Cèm Ràf zâmbi. Interlocutorul său, faimosul Sòm Iàf, tocmai îi spusese că ieri, când l-a urmărit cum povestea din Templul Divinului Unghi istoria florii de nu-mă-uita, Briza Erìbùi, renăscută din petalele trandafirului roșu, luase culoarea celui de-al nouălea simț și desenase cu genele un unghi de o incertă stabilitate între cel mai nostalgic ochi al ei și sinapsa verde care îi mângâie inima. Cèm Ràf era conștient de farmecul său, purta în zâmbet, cu o copilărească nostalgie, spinul tocit al trandafirului bleu pe care îl primise de la Cavalerul Règ Nī când vizitase Ținutul Îngerului Călător pentru că reușise performanța de a îmblânzi sălbatica verigă rece a atomului de "anrài" și produsese înflorirea câmpului de flori de colț.
Gestul Brizei Erìbùi fusese, din punct de vedere științific, spontan, așa cum a fost adierea frunzelor de mesteacăn care a atras o ploaie scurtă de priviri interogative în Dimineața Florii de Nùrp și a declanșat erupția vulcanului Tèlfùs salvând, astfel, sinapsele portocalii din carapacea rădăcinilor mute.
Cèm Ràf nu avea ceva special de făcut. Fusese angajat de autoritățile Templului Divinului Unghi, la recomandarea savantului Lùt Nàvàs, să vină și să povestească o istorie pentru a isca sentimente. Autoritățile erau foarte mulțumite de alegerea făcută. Cèm Ràf era de-a dreptul mândru. Farmecul poveștii lui stârnise sentimentele scontate, Templul Divinului Unghi dobândise puls pentru un an întreg.