*29. Presimţirea domnişoarei Ly.

Nu se înnoptase încă şi nici măcar nu era târziu, când Nick îi aminti surorii sale:
- Deci, surioară, ce era atât de urgent şi important, încât nu suferea amânare până dimineaţă? Spune-mi, te rog, de ce m-ai chemat.
- Scuze, Nick. Poate am procedat greşit. Aparent, te-am chemat fără nici un motiv. Eram doar îngrijorată din cauza ta, pentru că nu te-am văzut niciodată atât de supărat şi doream să fiu sigură că totul e în ordine. Cam atât.
- Cum?! Şi numai pentru atâta lucru m-ai făcut să mă întorc? începu Nick nemulţumit, însă nu continuă astfel, observând că Ly îl privea dojenitor; reluă mai domol: Iartă-mă, surioară! E drăguţ din partea ta că-ţi faci griji pentru mine, dar nu aveai de ce. Trebuia să-ţi închipui că n-aveam de gând să rămân supărat din cauza lui Nistor tocmai acum, când am toate motivele să fiu foarte, foarte fericit, dat fiind că Maria a acceptat, în sfârşit, să rămână cu mine. Am şi uitat de micul incident anterior.
- Ţi-a vorbit cam urât, remarcă Ly, referindu-se la Nistor.
- Asta aşa este, însă l-am iertat; de data asta.
- Nu-l judecaţi prea aspru. Nis nu-i deloc un băiat rău. E însă limbut, adică are gură cam multă, iar uneori e cu adevărat foarte enervant, greu de suportat; în schimb, are un suflet minunat şi de obicei e foarte amuzant, îi luă, în mod surprinzător, blondina apărarea înaltului ei coleg, cu care, de obicei, se tachina mereu.
- Dar nu-l judecăm deloc, spuse Ly. Totuşi, ar trebui să-şi mai controleze vorbele.
- Sigur, ar trebui. Şi cred că o va face, zâmbi Maria. Iar acum, dacă voi doi n-aveţi nimic important să vă spuneţi şi tot suntem aici, te rog, Nick, aşteaptă-mă puţin, pentru că vreau să vorbesc eu cu sora ta, ceva destul de important, între patru ochi.
- Dar, Maria... şopti Nick, privind-o bănuitor, dându-şi seama ce dorea blonda să-i spună surorii lui.
- Te rog, Nick, insistă Maria. Nu-i nici o problemă.
- Bine, aprobă el, după o clipă de ezitare. Să fie aşa cum vrei tu. Doar să-i spui mai repede, să nu te aştept prea mult.
- Ah, nerăbdătorule... îi reproşă zâmbind Maria, apoi se îndepărtă, împreună cu sora lui, Ly.
Se opriră amândouă mai în faţă, nici aproape de Nick, dar nici de nava albastră, iar Maria îi povesti viitoarei sale cumnate tot ceea ce aflase de la Nick, adică tot ceea ce domnul To Kuny îi spusese fiului său seara trecută. Ly o ascultă tăcută, emoţionată, iar când Maria termină de povestit, o întrebă uimită:
- Şi de ce-mi spui toate astea?
- Păi, cred că trebuie să ştii totul, ai acest drept.
- Dar de ce n-a vrut să-mi spună fratele meu toate acestea?
- Pentru că tatăl tău l-a rugat să nu-ţi spună nici măcar ţie, iar el i-a promis că va păstra secretul, deşi îmi va spune numai mie; şi nu dorea să-şi încalce promisiunea făcută. De aceea ţi-am spus eu, pentru că în felul acesta nici nu şi-a încălcat deloc promisiunea, doar nu el, ci eu ţi-am povestit totul. Înţelegi?
- Ştii, Maria, colegii tăi chiar aveau dreptate când mi-au spus că nu l-am pierdut pe Nick, ca frate, ci te-am câştigat şi pe tine, ca pe o soră. Mulţumesc. Eşti minunată! Nick se poate considera norocos că l-ai acceptat, zise Ly, iar de data aceasta, ea însăşi o sărută pe Maria pe obraji.
Apoi se întoarseră vesele spre locul în care le aştepta Nick. Acesta îşi întrebă sora:
- Ce secret ţi-a dezvăluit mica mea blondă cu ochii verzi?
- Ştii tu foarte bine ce mi-a povestit, ingratule! Şi te întreb de ce nu mi-ai spus chiar tu toate astea?
- Ly, i-am promis tatei că o să tac. M-a rugat atât de mult, încât n-am putut să-l refuz. Iar dacă i-am promis, nu-ţi puteam spune.
- Şi dacă nu era Maria să-mi spună, tu ai fi tăcut doar pentru că i-ai promis lui asta şi mă lăsai pe mine, sora ta, fără să ştiu nimic? Ce fel de frate mai eşti?
- Ly, te rog, nu te supăra! Ştii doar cât de mult ţin la tine. Poate că dacă n-ar fi fost Maria, ţi-aş fi spus totuşi, n-aş fi rezistat să tac mereu, însă aşa e mult mai bine.
- Să zicem că ai dreptate. Şi te iert, doar pentru că ştiu că ţii la mine, în felul tău.
- Bineînţeles, surioară.
- Bine. Dar... Credeţi că aş greşi dacă... nu reuşi Ly să-şi continue ideea.
- Dacă? repetă Nick întrebător, îndemnând-o să vorbească.
- Dacă mă voi duce să discut cu Lia, chiar acum, preciză Ly.
- Cu Lia? În nava lor? se sperie Nick.
- Nu, evident. Voi găsi eu o modalitate să o scot afară.
- Şi de ce vrei să vorbeşti cu ea? se miră Nick.
- Nu ştiu. Însă... Am o presimţire în legătură cu asta. Poate că ea e sora noastră mai mare, presupuse Ly.
- Dar tata mi-a spus că nu e. Susţinea că ar fi doar o coincidenţă de nume, îşi aminti Nick.
- Şi ce-ai fi vrut să-ţi spună? Pur şi simplu: „Lia e fiica mea şi sora voastră mai mare.”? Nu ţi se pare ridicol? De abia acum îmi dau seama de ce s-a frământat atât de când au sosit cei de pe Terra şi de ce n-a vrut să le explice nimic despre planeta noastră, ba chiar, la început, nici nu prea a vrut să-i vadă. Pentru că-i era mult prea greu să-şi vadă adevărata fiică după atâţia ani şi să se prefacă atât de bine mereu, încât să credem că nu s-a întâmplat nimic cu el şi că nici n-o cunoaşte. Deşi, aminteşte-ţi, Nick, cum a reacţionat când a văzut-o şi a auzit-o vorbind. Ce mult trebuie să-l fi răscolit atunci, de a fost atâta timp agitat, ce de amintiri dureroase, pe care probabil dorea să le uite, să le şteargă din viaţa lui, să le lase în urmă, trebuie să-i fi inundat atunci mintea, să-l fi invadat brusc, nedându-i pace şi nelăsându-l să-şi găsească liniştea. Totuşi, a reuşit să se calmeze destul de repede... Nick, nu-ţi dai seama? Nu pricepi cât de mult a suferit? Şi oare de ce? Din care altă cauză, dacă nu doar pentru că Lia... Vai; şi noi l-am necăjit cu comportamentul nostru rebel!
- Ly, nu-mi închipui dacă ar putea fi sau nu aşa cum spui, dar dacă tu crezi că trebuie să vorbeşti cu Lia acum despre toate astea, atunci n-ai decât să faci aşa cum consideri că trebuie; eu n-am să mă împotrivesc.
- Nu te teme, Nick! Ştiu ce fac. De fapt, trebuie să vă mărturisesc că i-am spus deja Liei tot ceea ce ştiam înainte despre noi, atât cât ştiam, adică nu foarte mult; am discutat cu Lia înainte chiar ca tu, Nick, să stai de vorbă cu Maria şi să-i spui ei ceva în acest sens, adică încă din prima zi când au sosit ei aici, când i-am condus până la nava lor, fără tine. Atunci am reţinut-o pe Lia, înainte ca ea să fi apucat să intre în nava lor „Pacifis” şi i-am spus totul.
- Ce-ai făcut?! se miră Nick, privind spre sora lui.
- I-am spus Liei tot ceea ce ştiam eu atunci, repetă Ly, mai pe scurt.
- De ce-ai făcut asta? o întrebă însă Nick.
- Nu ştiu de ce. Dar simţeam că pot avea încredere deplină în ea, că mă pot destăinui faţă de ea. De altfel, cred că am avut dreptate, n-am greşit deloc acordându-i încrederea mea. V-a spus ea cumva ceva despre ce i-am povestit eu atunci, Maria?
- Nu, Ly, n-a spus nimănui, absolut nimic, încuviinţă blondina. Luci a luat-o serios la întrebări în seara aceea şi ea s-a cam supărat atunci, îşi aminti blonda. Şi ne-a spus doar că ai întrebat-o câte ceva despre planeta noastră, Terra şi că ea ţi-ar fi povestit cât e de minunată. Însă doar atât! N-a adăugat nimic altceva. Iar pentru a scăpa de insistenţele noastre, s-a retras imediat în rezerva ei, la culcare, căci noi, tare curioşi, o tot cicăleam, întrebând-o dacă nu cumva i-ai spus şi altceva mai important, despre care noi nu ştiam. De abia a reuşit să scape de noi.
- Vezi, ştiam eu că pot avea încredere în ea, aşa cum şi Nick a avut încredere în tine. Şi nici nu m-am înşelat. Într-adevăr, eu i-am cerut să păstreze secretul, să nu vă spună despre ce i-am vorbit; am întrebat-o totuşi şi depre Terra, planeta voastră. Eram curioasă să aflu câteva amănunte. Iar acum simt că trebuie să vorbesc cu ea neîntârziat şi să aflu odată adevărul, tot adevărul, sau măcar aproape tot, dacă ea-şi va aminti ceva... Şi bineînţeles, dacă despre ea e vorba... Ştiu ce greu trebuie să-i fie tatei, ştiu că n-ar fi de acord ca eu să vorbesc cu Lia, dar nici frământările astea, la infinit, nu-i vor face deloc bine. Trebuie să vorbesc cu Lia chiar acum, nu mai târziu; nu se poate altfel. Am o presimţire ciudată, foarte puternică, pe care am avut-o încă de la început faţă de ea; acum însă, parcă s-a intensificat. Simţeam mereu că trebuie să fie ceva, că ne leagă ceva; era inexplicabil, dar...
- Ly, din partea mea, poţi vorbi acum cu Lia, dacă vrei, dar, te rog... o întrerupse Nick cu subînţeles, privind galeş spre Maria.
- Ah, pricep; vrei să rămâneţi singuri. Sigur, Nick. Scuză-mă că v-am reţinut atâta, ameţindu-vă cu presentimentele mele, care s-ar putea adeveri în curând. Poţi pleca împreună cu Maria, dar spune-mi măcar unde v-aş putea găsi în cazul în care aş afla ceva important şi aş fi nevoită să vă deranjez din nou.
- Nu vom merge în oraş, Ly. Ne vei putea găsi pe suprafaţa planetei, puţin mai în faţă, dar nu şi dacă vei întârzia prea mult; nu te vom aştepta, iar atunci s-ar putea să nu ne mai găseşti deloc până dimineaţă, când ne vom întâlni din nou, tot în apropierea navei lor, „Pacifis”, zise Nick.
- Dimineaţă ar putea fi prea târziu, îl avertiză Ly. Nici eu, nici Lia, nu vom putea vorbi deschis cu voi de faţă cu toţi ceilalţi. Iar cel care ar avea de pierdut ai putea fi tu, Nick.
- Bine, am înţeles. Dar n-am să vă aştept în zonă mai mult de două ore.
- În cazul ăsta, voi face tot posibilul să mă încadrez în termenul acordat. Pe curând!
- Pe curând, surioară. Sper...
Ly porni încet spre „Pacifis”, iar Nick rămase pe loc, lângă blondă; n-avea încă norocul de a rămâne doar în compania ei, se vedea mereu întrerupt...
Ly, care nu se îndepărtase prea mult de ei doi, în direcţia navei albastre, întoarse numai puţin capul, privind curioasă spre cei doi îndrăgostiţi. Nick, care de abia aşteptase momentul în care va rămâne totuşi singur cu blonda lui micuţă, nu pierdu timpul aşteptând ca sora lui să se îndepărteze de ei. O cuprinse pe Maria strâns în braţe şi o săruta fără încetare. Printre săruturi, îşi găsi totuşi timp şi pentru a-i desface părul bălai, care până atunci fusese legat şi-l lăsă să curgă-n valuri galbene pe spatele iubitei sale.
Ly, nedorind să fie prea indiscretă, nu mai privi spre ei. Murmură doar, ca pentru sine, „Ce poate face dragostea”, chiar şi din iubitul ei frate, apoi îşi continuă drumul spre frumoasa navă a prietenilor ei de pe Terra...