poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2021-05-12 | |
Familia lui Gruber era compusă în principal din bunic și două nepoate necoapte; îl mai cuprindea pe Gruber, dar nu în totalitate, pentru că în majoritatea timpului nu stătea pe acasă; mai existau desigur mama și tatăl lui, oameni serioși și sobri care păreau înțepeniți de veacuri în bucătărie, nemișcați și impunători, tăcuți dar elocvenți prin atitudinea lor. Erau greu de clintit și uneori, la micul dejun când se strângea toată lumea în jurul mesei de acolo, tatăl se încleșta cu mâna pe solniță și n-o mai dădea la nimeni. Mama era stăpână pe ketchup; bunicul avea obiceiul să-și umfle bojocii obrazului și să elimine niște sunete ca de trombon; el se așeza în capul mesei și aștepta ouăle ochiuri gătite de nepoate, care făceau fiecare câte-un ou într-o tigăiță mică, apoi le răsturnau în farfuria bunicului care le mânca fără să folosească tacâmuri.
Gruber era și el morocănos dimineața, și de cum se așeza pe scaunul său zicea: ”Ce dimineață împuțită!”; asta zicea mereu, chiar și când era frumos. Bunicul îi atrăgea atenția că ar fi putut să spună și el ceva mai ca lumea, de pildă ”Bună dimineața ” sau ”Bună seara”, după caz, deși seara nu luau micul dejun. ”Bine!”, răspundea Gruber și băga mâncare în el ca pentru trei zile. E adevărat că după aceea lipsea de acasă cel puțin câte trei zile, fără ca să spună nimănui unde se duce și ce face. Cu privire la absențele lui era bine că nu-l întreba nimeni de motiv, pentru că ar fi dat un răspuns de nesuportat; Gruber era câteodată foarte dur și contondent. De pildă, odată când bunicul i-a reproșat că a uitat să le ia pe nepoate de la școală, Gruber l-a urcat pe acoperișul casei și a început să arunce în el cu pietre. Nepoatele bunicului erau fetele sorei lui Gruber, care era plecată în Spania la muncă. Aspectul cel mai bun al micului dejun familial era că devenise tradițional, începea cu o rugăciune spusă de bunicul (care uneori cânta și imnul) și era și un fel de mic consiliu de familie; se făceau planuri de activitate, se luau angajamente, se hotăra cine ce să facă în perioadele următoare, după care toată lumea trecea la odihnă. De multe ori în discuții interveneau părinții lui Gruber, spunând ”da” sau ”nu”, după cum era situația, dar o făceau în așa fel încât afirmațiile sau negațiile lor făceau cât o sută de alte asemenea vorbe ale altor tați și mame din cartier, fiindcă ei erau cu mult mai hotărâți și neclintiți decât alții.
”Îți amintești când l-am născut pe Gruber?”, întreba mama privindu-l pe tata în albul ochilor. După o perioadă îndelungată, tatăl își introducea în gură o bucățică de brânză, apoi, simțind că trebuie să spună ceva ca să nu se enerveze soția sa, zicea: ”Nu.” ”Cum nu?” ”Am vrut să spun da. Scuză-mă!”. În continuarea zilei, fiecare își vedea de treburile lui sau de ale altuia. Gruber își petrecea mult timp în foișor spionând cu un binoclu toate mișcările făcute de o familie care se mutase de curând într-o casă de vizavi. Unele lucruri îi plăceau foarte mult și-și nota aspectele într-un carnețel, altele îl îngrozeau și se uita printre degete, cu frică; de pildă, vedea în fiecare dimineață cum un negru bărbos în cămașă de noapte alerga cu un satâr ridicat în aer după o virgină de 17 ani, pe care chiar în momentul când o prindea de păr se întrerupea imaginea, fiindcă se termina câmpul vizual oferit de cadrul ferestrei; dar Gruber putea vedea în fereastra alăturată, probabil bucătăria, cum negrul se așezase la o masă și mușca dintr-o halcă de carne roșie. Se mai petreceau și alte fapte pe acolo, dar Gruber nu avea cum să vadă decât prin geamurile din față; îi trecu la un moment dat ideea să se urce într-un pom din spatele casei de peste drum, dar gardianul de noapte îi arunca priviri din stradă de parcă l-ar fi văzut și i-ar fi ghicit gândurile perverse; evident, omul în uniformă nu-l putea zări, Gruber aflându-se la o înălțime cam mare și fiind ascuns de perdea; bunicul săpa în spatele grădinii. ”De ce faci asta, bunicule?”, îl întreba Gruber. ”Pentru mușchi!”, zicea bătrânul. ”Păi mușchi găsești la baza oricărui copac!” îi spunea Gruber . ”Pentru mușchii mei! Să-i antrenez!”. În acest timp cele două nepoate creșteau văzând cu ochii și se făceau tot mai apetisante. Nu de puține ori, dimineața, Gruber se trezea că pune binoclul pe ele, în timp ce fetele își făceau gimnastica de înviorare în curte, lângă piscină. Tatăl lui Gruber îl prinse odată în timp ce Gruber le spiona pe fete și-l dădu o palmă peste ceafă care-l făcu pe tânăr să scape binoclul din mână și să se apuce imediat de învățat pentru istorie. Se chinuia foarte mult cu această materie din care nu înțelegea mai nimic, povești cu oameni morți de mult și chestii depășite. ”Cine nu cunoaște istoria, riscă s-o repete.” îi spunea taică-su. El nu o cunoștea și o tot repeta în prostie. Familia lui Gruber era ramificată și diversificată. Avea și o mătușă pe munte, care creștea capre. Gruber se ducea vara pe acolo unde erau turme de miei cu trei ciobănei. Erau foarte plăcute serile când mătușa organiza câte-un foc de tabără cu pastramă, vin roșu și dansuri populare de munte. Ea nu putea să danseze fiind cam abătută din cauza unor dezamăgiri din dragoste din tinerețe, dar flăcăii de la stână (fiindcă acolo era o stână) băteau pământul de mama focului până când ea se enerva și striga la ei să termine odată, că parcă i-a lovit strechea. Oamenii se culcau pe-o ureche pe lângă oi, păzindu-le împreună cu dulăii să nu dea lupii. Gruber se ducea în camera lui și se uita la tabletă. Dimineața se scula târziu și pleca imediat în jos, spre oraș, spre aglomerație și civilizație. Se ducea direct la serviciu. Gruber se ocupa de niște gâște; sau, mai corect spus, gâsculițe. Pentru munca lui primea un salariu gras. El le păzea, le spăla (de fapt se întorcea întotdeauna cu spatele și auzea numai clipocitul apei și gânguritul lor vesel), fundă roșie le punea și le trimitea pe tarla; de fapt, fiind vorba de centrul orașului nu e corect spus tarla, dar acum nu știu dacă mai e ceva de făcut. Munca lui îi plăcea foarte mult, mai ales că nu prea avea mare lucru de făcut, toată ziua (de lucru) stătea pe terasă și se uita la spectacolul străzii, la formarea de perechi și la diferitele aspecte ale socializărilor, folosind același binoclu ca și acasă și participând câte-odată la vreo jumuleală de seară, când rămânea peste program. Ar putea spune că dintre toate bunătățile de pe pământ iubea cel mai mult gâsca, pe care nici n-o mânca, iar atunci când era nevoit la vreun eveniment să se afle în fața unei bucăți de gâscă, el o mângâia și-o legăna și-o lua la dans prin mijlocul ringului, copleșit de dragoste pătimașă. E adevărat că și gâsculițele țineau la el și-i fluturau uneori penele pe la nas (făcându-l să strănute ca un dobitoc) sau îl gâdilau pe la subsuori provocându-i accese interminabile de râs. Gruber realiza venituri suplimentare și din pene de gâscă, pe care le smulgea personal doar la suratele cărora le plăcea operația care era puțin dureroasă, dar ele scoteau gemete de plăcere în timp ce el le susura pe la urechiușe ca un veritabil gânsac. Cu privire la activitatea lui maică-sa își arăta deseori nemulțumirea, spunându-i că ar trebui să se fixeze și el odată la un loc și să nu mai sară din floare-n floare ca un guzgan de câmp, dar el găsea comparația jignitoare și-i dădea vânt maică-sii de fiecare dată într-un șanț desfundat de canalizare, când ea îi vorbea astfel; mai spunea că el nu are niciun fel de comportare frivolă dacă ea asta voia să sugereze, că făcea totul ca orice om care are un serviciu, ca orice sudor, barcagiu sau cazangiu. ”Da, dar te apropii prea mult de suratele alea, te freci de ele, să nu iei vreo boală!” insista mama lui. El se îmbufna și pleca la mare cu prietenii. În privința prietenilor, erau câteva lucruri de spus. Și câteva care trebuiau ascunse. Despre unele ierburi și unele fumuri. Băieții (el și alții ca el) aprindeau focuri mari seara la malul mării și fumau pe rupte, tocmai într-un moment când acesta obicei fusese interzis parțial. Mai făceau și alte alea, ca de exemplu dansuri tip cazacioc foarte periculoase când aruncau cu ambele picioare în aer și cădeau cu șira spinării pe stabilopozi, rupându-și pingelele de atâta bătucire; atunci era trimis după el unchiul Karl militar de formație veche (avea mustăți austro-ungare) care venea întins către ei stingându-le în primul rând focul urinând pe el câte-o jumătate de cisternă de bere nefiltrată, după care se ducea direct spre nepotul său urlând ”Numele și prenumele!” ”Ce, unchiule, nu mă mai cunoști?” ”Anul nașterii, studii, porecle, rude în străinătate, grupa sanguină! Repede!” ” Unchiule, ai luat-o razna?” zise Gruber, dar fostul militar îl duse la o cazarmă unde era prieten cu comandantul și-l puse pe tânăr la curățat de cartofi. Gruber îi scrise o scrisoare maică-sii spunându-i că el s-a obișnuit cu armata dar n-ar vrea să fie trimis în Afganistan unde nu cunoaște pe nimeni, n-are prieteni și nu știa nici limba. După ce curățase un maldăr de cartofi care nici nu mai încăpeau în bucătăria de campanie, Gruber ieși afară să-și dezmorțească mâinile care făceau singure niște mișcări sacadate ca la damblagiți, ca și cum ar curăța niște cartofi invizibili. Afară totul era pustiu. ”Ce faci, pruncule, aici?” îl întrebă un cioban care avea în preajma sa niște oi. ”Uite, iau puțin aer!” zise Gruber. ”Poți să iei cât vrei, dar de ce n-ai plecat? S-a desființat armata!” Își dădu seama că omul avea dreptate. Privi în jur și-și dădu seama că nu mai exista niciun ordin de zi pe unitate. Așa că plecă acasă, unde i s-a organizat o petrecere zgomotoasă pentru a se sărbători lăsarea lui la vatră. I se construise și o vatră în camera sa scoțându-se caloriferul, bunicul fiind inițiatorul unor măsuri de întoarcere la un trai patriarhal. La chiolhan au participat părinții lui, cele două nepoate cu soții lor și copiii, (până la întoarcerea lui Gruber fetele se măritaseră și făcuseră și vreo șase-șapte copii), prieteni de-ai bunicului de la Casa de Pensii, mulți vecini care veniseră cu aparate de fotografiat și cu frigidere mobile pentru depozitat mâncarea rămasă de pe acolo, câini și pisici prietenoase de prin maidanele din apropiere. Spiritele s-au aprins foarte tare și pe la două noaptea au venit pompierii cu niște tulumbe care au aruncat jeturi de apă peste stiva de lemne din curte, aprinsă de niște homleși care se aciuiseră pe acolo, precum și poliția care a adunat câteva prostituate care dansau pe mesele pensionarilor înfierbântați.
(din volumul „Femeia de porțelan”, editura Pastel, 2016) |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate