu, din mine rostogolindu-mă, până spre pragul acela, din fieful căruia pot defini fără de greș, frumusețea uimită a mâinilor de țărancă date cu săpun de casă. Limpezite... Inima zdrobindu-și, fărâmițând-o, doar ca să aducă în mijlocul citadin al prăpastiei VISUL ALBASTRU-VIOLET. Aici, într-o lume care trăiește..., mai mult moare, după regulile microcosmosului desfășurându-se printr-un geam opac. Cu griji multe, cu bucurii niciodată duse la bun sfârșit...
Și eu, trezindu-mă brusc Acasă!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate