*36. O seară de dans. Sărutul. Palma.

Fetele intraseră în nava albastră, să pregătească aparatele pentru muzică şi să aleagă CD-urile şi casetele pe care le vor pune, de transportul aparatelor afară ocupându-se cei doi roboţi, în timp ce băieţii rămăseseră în faţa navei albastre, discutând încă despre incredibilul zbor al avionului pilotat de Nick, cât şi despre legile terestre ale zborului, majoritatea încălcate puţin mai înainte. Dar întrucât fetele terminaseră deja de aranjat aparatele, pe care le instalaseră cu ajutorul celor doi roboţi pe suprafaţa planetei, în jurul „Pacifis”-ului, îşi întrerupseră şi ei discuţia.
Fetele nu se schimbaseră de uniformele lor albastre, însă renunţaseră la haine, rămânând în cămăşile bleu, băieţii urmându-le în curând exemplul. Apoi puseră muzică, de care le plăcea lor mai mult, cu ritmuri tinereşti, pentru început, doar aşa, de probă, să se obişnuiască cu muzica. Lia şi Maria îşi desfăcură părul; de data aceasta, Lucian nu mai avea ce sau de ce să le reproşeze.
- Ce părere aveţi despre muzica noastră? E bună? Vă place? îi întrebă Stela pe cei doi fraţi Kuny.
- Da, e frumoasă. Plăcută auzului, îşi dădu Ly părerea.
- Dar tu, Nick? Care-i părerea ta? Nu pari foarte încântat, remarcă Lia.
- Dacă stau să mă gândesc bine, da, îmi place totuşi, e bună, are stil, ritm şi... Mi se pare că am mai auzit cândva, mai demult, ceva asemănător... răspunse Nick îngândurat.
Această remarcă a tânărului Kuny nu scăpă din atenţia comandantului misiunii, care o reţinu de îndată.
- Deci, îţi place, totuşi, presupuse Lia.
- Desigur, însă ar trebui să o daţi puţin mai încet, aşa e prea tare, spuse Nick.
- Întotdeauna ai de pus condiţii? îl întrebă Lia nemulţunită.
- Nu întotdeauna, îi răspunse el.
- Atunci, de ce pui acum? Aici suntem pe suprafaţa planetei, nu-i nimeni care să ne audă, ca să deranjăm cumva, nu suntem în oraşul artificial, spuse de data aceasta Stela.
- Ba da, este cineva, replică el scurt.
- Cine anume? întrebă Stela mirată.
- Eu... Şi dacă este prea tare, mă deranjează, răspunse Nick.
- De ce? Ai devenit şi tu atât de sensibil la zgomote, încât să te deranjeze? îl tachină Lia.
- Nu. Să spunem doar că nu sunt obişnuit cu sunete prea intense, îmi provoacă dureri de cap. Cam asta ar fi.
- Să ştii că pentru dureri de cap, ai medicul prin apriere, spuse, evident, Stela.
- Ah, nu cred că va fi nevoie, respinse Nick ideea, încă gândindu-se la injecţia pe care i-o făcuse doctoriţa.
- Hai, capriciosule... Lasă mofturile, vino încoa’, la mine şi hai să te învăţ să dansezi, spuse blonda, trăgându-l de mânecă spre ea; „capriciosul” renunţă de îndată la a face mofturi.
- Se pare că n-am de ales, dar dacă tu vei fi profesorul meu de dans, va fi o adevărată plăcere să învăţ, spuse Nick zâmbind.
- De abia aştept să văd ce mare plăcere va fi pentru tine, rosti blonda necruţătoare.
Totuşi, pentru orice eventualitate, dădură sonorul mai încet, făcându-i astfel pe plac lui Nick. Mihai se îndreptă spre Ly, îi sărută mâna, apoi spuse politicos, foarte emoţionat:
- Frumoasă domnişoară, am deosebita onoare să te invit la dans. Îmi faci plăcerea de a-mi acorda acest prim dans?
- Dar eu nu ştiu să dansez, protestă ea.
- N-are importanţă. Va fi o plăcere să încerc să te învăţ.
- Cu un asemenea profesor ca tine, sunt sigură că şi pentru mine va fi o plăcere şi că voi descifra destul de repede secretul dansului, surâse Ly aprobator, spre uimirea campionului.
- Să încercăm măcar, propuse Mihai timid, iar Ly se apropie, la început temătoare, de el.
Ly Kuny acceptase atât de uşor invitaţia lui?! Fascinat de prezenţa ei încântătoare, Mihai o cuprinse uşor cu braţul, el începând deja să danseze şi în acelaşi timp explicându-i ce şi cum ar trebui să facă pentru a reuşi să danseze şi ea, cum să-şi mişte picioarele, mâinile, trupul şi cum să facă paşii de dans. Deci, Mihai o alesese pe Ly ca parteneră, blonda era, inevitabil, cu Nick, iar Lucian găsi momentul potrivit pentru a o invita pe Lia la dans; oricum pe ea avea de gând să o invite.
- Deci, colega... Ce spui de melodia asta frumoasă? Am putea să dansăm împreună, pentru prima oară pe planeta Proxima? Bineînţeles, numai dacă accepţi.
- Ah, Lucian... Te-aş refuza, dar... Cu tine e întotdeauna foarte plăcut să dansez; îmi placi, cel puţin la dans. Deci, da, accept, nu pot să te refuz, răspunse ea. Îmi place să te am ca partener... doar la dans!
- Atunci să dansăm, o îndemnă el, zâmbind satisfăcut, deşi ar fi preferat ca ea să nu fi făcut acel mic adaos din final; oricum, spuse: E şi ăsta un început. Încă unul destul de bun.
Alex o invită pe doctoriţa Stela, Nistor rămânând să danseze singur, cel puţin deocamdată. Oricum, în gândul său, lunganul şi-o închipuia pe Adela, prietena lui cea bălaie rămasă pe Terra, alături de el. Toţii se descurcau foarte bine, mai puţin Nick, care părea foarte stângaci în mişcările pe care le făcea, spre nemulţumirea blondei. În ceea ce o privea pe sora lui, Ly, ea se descurca de minune, învăţa destul de repede şi părea a pătrunde cu uşurinţă în tainele dansului, alături de Mihai. Maria îi spuse partenerului ei:
- Priveşte-i pe ceilalţi cum dansează şi încearcă să faci la fel ca ei, dragul meu.
- Încerc, dar nu e deloc uşor, protestă el.
- Atunci urmăreşte-mă pe mine, îl sfătui ea.
- Te-aş urmări, iubito, dacă te-ai mişca un pic mai încet... dar aşa... Cum să reuşesc?
- Nu mă pot mişca mai încet de atât, dacă ăsta-i ritmul muzicii. N-am ce face!
- Atunci ar trebui să schimbaţi muzica asta cu alta mai lentă, cel puţin acum, la început, până mă obişnuiesc, propuse Nick.
- N-o să schimbăm nimic! Priveşte la sora ta ce bine se descurcă, în timp ce tu eşti atât de stângaci şi împiedicat, îi reproşă Maria.
- Ah, Ly, ea se descurcă, eu... Nimeni nu-i perfect, draga mea!
- Da, dar ai putea măcar să încerci. Este atât de simplu...
- Poate-i uşor pentru tine, dar nu şi pentru mine, fiindcă încerc, dar nu reuşesc. Poate ar fi mai bine să punem muzică de pe Proxima la început, ca să pot învăţa ceva.
- Glumeşti?! Nu, asta-i imposibil!
- De ce? Nu se poate dansa pe muzica de pe Proxima?
- Ba da, dar nu despre asta-i vorba, ci despre cum se poate dansa după acea muzică. E mult prea înceată, ritmul e prea moale, e nevoie de un alt stil de dans, un dans mult mai dificil decât ăsta. Chiar şi eu de abia m-aş descurca.
- Mă miră faptul că ar putea fi un alt dans mai dificil decât ăsta.
- Nu-ţi face griji! N-ai văzut încă nimic... Ascultă, măcar încearcă să faci aşa, ca mine şi vei reuşi cu siguranţă. Hai, te rog, încearcă!
- Bine, iubito, voi încerca să-ţi fiu pe plac, crede-mă! Mă voi strădui... Dar de asta ce zici? întrebă Nick, oprindu-se din dans şi cuprinzând-o strâns în braţe pe micuţa blondă, o sărută uşor.
Maria îşi ridică dojenitor verdele ochilor spre el, reproşându-i blând:
- Nick, parcă încercam să dansăm...
- Ştiu, draga mea, ştiu. Nu te supăra pe mine.
Prima melodie se termină şi începu alta, un fel de bluess, melodie pe care o dansară în acceaşi formaţie, fără să-şi schimbe partenerii, îmbrăţişaţi, unul lângă altul, numai Nis rămăsese singur, încă gândindu-se la Adela. La a treia melodie, Nistor îi ceru şefului său permisiunea de a dansa cu domnişoara consilier, iar Lucian o ceru pe Ly pentru acest dans, aşa că Mihai o luă ca parteneră pe Maria, iar Nick se retrase bucuros, Alex rămânând cu Stela.
- Cel puţin să te uiţi cu atenţie la noi cum dansăm, poate mai pricepi şi tu câte ceva, îi spuse Maria lui Nick.
- Aşa voi face, o aprobă el, sprijinindu-se de avionul pe care-l pilotase cu puţin timp înainte.
În timp ce dansau, Lucian îi spuse frumoasei Ly Kuny:
- Văd că te descurci foarte bine. Ai prins destul de repede, ceea ce presupune că Mihăiţă e un bun profesor.
- Şi tu eşti la fel de bun ca şi el. Dansezi foarte bine, îmi place foarte mult. Parcă dansezi chiar mai bine decât Mihai, constată Ly ceva destul de evident.
- Mulţumesc pentru apreciere, Ly. Dar eu am făcut prea multă practică în acest domeniu, încât să nu fiu priceput. E vorba despre un mic „defect” al meu.
- Defect?! păru Ly uimită de această posibilitate.
- Poţi s-o întrebi pe Lia, ea sigur îţi va explica, zise el, apoi schimbă subiectul: Ştii, băiatul ăsta chiar că a pus ochii pe tine.
- Care băiat? întrebă ea mirată, nepricepând la ce se referea Lucian.
- Mihai, care altul? răspunse simplu Lucian.
- Ah, Mihai... Şi ce spuneai că ar fi făcut el?
- A pus ochii pe tine, repetă Lucian.
- Şi ce înseamnă asta? zâmbi ea fermecător. E ceva rău?
- Rău, nu, evident, surâse Lucian. Înseamnă că e îndrăgostit de tine.
- Crezi?! îl privi Ly derutată.
- Nu cred. Sunt sigur! Se vede destul de clar. E îndrăgostit, nu glumă... Dar tu, îl iubeşti?
- Eu? Nu, nu ştiu încă. N-aş putea spune. E mult prea repede pentru asemenea afirmaţii.
- De ce nu? E un băiat minunat!
- Şi ce-i cu asta? Şi tu eşti un băiat minunat, chiar şi Nistor, sau Alex. Trebuie să vă iubesc pe toţi, să mă îndrăgostesc de voi toţi? Pe Nick nu-l mai pun la socoteală, el mi-e frate şi oricum îl iubesc.
- N-am spus aşa ceva!
- De ce nu? Vă consider pe toţi prietenii mei.
- Asta da, dar prietenia e una, iar când te îndrăgosteşti, e alta. Îmi pare rău, nu-i treaba mea, nu trebuie să mă amestec.
- Nu face nimic. Îmi place să vorbesc cu tine. Dar despre tine, ce-ai putea să-mi spui? îl întrebă ea iscoditoare. Tu nu eşti îndrăgostit, aşa, ca Mihai? Sau ca fratele meu?
- Eu?! rosti el întrebător, după care tăcu, rămânând parcă dus pe gânduri, în minte conturându-i-se clar chipul Liei, care-n acel moment dansa cu lunganul.
- Ce este, ai vreun gând secret de ascuns? îl întrerupse Ly din gândurile sale, observându-l imediat.
- Ah... Nu, scuză-mă, mă gândeam la altceva, răspunse el, trezit din gândurile în care se adâncise.
- Atunci ce-mi poţi spune despre tine, referitor la ce te-am întrebat? insistă Ly.
- Nimic, pentru că nu sunt încă îndrăgostit, afirmă el, dar parcă nu cu siguranţă, ci doar cu jumătate de glas, fiindcă înainte gândurile îi zburaseră, bineînţeles, la Lia; el simţise de mult fiorul dragostei.
- Nu pari foarte convingător, ca de obicei... De ce nu eşti încă îndrăgostit? stărui Ly.
- Nu ştiu. Va fi destul timp şi pentru asta. Nu mă grăbesc, zise el, grăbindu-se însă să schimbe subiectul discuţiei: Ştii, îţi stătea foarte bine aseară, cu haina mea de la uniformă.
- Ah, haina ta, a comandantului misiunii... Crezi că-mi stătea bine?! se îndoi ea.
- Desigur, întări el. Dar nu din cauză că era haina comandantului. Însă când te-am văzut îmbrăcată astfel, nu ştiu de ce am avut ciudata impresie că ai fi fost întotdeauna o membră a echipajului nostru. Aşa mi s-a părut mie.
- Serios? Ce ciudat! Ah, în legătură cu haina ta, Mihai era gata s-o uite aseară la mine, uitase cu totul de ea. Dacă nu eram eu să-i aduc aminte, n-o mai aveai azi.
- Şi doar i-am spus să nu o uite... Dar îl înţeleg, numai la haina mea nu-i era lui gândul atunci...
- Presupun că nu.
În acel moment, melodia se termină, aşa că Lucian îi spuse galant, sărutându-i mâna:
- Îţi mulţumesc că mi-ai acordat acest dans. A fost o mare plăcere...
Fără alte cuvinte, Ly îl sărută pe Lucian pe obraz. Luat prin surprindere de gestul ei, se simţi într-un fel ciudat; nu se aşteptase la aşa ceva din partea ei. Îi spuse şoptit:
- Ce-i cu tine? Vrei să-l faci pe Mihai gelos?
- Gelos?! Nu ştiu ce înseamnă asta!
- Nu ştii? întrebă el zâmbind. N-ai pierdut nimic. E mai bine să nu ştii; nu-i nimic interesant. De altfel, e şi greu de explicat, n-aş avea cum să te lămuresc în doar câteva cuvinte.
La următoarea melodie, Ly îl trase pe fratele ei să danseze împreună cu ea, Lucian luând-o pe blondă, Mihai trecu cu Lia, Nistor cu doctoriţa Stela, iar de data asta Alex rămase singur, fără parteneră.
- Priveşte, frate drag, ce bine am învăţat să dansez!
- Văd. Eşti minunată! Doar ai dansat până acum cu cei doi mari maeştrii, nu se putea să nu prinzi...
- Exagerezi, surâse Ly. Dar tu nu te descurci aşa de bine. De ce? Nu e deloc greu!
- Încerc, atât cât pot. Până la urmă voi învăţa eu şi să dansez.
- Sunt sigură că vei învăţa. Ai nevoie doar de puţin timp, să te obişnuieşti cu ritmul muzicii lor, apoi vei reuşi.
- Sper... De ce l-ai sărutat pe Lucian? o întrebă el instantaneu.
- De ce mă întrebi? se miră ea.
- Păi, să mă gândesc puţin... Ah, uite că mi-am amintit! Poate pentru că sunt totuşi fratele tău mai mare şi încă mă interesează soarta surioarei mele. Ce zici, acum îmi răspunzi la întrebare?
- Nu ştiu de ce... Doar aşa, pentru că-mi place cum dansează şi admir felul lui de a fi. E... deosebit! Poate de asta.
- Eşti sigură că doar asta ar fi cauza? Nu cumva îl iubeşti?
- Nu, ce-ţi trece prin cap?! Îmi place de el, dar n-aş putea spune că-l iubesc, zise Ly, privindu-şi zâmbitoare fratele. Mulţumit de răspunsul meu?
- Da şi nu... Oricum, e treaba ta! N-am să mă amestec. Dar să ştii că Mihai te iubeşte pe tine, cu adevărat.
- Aşa crezi? Lucian mi-a spus şi el acelaşi lucru.
- Chiar aşa? ridică Nick sprâncenele în semn de mirare. Ce anume ţi-a spus?
- Mi-a spus că Mihai ar fi îndrăgostit de mine, dar ca să mă exprim cu cuvintele lui, iniţial mi-a spus că băiatul ăsta chiar a pus ochii pe mine. La Mihai se referea...
- Hmm, ce exprimare nostimă, aprecie Nick amuzat.
- Dar pe tine ce te face să crezi că Mihai ar fi îndrăgostit de mine?
- Păi, oricine îşi poate da seama de asta, numai după felul în care te priveşte mereu... Deci, chiar a pus ochii pe tine; Lucian s-a exprimat corect.
- Cum anume mă priveşte? păru Ly nedumerită.
- Aşa cum o priveam eu pe Maria şi încă o mai privesc... Crede-mă, ştiu ce spun!
- Ştii ce spui, dar nu ştii să dansezi, îl dojeni ea.
- Te-am călcat? Îmi pare rău, se scuză Nick.
- Nu face nimic. Încearcă totuşi să fii puţin mai atent, îl sfătui Ly.
Se încheie şi acest dans, iar Lucian se văzu din nou sărutat, de data aceasta de blonda Maria, căreia nu-i reproşă nimic, ci doar îi mulţumi pentru dansul acordat, sărutându-i elegant mâna, după care i-o predă lui Nick, Mihai trecând din nou cu Ly, Lucian cu Lia, Nistor rămânând cu Stela, iar Alex tot singur.
- Şi tu de ce l-ai sărutat pe Lucian? o întrebă Nick pe blonda lui, în timp ce dansa cu ea.
- Uşurel, iubitule... Ce ai, eşti nervos?
- Nu... Nu chiar. Totuşi, de ce l-ai sărutat?
- Aşa am vrut. Pentru că-mi place de el; întotdeauna mi-a plăcut de el!
- Serios? Ţi-a plăcut şi-ţi mai place încă de el?
- Da, întări Maria, foarte firesc. E comandantul nostru, un tip interesant, priceput, isteţ şi frumos...
- Deci, îţi place de el? Mai mult decât de mine? o întrebă el, privind-o fix în ochi, insistent.
- Nu; ştii prea bine că nu-i aşa. De el îmi place, pe tine te iubesc... De ce, eşti supărat pe mine?
- Supărat?! Cum aş putea? Ar trebui să fiu cel puţin nebun ca să pot fi supărat pe tine, doar pentru că l-ai sărutat pe Lucian pe obraz... Ce mare lucru?!
- Atunci e bine. Mi se pare chiar că ai început să te descurci şi cu dansul. Ai început să te obişnuieşti, iar asta-mi place, remarcă blonda.
- Aş fi în stare să fac orice, numai să-ţi placă ţie, afirmă Nick.
În timp ce ei dansau şi discutau, melodia îşi urma ritmul ei plăcut. Ly vorbea şi ea cu Mihai:
- Ce spui? Am învăţat cât de cât să dansez? îl întrebă Ly.
- Da, te descurci de minune, aprecie „profesorul” ei de dans. În curând cred că nici nu voi avea ce să te învăţ, dacă vei continua tot aşa; vei dansa mai bine chiar şi decât mine.
- Asta nu-i o problemă. După câte am înţeles, pe Terra sunt multe stiluri de dans, deci vei avea ce să mă înveţi. Iar tu eşti un bun profesor, dansezi foarte bine, vreau să rămâi în continuare profesorul meu, tot tu. Vei avea ce să mă înveţi, te descurci tu, profesore...
- Îţi mulţumesc pentru apreciere, Ly. Îmi face plăcere să te învăţ, dar nu ştiu toate dansurile de pe Terra. De fapt, nu sunt chiar atât de bun, sau nu la fel de bun ca Lucian, el este adevăratul maestru aici, în acest domeniu, dar nu numai. Pe el ar trebui să ţi-l alegi ca profesor de dans, doar ai dansat şi cu el, cred că ai sesizat diferenţa... El e cu adevărat specialist, ţi-ar fi un bun profesor. Şi nici nu e de mirare că ţi-ai perfecţionat stilul, după ce ai dansat cu el, fie doar şi o singură dată.
- Ah, el, Lucian; comandantul vostru... E adevărat, e foarte priceput la dans; totuşi, te prefer pe tine ca profesor, din anumite motive.
- Serios?! Mă bucur să aud asta, surâse, plăcut surprins, campionul.
- Ştii, Mihai, Lucian spunea, de fapt mă întreba dacă vreau să te fac gelos, schimbă ea subiectul de discuţie.
- Gelos?! Pe mine? De ce? Ah... Pentru că l-ai sărutat pe obraz?
- Nu ştiu. Poate. Presupun că da. Dar ce înseamnă „gelos”?
- Nu ştii? se miră sincer Mihai.
- Nu ştiu. Dacă ştiam, nu te mai întrebam acum pe tine. Nu crezi?
- Aşa este. Nu m-am gândit la asta.
- L-am întrebat şi pe Lucian ce înseamnă, dar nu mi-a explicat nimic; mi-a spus că e mai bine să nu ştiu.
- Într-un fel, are multă dreptate. Dar dacă vrei să ştii, am să-ţi spun. Înseamnă că vrei să faci ca eu să fiu supărat pe tine şi pe el... Ah... Cum să-ţi spun ca să mă înţelegi? Supărat rău de tot, nu glumă, furios, pe voi amândoi! Cum aş putea oare să-ţi explic mai bine? Gelozia e un sentiment ciudat, greu de explicat în cuvinte, dar care în orice caz nu este plăcut. Îţi întunecă judecata şi te poate determina să faci anumite lucruri necugetate, de obicei greşeli, pe care apoi le regreţi enorm, dar nu le mai poţi îndrepta, deşi ţi-ai dori acest lucru. Cam asta ar fi cu gelozia.
- Şi tu eşti supărat? Sau furios? Adică, gelos?
- Nu, nu sunt, pentru că-l ştiu destul de bine pe Lucian.
- Şi dacă nu l-ai fi cunoscut, ai fi fost?
- Nu ştiu. Nu cred. Sau poate aş fi fost. Ar trebui să fiu? De ce mă întrebi?
- Să zicem, din curiozitate. Pentru că vreau să aflu câte ceva din ceea ce nu ştiu. Şi apropo, nu ştiu nici dacă ar trebui sau nu să fii gelos, surâse ea.
- Vei avea destul timp să afli tot ceea ce doreşti, Ly. Acum hai să dansăm, mai ales acum, că ai învăţat deja să dansezi atât de bine, e o adevărată plăcere să dansez cu tine.
Apoi dansară până se termină melodia, iar la următoarea dansară tot aşa cum erau, fără a mai schimba partenerii, doar Alex trecând cu Stela, Nistor rămânând din nou singur.
Această melodie era un fel de bluess, pe care-l dansară îmbrăţişaţi, iar când şi această melodie se termină, Lucian se aplecă uşor, închizând ochii şi parcă fără să vrea, o sărută el pe Lia, încă nu doar pe obraz, o sărută cu patimă, cu pasiune, doar de mult dorea el să procedeze astfel, deşi aparent n-o sărutase intenţionat, ci parcă fără a-şi da seama. Când se dezmetici Lia, care fusese luată prin surprindere de gestul lui, îi trase o palmă zdravănă peste obraz, care i se înroşi de îndată, ca focul. Lucian însă, nu numai că nu se supără şi nu făcu deloc gălăgie, el doar privi fix spre Lia, zâmbindu-i, plin de admiraţie, după care o sărută uşor pe obraz, de parcă i-ar fi mulţumit astfel pentru palma primită. În timp ce o privise admirativ, îşi dusese instinctiv mâna către obrazul înroşit. Jenat însă de privirile insistente ale celorlalţi, se retrase şi intră în interiorul „Pacifis”-ului, lăsându-i pe ceilalţi să danseze fără el.
Iată că îşi încălcase acum promisiunea, acea promisiune făcută înainte de a fi plecat de pe Terra, atât ei, cât şi tatălui ei. În ultimul timp îi era din ce în ce mai clar că odată şi odată şi-o va încălca, nu şi-o va putea respecta la infinit, deşi, incredibil, chiar şi pentru el, rezistase atâţia ani tentaţiei... De fapt, gândindu-se mai bine, nici acum nu şi-o încălcase, decât parţial, prin acest sărut; doar nu făcuse mare lucru, decât un sărut nevinovat... Şi cât de mult greşise prin acest gest al său? Ciudat lucru, însă nu se simţea deloc vinovat! Dacă ar fi ştiut că nu se va simţi vinovat, n-ar fi pierdut atâta timp, şi-ar fi încălcat bucuros acea promisiune absurdă cu mult timp în urmă, dar el făcuse tot posibilul să şi-o respecte, în mare măsură datorită tatălui ei, deşi îi fusese foarte greu să se ţină de cuvântul dat...
În minte i se contură clar chipul domnului Virgil Stancu, tatăl domnişoarei psiholog Lia, care-i pusese această condiţie, spunându-i cu seriozitate, ba chiar cu severitate: „Domnule comandant, te rog să păstrezi distanţa faţă de fiica mea...” „Da, domnule, vă promit...” îi răspunsese el atunci, cu la fel de multă seriozitate. „La naiba! Oare de ce i-am promis aşa ceva?! Nu ei, ci tatălui ei?! Cum am putut să-i fac o asemenea promisiune absurdă? Ah, ce tâmpenie... Atunci înseamnă cumva că prin acest gest, mi-aş fi încălcat deja această promisiune?! Nu ştiu, cred că da... La naiba!” se gândi el. Şi totuşi, în mod straniu, nici faţă de acest respectabil domn nu se simţea cu nimic vinovat. Cât de mult greşea oare?! Probabil că nu foarte mult... Rămase îngândurat pe puntea principală a navei sale albastre.
Afară, colegii îşi vedeau în continuare de dans, chiar şi fără el. Astfel, Nick dansa cu cea despre care aflase de curând că ar fi sora lui, Lia, protagonista „incidentului” anterior, Mihai cu Stela, Nistor cu Ly, iar Alex cu Maria. La următoarea melodie, se schimbară între ei, trecând Mihai cu Lia, Nick cu Stela, Nistor cu Maria, iar Alex cu Ly. Când se sfârşi această melodie, se terminase şi muzica pe care o puseseră ei, aşa că luară o mică pauză, intrând în nava albastră, unde îl găsiră pe Lucian, încă îngândurat. Acesta, conştient că o sărutase pe Lia de faţă cu toţi colegii săi, o privi insistent; obrazul său, încă roşu de la palma primită, îi ardea ca focul. Pe ea însă o „ardeau” privirile lui incendiare. Încercă să-l ignore, deşi nu era aşa de uşor, cum ar fi crezut. Mai apoi, toţi mâncară puţin, fiindcă le venise foame după atâta dans, servind din preparatele conservate de pe Terra. Câţiva dintre ei serviră şi câte o ceaşcă de cafea, dar Nick şi Ly preferară mai degrabă răcoritoare reci; încă aveau destule provizii nealterate în navă.
Lucian părea puţin nervos sau abătut şi în cele din urmă îşi aprinse o ţigară. Ly îl privi într-un fel anume, foarte nedumerită, din momentul în care el îşi aprinsese ţigara, astfel că Lucian o întrebă, referindu-se la acea ţigară:
- Nu ştii ce-i asta?
- Nu. Nu ştiu... Ce este?
- E mult mai bine să nu ştii, crede-mă, îi spuse el, dar pentru că Ly continua să stăruiască asupra lui cu privirea aceea întrebătoare, nedumerită, în cele din urmă îi explică: E o ţigară, care n-ar trebui folosită, pentru că dăunează mult sănătăţii. De obicei, nu fumez, în general, dar acum nu ştiu ce mi-a venit, să-mi aprind ţigara asta...
- Dar ce-i ăla?! Dâra aia albă pe care o face? se miră Ly.
- Fumul de la ţigară... Nu-ţi place cum miroase? Ascultă, dacă te deranjează, o arunc imediat. Şi aşa nu e bună de nimic, nu-mi foloseşte la nimic.
- Parcă ar fi aerul de afară al planetei, aşa arată dâra aia albă, dar miroase într-adevăr groaznic; aerul de afară nu miroase aşa şi ce bine că nu miroase atât de utât! Dar la ce-ţi foloseşte această ţigară? se interesă Ly.
- La nimic. Poate doar la distrugerea sănătăţii, spuse Lucian, stingând ţigara, deşi de abia o începuse; o aruncă în scrumieră.
- Păi, dacă nu e bună, după cum ai zis, de ce-ai mai aprins-o? îl întrebă Ly, tare curioasă.
- Nu ştiu de ce; nu obişnuiesc să fumez. Se spune că are darul de a te calma când eşti nervos, agitat sau neliniştit.
- Iar tu eşti acum nervos, agitat sau neliniştit? continuă Ly cu întrebările.
- Da, puţin, dar nu atât de mult încât să nu mă pot calma şi fără această ţigară. N-am nevoie de ea, spuse Lucian, în timp ce-şi sorbea liniştit cafeaua din ceaşcă, privind insistent spre Lia – motivul neliniştii lui, mereu...
- Oamenii de pe Pământ fumează? îşi continuă Ly interogatoriul.
- Şi încă mult... Dar nu toţi. Sunt însă câte unii care nu se pot abţine, iar despre aceştia se poate afirma că îşi fac singuri rău, în mod conştient, cu mâna lor, pentru că ţigările sunt foarte dăunătoare, fumul lor este nociv, mulţi ajungând în spitale, bolnavi, din cauza fumatului, cu grave boli respiratorii, pentru că ţigările atacă în primul rând plămânii, deci respiraţia, dar şi buna funcţionare a inimii, răspunse Lucian. Iar oamenii ştiu asta foarte bine.
- Păi... Şi dacă ştiu, de ce fumează totuşi? se interesă Ly.
- Pentru că aşa s-au obişnuit şi nu mai pot renunţa la ţigări. Au devenit dependenţi de acestea, răspunse acelaşi Lucian.
- Pun cam multe întrebări... Te plictisesc cumva?
- Nu, Ly, fii liniştită. Îmi face plăcere să-ţi răspund, o asigură el.
- Atunci pot să continuu... E vreunul dintre voi care fumează aşa mult, să nu se poată abţină?
- Nu, din fericire, nici unul dintre noi nu e fumător convins, înrăit, doar Alex şi Nis mai fumează aşa, uneori, câte o ţigară, din când în când, dar foarte rar. Eu şi mai rar, din întâmplare mai aprind câte una. Iar în ceea ce-l priveşte pe Mihai, să n-ai nici o grijă, el e nefumător, nu fumează deloc, niciodată, zise Luci.
- Foarte bine face. Dar cred că şi tu, Luci, cât şi Alex şi Nistor, ar trebui să nu mai fumaţi deloc, la fel ca Mihai. Mai ales tu, Lucian, vreau să renunţi de tot la aceste ţigări, dacă nu sunt bune, îi propuse Ly.
- Bine, dacă mă rogi tu... Am să încerc. Încă nu-ţi promit nimic.
- Mulţumesc. Ar fi bine să reuşeşti. În plus, aş vrea să-i conving şi pe ceilalţi doi să renunţe, insistă Ly, privind spre cei în cauză.
- Fie... Vom încerca şi noi, spuse Alex.
- Oricum, nici noi nu fumăm, decât foarte rar, completă Nistor. Eu, unul, dacă tot e vorba să-mi stric sănătatea, prefer dulciurile... De orice fel. Chiar şi artificiale.
- Dar eu vreau să nu mai fumaţi deloc, nici măcar foarte rar, repetă Ly dorinţa ei.
- Bine, Ly, dar nici noi nu-ţi promitem nimic, spuse Alex. E foarte greu să te laşi definitiv de fumat.
- Greu sau nu, ar fi mult mai bine să vă lăsaţi definitiv, replică Ly.
- Ştim şi noi asta, o asigură Alex.
- Oricum, colegelor noastre n-ai ce să le reproşezi, ele nu fumează deloc, niciodată, adăugă Nistor.
- Normal că ele nu fumează. Cum adică, vrei cumva să spui că pe Terra chiar şi fetele fumează? se miră Ly, bănuind acest lucru.
- Ba bine că nu! îi spuse Nistor. Bineînţeles că nu toate, iar ca dovadă în acest sens, le avem pe colegele noastre, aici, de faţă, dar aş putea spune că majoritatea fetelor şi femeilor tinere de pe Terra fumează şi nu greşesc când afirm acest lucru.
„Adela nu fumează; ce bine! Deşi... Sper că nu s-a apucat de fumat între timp, de când am plecat de acolo...” se gândi lunganul la prietena lui cea bălaie, rămasă pe Terra.
- Foarte ciudat... Nu mi le-aş imagina pe Stela, Lia sau Maria fumând, spuse Ly.
- Nici eu nu mi le-aş imagina astfel şi sunt sigur că nici unul dintre noi n-ar putea să şi le imagineze fumând, spuse Nistor.
- Nici o grijă, nici nu va trebui să vă imaginaţi vreodată cum am arăta dacă am fuma. Nu veţi avea niciodată ocazia, asta pentru că nu intenţionăm să fumăm. Noi nu ne vom atinge de ţigări! îi asigură doctoriţa Stela.
- Ştii, aş fi foarte curios să văd cum i-ar sta colegei mele, Lia, cu ţigara aprinsă, spuse Lucian, îndreptându-şi din nou atenţia spre ea.
- Hmm... mârâi Lia a nemulţumire. Sper că nu te aştepţi să-ţi şi satisfac curiozitatea.
- Nu, nu m-aş aştepta la una ca asta din partea ta, o linişti Lucian.
- Oricum, n-aş face aşa ceva. Nu vei avea ocazia să mă vezi vreodată într-o asemenea postură, pentru că n-am să-ţi dau această satisfacţie.
- Nici n-aş dori; n-ar fi deloc o satisfacţie. De fapt, nu mi-ar place deloc să te văd cu ţigara aprinsă, nici măcar cu ea în mână, cu atât mai puţin cu ea în gură. Mi s-ar părea că ai arăta chiar ridicol! comentă Lucian.
- Nu, zău?! De ce? Consideri cumva că numai ţie îţi stă bine cu ţigara aprinsă? Sau numai vouă, domnilor bărbaţi? Vă face să arătaţi cumva mai... masculini? Aşa crezi tu, stimate domnule comandant? spuse domnişoara consilier, din nou pe un ton ironic.
- Nu, Lia... De fapt, cred că nimănui nu-i stă bine cu ţigara aprinsă. Nici femeilor, nici bărbaţilor, nici fetelor, nici băieţilor, nici tinerilor sau bătrânilor şi cu atât mai puţin copiilor. Nimănui nu-i stă bine, după părerea mea. Nici măcar mie, tocmai de aceea am să încerc să nu mai fumez niciodată. Dar nu se ştie, aşa că prefer să nu promit nimic nimănui, să nu mă pronunţ definitiv.
- Da, îl aprobă Lia. Aici ai dreptate, ai nimerit-o. Într-adevăr, nimănui nu-i stă bine cu ţigara aprinsă.
- Cel puţin o dată sunteţi şi voi de acord, observă Nistor. E pentru prima oară când vă aud să fiţi de acord, să aveţi aceeaşi opinie, părerile voastre să nu difere... Nu-i aşa, şefu’?
- Da, Nis, aşa este. E şi ăsta un semn bun, un început...
După această discuţie despre ţigări şi după ce se săturară, ieşiră din nou afară, în faţa navei „Pacifis”, punând un CD cu muzică şi reluară dansul, de data aceasta fără Mihai, care rămăsese puţin în interiorul navei, faţă în faţă cu computerul său.
Nick era tot cu blonda lui, care continua să-l înveţe să danseze, Lucian cu Stela, Nistor cu Ly, iar Alex cu Lia. Următorul dans îl susţinură tot fără Mihai, care nu apăruse încă, Nick rămânând cu micuţa lui cea blondă, Lucian tot cu Stela, doar Alex trecuse cu Ly, iar Nistor cu Lia. Când se termină această melodie, Mihai ieşi din nava albastră, luând-o la dans, bineînţeles, pe Ly, Nick rămânând cu Maria, Nistor trecând cu Stela, Alex rămânând fără parteneră, căci Lucian o invitase pe Lia, iar aceasta nu-l refuzase, spre surprinderea lui, dar şi a ei. Prin urmare, iat-o din nou în braţele lui, aproape de el, dansând astfel tăcuţi, fără a vorbi unul cu celălalt, fără a aminti de micul incident petrecut mai înainte, care se soldase cu acea palmă primită de Lucian. Din când în când, Lia privea discret spre el şi-i zărea obrazul încă înroşit, dar nu regreta că-l pălmuise, însă parcă nici sărutul primit de la el nu-l regreta... Dansau tăcuţi, Lucian căutându-i mereu privirea ochilor ei micuţi, albaştri, Lia evitând să întâlnească privirea cercetătoare a ochilor mari şi pătrunzători, care o tulburau profund, temându-se de ceea ce avea să simtă, pentru că oricât se străduia ea să nu lase nimănui de înţeles, se simţea totuşi bine lângă el, alături de el, în braţele lui, dar ea nu dorea ca acest lucru să se afle, de aceea stăruia mereu asupra ideii că nu-l place deloc. În realitate însă, adevărul era cu totul altul, un adevăr pe care numai ea îl ştia, dar îl păstra tăinuit în adâncul sufletului ei. Simţea o atracţie puternică pentru el, dar încerca din răsputeri să se autoconvingă că n-ar fi aşa, să se abţină în prezenţa lui, să nu dea nimănui cumva ceva de înţeles în acest sens, deşi nici ea nu-şi putea explica prea bine de ce anume proceda astfel, din ce motiv anume, dacă ar fi avut măcar vreunul. Dar continuară să danseze tăcuţi, fără ca Lucian să reuşească să-i întâlnească privirile albastre, până când melodia se termină. Apoi Nick rămase să se odihnească măcar puţin, pe blonda lui preluând-o Nistor, Mihai având-o ca parteneră pe Stela, iar Lucian pentru a doua oară pe frumoasa Ly Kuny, după ce-i sărută politicos, de data aceasta doar mâna colegei sale Lia, care trecu alături de „mai vârstnicul” Alex. Şi tot aşa dansară, schimbându-şi partenerele de la unul la altul, până când se făcuse noapte de-a binelea şi obosiră de atâta dans. În final, se săturară pentru seara aceasta şi se hotărâră să se retragă la odihnă, cu promisiunea că vor mai dansa şi în alte seri.
Nick învăţase şi el, în sfârşit, să danseze cât de cât bine, să se descurce binişor, sau cel puţin să execute mişcări în ritmul muzicii, iar blonda lui slăbuţă se declară satisfăcută de acest rezultat. După ce ei doi le urară „noapte bună” celorlalţi, se urcară în avionul care staţiona lângă uriaşa navă albastră şi plecară să-şi găsească iarăşi un loc liniştit de suprafaţa albă a planetei, potrivit pentru înnoptare...