- Bună dimineața. Nu m-am uitat încă la tv și sper să fie o zi frumoasă astăzi cu soare și ceva mai cald.
- Speri degeaba. Ninge.
- Cum ninge?
- Cu fulgi. Tu nu te uiți pe fereastră?
- Tu încă te uiți?
- Sigur, îmi place să mă uit afară, e oricum mai.
- Păi mie tocmai de aia nu-mi place. Fereastra și-a schimbat funcțiile, dacă-mi dai voie, n-o pot dschide pentru că plouă, ninge, bate vântul cu ‘jde mii de km. pe oră și la bloc n-am streașină, nu-mi mai oferă măcar plăcerea privirilor afară ori a lecturii alături, luminozitatea fiind mereu diminuată de cenușiul norilor; ce să mai vorbesc de șansa de a admira pomii înfloriți...
- Corona și capriciile vremii, asta e!
- Și când te gândeșți că acum au înflorit cireșii – undeva – că rododendronii și azaleele confruntă magnoliile – undeva, poate England - și lalelele acoperă întinderile Olandei te apucă așa nostalgia salcâmilor înnebuniți – cum zice Tudor Gheorghe și singura șansă de redresare mentală ar putea fi o cuibărire în fotoliu cu o carte aleasă cu grijă nu tocmai pretențioasă dar nici oarecare, poate chiar un volum de poezie copleșită de “parfum de roze și cântec de privighetoare”cum zice Macedoinski...
“E mai și încă mă simt tânăr sub înălțimea înstelată...”
Halucinat când este-auzul, vederea este fermecată;
Aud ce spune firul ierbii, și văd un cer de aripi plin,
M-așez privind în clarul lunii sub transparența atmosferei
Și-n aeru-mbătat de roze sfidez atingerea durerei
Cu cântece nălucitoare cum sunt candorile de crin.”...( Noaptea de mai)
- Day dream ar zice canadianul ori poate și mai bine, cai verzi pe pereți ar zice românul
- Vezi că știi?
- Și dacă știu crezi că și ader ? Tu te poticnești în limitele înțelegerii, ce ai vrea ți se pare mai important decât a fi posibil. De aia ești și așa nemulțumit. Cateodată cred că tu nu ai înclinația presupunerii, a alternativei.
- Pretențios mai ești! Intotdeuna presupunem, de cele mai multe ori eronat, de fapt, dar menținem ritmul acesta al dorinței care formulează presupunerea, credem în ea și nu-i deloc ușor să acceptăm că ceea ce am vrea nu prea are legătură cu ceea ce se întâmplă. Pricepi?
- Big deal! Pricperea aia superficială zice cam ca tine, dar privit mai îndeaproape cred că ar trebui să avansăm ideea că suntem într-un moment de impas; un ansamblu de schimbări majore – la care “am pus umărul”– zic observatorii specializați – ne clatină siguranța zilei de mâine, nu cea cu farfuria plină sau goală, ci cea a menținerii echilibrului structural. Toată lumea vorbește că trebuie să facem “asta și aia”, dar vorba românului “teoria ca teoria, dar practica ne omoară”!
- Și dacă ce știm ar putea fi (oarecum) controlabil, când lovesc surprizele ne balansăm ca într-un “see-saw”la capetele căruia stau fie confuzia fie neîncrederea, ba chiar nesiguranța și frica... Asta vrei să spui, nu?
- Păi da.
- Păi nu. E prea personal.
- Sigur că-i personal. E mai, eh, ar trebui să fie, primăvară, dar e încă frig, soare “cu lingurița” cardinalul a apărut pentru o clipă în tufa la care mă uit în fiecare zi, dar crengile sunt goale și abia l-am văzut că și-a luat zborul, parcul dintre blocuri e gol, doar vecinul de la 5 iese de 2-3 ori să fumeze și ce-mi lipsește cel mai mult este motorul mașinilor care te scoală dis de dimineață comunicând că oamenii sunt încă.
- Niciodată n-ai avut răbdare. Ți-aminteșți când ai căzut de pe bicicletă că n-ai așteptat să te ajut să-ti ții echilibrul așa că să o poți manevra...
- Ei și? M-am ridicat...singură.
- Tocmai, dar cu julituri.
- Parabolă subțire, chiar foarte subțire!