Capitolul 51.


Rena mai rămăsese afară, în compania prietenei sale, Tyranna, dar nu prea mult. Reveni pe puntea principală, unde Syrinx pregătise deja micul-dejun, care era aşezat pe masă. Als nu începuse să mănânce, îşi aşteptase colega.
Cât despre Tyranna, aceasta plecase spre adăpostul ei, când se întrerupsese scutul protector al navei „Hope”.
Rena se aşezase la masă; la fel şi colegul ei, Als. Amândoi serviră tăcuţi micul-dejun. Se săturară, iar Syrinx începu să strângă masa. Rena îşi întrebă colegul:
- Cum ţi s-a părut întâlnirea cu Tyranna? Interesantă sau nu?
- Nu comentez, răspunse Als. Scuză-mă, te rog, prefer să mă retrag în cabina mea.
- De ce? Ce ai? Te simţi bine? tresări Rena.
- N-am nimic. Mă simt bine. Vorbim mai târziu... zise el şi porni grăbit spre cabina lui, unde se închise în curând, întinzându-se în pat.
Rena nu-l opri, înţelegându-l. Dar ea ce putea să facă? Tyranna se retrăsese, afară încă ploua, Als era indispus, Syrinx ocupat, somn nu-i era, nici foame...
Negăsind altă ocupaţie, porni computerul, pentru a juca un joc cu... dinozauri! Iar pentru că jocul se dovedi a fi antrenant, captivant, nici nu-şi dădu seama ce repede trecu timpul. Juca neîntrerupt cel puţin de vreo câteva ore şi nici nu se plictisea, deloc. Întâlnise în joc aproape toţi dinozaurii mai cunoscuţi paleontologilor (nu chiar toţi, ci doar cei mai reprezentativi): Stegosaurus, Brontosaurus, Brachiosaurus, Diplodocus, Iguanodon, Triceratops, Protoceratops, Hypsilophodon, Maiasaurus, Hadrosaurus, Corythosaurus, Parasaurolophus, Pachycephalosaurus, Ankylosaurus, Ichtyosaurus, Elasmosaurus, Mososaurus, Plesiosaurus, Tyrannosaurus Rex, Tarbosaurus, Allosaurus, Megalodon, Megalosaurus, Deinonychus, Velociraptor, Oviraptor, Dilophosaurus, Coelurosaurus, Pteranodon, Dimorphodon, Quetzalcoatlus, Rhamphorhynchus, Pterodactylus, Archaeopterix etc. Pe mulţi dintre aceştia îi întâlnise chiar şi în afara navei şi aflase o sumedenie de lucruri noi, foarte interesante despre ei (nu din jocul computerizat, ci de afară). Întrerupse jocul, salvând setările, de abia când Als reveni pe puntea principală. Era deja seară. Colegul ei era tăcut, îngândurat.
- Ai dormit bine? încercă ea să lege o conversaţie.
- Nu, de fapt n-am dormit deloc, rosti Als, morocănos.
- Păi, ce-ai făcut în tot timpul ăsta? se miră Rena.
- Am stat... M-am gândit... Mâncăm?
- Iarăşi?!
- E deja seară, justifică Als.
- Ah, bine. În cazul ăsta, Syrinx ne va pregăti rapid cina.
Als se aşeză la masă, aşteptând ca robotul să aducă toate cele necesare. Nu era dornic de o conversaţie cu colega lui, aşa că Rena îl lăsă în pace; nu-l cicăli cu întrebările, deşi era curioasă, să afle dacă luase o decizie între timp. Probabil asta făcuse cât timp stătuse în cabina lui; se gândise mult, la cum ar fi mai bine să procedeze. Mâncară în linişte, fără a se grăbi. Nu le era foame, dar totul era foarte gustos, aşa că nu renunţară la nimic. Syrinx strânse masa. Văzându-şi colegul încă îngândurat, nehotărât, Rena se îndreptă din nou spre computer, pentru a relua jocul de unde îl întrerupsese. Tocmai se aşezase, intenţionând să repornească jocul, când glasul colegului ei o întrerupse:
- Şi dacă am decide în favoarea acestor creaturi de afară, ce-ar trebui să facem?
- Multe... replică Rena, întorcându-şi privirea spre el, abandonând încercarea de a reporni jocul.
- Mai exact, îi ceru Als detalii.
- Păi, ar trebui să distrugem toate dovezile referitoare la trecerea noastră pe aici.
- Care ar fi aceste dovezi?
- Destule... Orice înregistrare video sau audio, ori fotografii de afară, aparatul realizat de mine la sugestia Tyrannei, lap topul cu înregistrările „convorbirilor” avute cu ea, cipul de memorie al lui Syrinx...
- Cipul lui Syrinx? o întrerupse el întrebător.
- I-ai putea realiza altul, la fel de performant, sau chiar îmbunătăţit, însă fără informaţiile din această lume, ori despre trecerea prin „black hole”.
- I-aş putea şterge aceste informaţii.
- Da, ai putea, dar ar fi mult mai sigur astfel; Syrinx ar putea regăsi fişierele şterse şi le-ar putea reactiva. În plus, trebuie să renunţăm la toate calculele tale.
- Poftim?! tresări el. Calculele mele?
- Bineînţeles, trebuie distruse, doar sunt o dovadă clară a trecerii prin acel „black hole”, a faptului că am ajuns aici şi că sunt posibile călătoriile interdimensionale, în acest fel. Normal, le-am distruge doar după ce am trece înapoi, prin acel „black hole”, spre lumea noastră, civilizată.
- Dar am lucrat atât de mult la ele; nu prea sunt dispus să renunţ cu atâta uşurinţă.
- Nu există alternativă. Totul depinde de tine, de decizia ta, zise Rena cu seriozitate.
Als tăcu preţ de câteva clipe bune, apoi rosti:
- Bine. Fie... Hai să le acordăm o şansă acestor creaturi de afară; poate o merită... Cine ştie?! Sper să nu greşesc...
- Cum?! tresări Rena, neîncrezătoare.
- Tocmai ai aflat decizia mea; nu mă determina s-o regret sau s-o modific...
- Ah, Als... surâse Rena şi se repezi spre el, îmbrăţişându-l.
Parcă fără a-şi da seama, urmă un sărut, primul de când se aflau în această misiune, singuri. Jenată de gestul ei, sfioasă, se îndepărtă uşor de el. Als o privi contrariat, nesigur încă de sentimentele pe care le avea faţă de ea. Zise şoptit:
- Contează chiar atât de mult pentru tine această decizie?
- Bineînţeles... rosti ea la fel de şoptit, fără a-şi ridica privirea spre el.
- În cazul ăsta, mă bucur că am luat această decizie, iar acum e foarte clar, n-am s-o mai modific, surâse el şi se apropie de ea, propunându-i: Dar ai putea repeta gestul anterior?
- Nu ştiu... Nu cred... Nu se cuvine... murmură ea, cu timiditate.
- Aşa-i; ai dreptate... De data asta, eu ar trebui să iau iniţiativa... zise el şi pe neaşteptate, o cuprinse în braţe; o sărută, de data asta nu involuntar.
Ea percepu în mod plăcut acest nou sărut. Îşi ridică privirea spre el, apoi se desprinse uşor de lângă el. Ceva se întâmplase, se schimbase... Erau tot ei doi, dar... Auzi glasul lui, din apropiere:
- Rena, nu ştiu, dar... Cred că... Eu... Ba da, sigur, asta trebuie să fie: Te iubesc!
- Ah, Als... murmură ea, fără a-l privi şi fără a-i răspunde în mod asemămător, dar nici altfel; nu ştia cum să se comporte faţă de el în această nouă situaţie.
Probabil că şi lui îi era la fel de greu; nu mai puteau continua să se tachineze reciproc...
- Îţi dai seama că o asemenea decizie ar presupune faptul că misiunea noastră ar fi fost doar un eşec total şi că asta va trebui să le spunem celorlalţi, la întoarcere...
- Contează?! replică ea întrebător.
- Probabil că nu foarte mult, rosti Als.
- Oricum, doar asta ne vom aminti, nu altceva, zise Rena.
- Şi nu ne vom aminti nici că... De fapt... Am putea uita chiar şi că... rosti el încurcat, fără a termina de formulat nici una dintre idei, deşi sensul lor era acelaşi; le încheie fără cuvinte, apropiindu-se din nou de colega lui, pe care o îmbrăţişă şi o sărută încă o dată.
- Ah, Als... Cred că... Şi eu te iubesc, îi declară ea în şoaptă.
- Şi oare am putea uita şi asta? murmură el întrebarea.
- Nu ştiu. Nu-mi dau seama...
- Ar fi păcat. Parcă n-aş vrea să se întâmple astfel. Probabil e singurul motiv pentru care mi-aş schimba totuşi decizia luată.
- Nu, nu trebuie să ţi-o schimbi! tresări ea. Probabil că astfel simţeam amândoi, de mult, dar nu ne dădeam seama, pentru că eram prea ocupaţi să ne tachinăm într-una unul pe altul... Deci, oricum, poate acelaşi lucru s-ar întâmpla din nou, peste un timp...
- Probabil, şefa... zise el îngândurat. Aş vrea să fie sigur, nu doar probabil... În orice caz, cred că mâine îi putem comunica prietenei tale decizia noastră.
- Desigur. Îi vom comunica. Se va bucura, zise Rena.
- Ar fi şi cazul... murmură Als, apoi se retrase spre cabina lui, de data asta, chiar pentru a se odihni.
Rena îl urmări câtva timp cu privirea, apoi se îndreptă şi ea spre cabina ei; nu putea relua jocul... A douăzeci şi treia noapte îi găsi adormiţi, în cabinele lor, în compania muzicii... Luaseră o decizie, pe care ziua următoare aveau să i-o transmită Tyrannei.