Capitolul 33.


Între timp, la bordul navei „Hope”, Rena de abia se trezea. Încă supărată pe Als, datorită evenimentelor din zilele trecute, se echipă rapid şi se îndreptă spre puntea principală, unde-l găsi doar pe Syrinx. Nu întrebă nimic despre colegul ei, iar robotul îi servi micul-dejun.
Rena nu era deloc îngrijorată pentru Als, presupunând că acesta nu se trezise încă, deci era în cabina lui. Nu se duse însă să verifice acest lucru. Intenţiona să plece din nou spre munţi, împreună cu Syrinx, cu naveta, înarmaţi cu multe tranchilizante, pentru a umple cu apă toate rezervoarele goale în acea zi, fără a-l mai anunţa deloc pe Als. N-avea nevoie de proasta lui monitorizare! Se lipsea de inutilitatea colegului ei...
Începu să pregătească tot ceea ce era necesar, împreună cu Syrinx, cu care se înţelegea de minune. Înainte de a transporta totul în navetă, ieşi afară, în perimetrul de siguranţă, să „investigheze” zona. Îl regăsi pe Chance, Corythosaurul cel blând, rumegând de zor la ferigile înalte, care erau cât pe ce să-l răpună pe inutilul Als. Îşi potrivi binoclul la ochi şi-n depărtare, la marginea pădurii, o zări pe Tyranna. Avea ceva în gură; ceva foarte ciudat colorat! Probabil vreun dinozaur, totuși...
„Ah... deja a trecut la acţiune!” îşi zise Rena în gând, lăsând binoclul în jos. Nu dorea s-o vadă pe Tyranna înfulecând la dinozaurul însângerat, pe care-l răpusese cu uşurinţă, probabil.
Însă Tyranna, cu acel „ceva” dubios colorat în gură, părăsi pădurea, aventurându-se printre ferigile înalte. Dinozaurii erbivori aflaţi în imediata apropiere nu fugiră deloc din calea ei, dar nici ea nu-i atacă. „Ce proşti sunt! Cum naiba...?! Îi poate înhăţa în orice secundă! Unde le e instinctul de apărare?” se gândi Rena, privind cu ochiul liber spre Tyranna. Ciudat, aceasta părea a se îndrepta direct spre... „Hope”!?
Zărind că se apropie de Chance, iar acesta nu părea interesat să fugă, Rena îşi potrivi din nou binoclul la ochi. Tyranna nu înghiţise încă victima pe care o purta în gură, între dinţii imenşi, ţinând-o strâns de... cureaua uniformei!???
- Bine, dar acela-i Als!!! tresări îngrozită Rena, privind trupul şi chipul însângerat al colegului ei.
Îl considera definitiv pierdut! Nu înţelegea deloc ce căuta el afară, chiar în gura Tyrannei, când ea-l credea dormind în siguranţă, în cabina lui, în compania muzicii. Porni înapoi, spre trepte, val-vârtej, traversă în fugă puntea principală şi se opri doar în cabina lui Als; goală... Colegul ei nu era acolo! Inutil sau nu, enervant sau nu, Rena nu-i dorea răul! Reveni furioasă pe puntea principală, de unde luă, nu tranchilizante, ci cea mai puternică armă de care dispunea! Îi zise robotului cu o voce schimbată, ce nu părea a ei:
- Syrinx, hai afară! Tyranna... Als e... e... E mort!
Porni spre trepte. Robotul o urmă. Nu se putea manifesta nicicum la auzul acelor vorbe cumplite, de aceea Rena îi spusese totul direct, fără ocolişuri. Ambii ajunseră în perimetrul de siguranţă, de care Tyranna se apropia vizibil.
„Ce dracu’ face?! Vrea s-o văd eu clar cum îl mănâncă?” se întrebă Rena şi strângând arma, se îndreptă spre scut, intenţionând să treacă dincolo de el; de aici, din interior, nu avea cum să tragă asupra Tyrannei. Dar robotul nu-i permise; o opri, în ciuda încercărilor ei disperate de a se împotrivi. Într-adevăr, nu mai avea cum să-l ajute pe Als, dar...
Robotul, puternic, o ţinea strâns pe Rena şi nu intenţiona să-i dea drumul. Poate Syrinx avea dreptate; ce rost avea să-şi rişte şi ea zadarnic viaţa?! N-avea şanse de câştig asupra Tyrannei, nici chiar cu acea armă, oricât de puternică ar fi fost ea şi oricât ar fi ajutat-o şi robotul la atac...
Tyranna se apropie mult de scutul protector. Ajunse chiar milimetric în dreptul lui. Rena se bucură în gând, închipuindu-şi că Tyranna va resimţi puternic acţiunea scutului pe trupul ei, când se va atinge de el. Dar, culmea, Tyranna se opri! Brusc, chiar acolo, drept în faţa ei! Pe cele două „rivale” le despărţeau doar câţiva milimetri, traversaţi de scutul protector al navei. Syrinx nu slăbise strânsoarea, deşi Rena privea deja cu teamă imensul animal. Tyranna îşi aplecă serios capul enorm, fără a se atinge de scutul invizibil şi-l lăsă jos pe Als, moale ca o cârpă.
Privi spre Rena, fixând-o cu ochii imenşi, reci, ca de gheaţă, dar parcă nu fioroşi... Rena înmărmuri instantaneu, auzind suflul respiraţiei dinozaurului, dincolo de scutul protector, de aceea nu simţea nimic.
După câteva clipe lungi, Tyranna se ridică, se întoarse nepăsătoare pe picioarele-i imense şi porni îndărăt, spre marginea pădurii. Dinozaurii erbivori, inclusiv Chance, care păşteau liniştiţi ferigile uriaşe, nu fugiră și nu se feriră din calea ei.
Când Tyranna se îndepărtă suficient de mult pentru a nu mai putea fi atacată, robotul îi dădu Renei drumul din strânsoare; ea scăpase arma din mână când Tyranna o fixase cu privirea ei adâncă.
Rena trecu de data asta dincolo de scutul protector. Se aplecă spre colegul ei şi... surpriză generală! Acesta, deşi inconştient, respira, deci era, culmea, viu, nu mort...