Azi era ziua. Un tânăr bronzat înainta pe dig, cu corpul uşor aplecat sub greutatea raniţei. Cu ochii în pământ, ridică privirea abia când ajunse în capătul digului. Îşi eliberă spatele şi se urcă pe un bolovan. Rămase stană de piatră cu ochii răscolind orizontul.
Razele soarelui aruncau petice de argint viu în apă. Valurile clipoceau uşor în stâncile digului. Doi pescăruşi hohoteau deasupra unui felinar. Tânărul nostru aruncă o privire scurtă spre soare. Estimase că era puţin înainte de ora şapte. Cobora sprinten de pe bolovan şi scoase un petic de hârtie dintr-un buzunar. Era o listă cu multe nume, majoritatea tăiate. Când privirea lui întâlni primul nume netăiat de pe listă, “Afrodita”, corpul s-a întors mecanic spre est, săgetând din nou orizontul cu privirea.
“Încă nu.”
Următorul nume, “Varvara” i-a întors privirea spre nord, unde o insulă izolată îi blocă priveliştea.
“Încă puţin”
Cel din urmă nume, “Olympia” l-a întors din nou către est. De aici începeau să se întrevadă două siluete albe.
Aruncă o privire către pescăruşii ce încă se certau pe locul din vârful felinarului şi îşi spuse:
“Iată-le că vin”
“Olympia” şi “Afrodita” erau două fragmente albe între cer şi mare când “Varvara” îşi dezvăluia prova din spatele insulei.
Tânărul aruncă iar o privire spre soare.
“La fix”
Se urcă pe unul din bolovani şi îşi împreună braţele pe piept în aşteptare.
Ochii îi zburdau de la una la alta deşi le cuprindea pe toate trei cu privirea. Olympia şi Afrodita erau mereu în competiţie pentru locul de acostare din port. Varvara ajungea cu 10 minute înaintea lor şi avea spaţiu de manevră. După ce ocoleşte insula, întoarce 45 de grade la babord, apoi urmează un slalom printre pericolele nevăzute din apă. Spre est, Olympia părea că a prins viteză şi era la două lungimi de navă în faţa Afroditei. Tânărul nu ţinea partea niciuneia. Scopul lui era cu totul altul şi se eliberase pe la mijlocul lungii liste de nume de nuanţele unor jocuri de pariuri. Le analiza solemn. Olympia era încă în avantaj când a încetinit, înaintând mai prudent prin apele mai puţin adânci. De acum, Afrodita avea să o ajungă din urmă şi cu puţin noroc să o depăşească. Diferenţa de pescaj dintre cele două nave o favoriza mereu pe cea din urmă. Varvara se apropia de finalul manevrei şi atrase privirea tânărului. Manevra de întoarcere i-a redus din viteză, însă nu şi-a potolit maşina. Nava a canarisit câteva grade bune înainte să finalizeze rondoul. Tânărul plescăi din buze şi întoarse imediat privirea spre Olympia. Câteva manevre au scos-o din zona periculoasă şi pe măsură ce Afrodita o depăşea, Olympia şi-a ambalat iar maşina. Era posibil ca rivalitatea dintre cele două nave să existe doar în mintea tânărului, însă deseori a observat-o pe Olympia întârziindu-şi manevra de acostare din cauza Afroditei. Aceasta îşi începea rondoul final care avea să o aducă cu pupa către mal pentru debarcarea pasagerilor. A muşcat serios din viteză în această dimineaţă şi i-a permis Olympiei să o întreacă din nou. Aceasta se apropia vertiginos de o navă din şantierul portului când şi-a început rondoul final. Afrodita avea să întoarcă şi să mărească viteza cu spatele. Olympia şi-a deschis trapa de debarcare în timpul rondoului. A trecut aproape paralel cu nava din şantier a întors 180 de grade la tribord şi întoarsă deja cu pupa spre port a pus maşina ful înapoi apropiindu-se elegant de dană cu trapa deschisă. Afrodita a întors larg unde spaţiul de manevră a fost mai mare, fără să pericliteze nava acostată în şantier, apoi a continuat marşul cu pupa, deschizându-şi trapa când nava a fost legată.
Fruntea tânărului s-a descreţit brusc şi privirea i s-a luminat. Şi-a aruncat privirea spre vârful felinarului. Nu observase când dispăruseră pescăruşii. Cobora de pe bolovan şi îşi puse raniţa în spate dintr-o mişcare. Plecă de pe dig sub soarele deja fierbinte de iulie.
Ajuns la umbra Olympiei, simţi aerul încins și uleios care încă era degajat prin trapă.
- Salutare, Nu aveţi nevoie de un marinar?
Se adresă individului cu cele mai multe trese pe umăr când ultimul pasager se grăbea să coboare – un munte de om, bronzat, la bustul gol, cu un prosop aruncat neglijent pe umăr.
Individul cu trese a mârâit spre el să dispară. Aveau echipaj complet.
“Cine naiba te-a trimis?”
Uşor descumpănit tânărul a privit în jur. Echipajul era un mecanism; niciunul nu se oprise din treabă să se uite măcar la el. Doar turistul bronzat, pe care tânărul îl vedea cu coada ochiului, mustăcea.
- Nu m-a trimis nimenea, zise el rădicând vocea.
O voce tânără care vibra încercând să reţină emoţiile în gât.
- Vreau să muncesc aici. Sunt student la academie, dar nu am certificatele.
Tresele l-au privit din cap până în picioare, apoi ochii au rămas fixaţi peste umărul tânărului.
- Ştiu să fac orice, a continuat tânărul cu o voce mai controlată. Vreau să învăţ.
- Fie, treci la treabă.
Bărbatul bronzat coborâse de pe pasarelă şi strigă în urma lui:
“Cafeaua să fie pe comandă la 10:40”.