poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2607 .



Tamplarie/Ventriculul Drept
proză [ ]
Anatomie și Fiziologie II

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [barac ]

2005-09-17  |     | 






Îmi construiesc dulap in ventriculul drept. Meșterul, care-și spune specialist in tâmplarie de carne, a făcut măsurători și recomăndari:



01. UITAÞI! AICI AR VENI SERTARELE PENTRU POZE ȘI ALTE MÃRUNÞIȘURI. Am strâns o mulțime de obiecte inutile. Cheagul violet al respirațiilor complete sau incomplete. Nu mai am loc de mine in mine.


02. ACOLO, UMERAȘELE, CU HAINELE PE ELE, ÎN PUNGI DE PLASTIC, BINEÎNÞELES, IAR PRIN BUZUNARE PASTILE DE NAFTALINÃ. Mirosuri și parfumuri grele, fantome adormite in lămpi stinse, polen de aripă de molie, alergii netratate.


03. AȘ FACE ȘI NIȘTE MICI ORIFICII, CA SÃ EVITAM AERUL INCHIS, MUCEGAIUL; UMEZEALA E CRIMÃ ȘI PEDEAPSA, VÃ SPUN… Uscăciune. Deșert cu crăpături, nisip și găuri de șarpe. Scorpioni pe sub pietrele fierbinți, cămile gheboase și zgârcite înțepenite in orizontul gălbui, turbane negre răsucite peste vedere. Fără oaze, fără fata morgana, fără geometria dunelor, fără speranță. Numai stâncă, nisip nemișcat și nisipuri mișcătoare. Crimă și pedeapsă.


04. AM EXPERIENÞÃ. NU VÃ INGRIJORAÞI… A fost ceva de învățat? De înțeles? De repetat in șoaptă, fără numire? Uneori, zeii se trezesc și te întreabă, te iau la rost. Dacă ști să răspunzi, răspunzi. Dacă nu, mai bine taci. Tăcerea e mai bună decât greșeala? Nu!


05. PE UȘA DIN MIJLOC AȘ SCULPTA CA UN FEL DE SERTÃRAȘ, PENTRU LEVÃNÞICÃ. Plantele. Da! Aproape uitasem. Ele rămân in capsule de clorofilă. Expirația lor răstoarnă cerul cu nori. Cumulus, ape și fulgere de primăvară. Sănătate curată. Mai iei câte una din când în când, ascuns in faldurile cortinei înmiresmate, în lumina reflectorului. Bis. Bis. E bine. Priviți la molarul meu scânteietor! Clik-clack!


06. NU! NU SE DETAȘEAZÃ. RÃMÂNE PRINS ACOLO PE VECIE. ADICÃ, PÂNÃ LA SFÂRȘIT… PE CINE SÃ DERANJEZE…?! NU DERANJEAZÃ PE NIMENI, DOMNIÞÃ! ORICUM, DUPÃ UN TIMP, UȘA SE BLOCHEAZÃ, VREI NU VREI. Cine ar trebui să-mi spună cum funcționează balamalele? Cine ar trbui să mă anunțe când să le ung, când să le schimb? Poate se schimbă de la sine, când te întorci. Poate. Asta chiar nu e de speriat. Dar te intorci?


07. AJUNGEM ȘI LA RAFTURI. RÃBDARE ȘI TUTUN. O să renunț… E prea complicat! Chiar inutil.


08. FOARTE BINE CA VREÞI SA VÃ LASAÞI. TUTUNUL E CRIMÃ ȘI PEDEAPSÃ PENTRU VENTRICULUL DREPT. Stângul e plin până la refuz. Nu mai vrea…


09. EXISTÃ ȘI STÂNGUL? Cu stângul am pornit.


10. N-AM ȘTIUT. EU SUNT SPECIALIST IN DREPTUL. DOCTOR DOCENT IN TAMPLARIE PE DREPTUL. Mi-ar trebui o rețetă și o consultație. Așa se întâmplă la început: crezi că pe tine nu te poate atinge aripa dusului. Trebuie să fie o soluție, sau un elixir: al patrulea. O vraja...?


11. DACÃ FACEM AICI O INCIZIE FINÃ… AICI, ÎN SPATE, ÎN PERETE! NU DOARE! ...pentru că există anestezie.


12. BINEÎNÞELES CÃ SE ANESTEZIAZÃ LOCAL. Anestezie generală. Cum altfel?


13.


14. ALTFEL, CUM? CE SPUNEAM? Făra anestezie, nu e chip, nu e braț, nu e nimic. Doar fuioare de vid care pornesc din buric și se încolăcesc in spirală, peste talie, peste plex, in jurul gâtului, te strangulează și ies prin fontanelă, ca o fântână arteziană a durerilor. Cioburi de craniu, cioburi de creier, oglinzi deformate în care, uneori, te vezi perfect, altă minciună, utopica nădejde.


15. A, DA! …AM PUTEA ASCUNDE UN MIC SAFE. PENTRU VALORILE ABSOLUTE. NU SE VEDE, NU SE AUDE, NU SE SIMTE LA PIPÃIT. CU CIFRU. Nu am valori! Valoare. Nici calitate. Il vreau absolut gol...


16. CUM SÃ NU AVEÞI VALORI ABSOLUTE? NU EXISTÃ… NU EXISTÃ ABSOLUTUL…?! Nu. Da. Poate... Se fac cursuri. Se diguiesc maluri. Arheologie. Mineralogie. Astronomie. Fizica, matematica... Prostii!


17. DA, MÃ ROG, POATE NU EXISTÃ. EU AM ALTA SPECIALITATE. NU MÃ PRICEP LA ABSOLUT. ZICEAM ȘI EU AȘA, DIN CÃRÞI… Mi-aș dori rafturi. Ordine si realitate. Prea mult haos. Întrebări prea multe. Simt nevoia să am totul sub ochi. Acum. Aranjat meticulos. Impachetat, clasificat, sistematizat până la cel mai mai mic amănunt.


18. AJUNGEM NOI ȘI LA RAFTURI. RAFTURILE SUNT DE BAZÃ, LE LÃSAM LA URMÃ. Și geamantanele…?


19. CUM SÃ ÞINEÞI GEAMANTANELE IN DULAP, DOMNIÞÃ? Călătoriile mele cu mâinile goale. Gări pustii și aeroportul închis din cauza furtunilor cu grindină. Aterizari forțate la vizibilitate zero, pe piste de serviciu sau pe șoseaua de rezervă, dimineața, când ochiul încă doarme… Ciment și indicatoare pe autostradă. Aici e bine, acolo e interzis, dincolo este pentru minimum două persoane.


20. PE CINE AÞI AUZIT SÃ ÞINÃ GEAMANTANELE IN DULAP…? Nu am geamantane. Este doar un ideal mărunt. Incintă de distanță. Uitarea drumului cu capete. Cu capete și margini. Tăioase, ascuțite. Călatorii sferice, cu geamantane ușoare. Idealul… Idealul mic.


21. ELE SE ÞIN PE DULAP, SAU ÎN DEBARA. ASTEA DOUA: PE DULAP SAU IN DEBARA. ASTA E RECOMANDAREA MEA. Am nevoie de un sfat competent. Pe? Sub?


22. FACEÞI CUM VREÞI! Da! Am ales. Așa vreau. Insist. Fără supărare, fără resentimente... Pe. Si sub.


23. DE CE SA MÃ SUPAR? NU E VENTRICULUL MEU. Nu la dumneavoastră mă refeream…


24. EU IAU COMANDA, ÎMI FAC MESERIA ȘI PE-AICI ÞI-E DRUMUL. N-AM VÃZUT, N-AM CUNOSCUT. Și totuși am nevoie de o garanție. Măcar un semn...


25. TERMEN DE GARANÞIE LA VENTRICUL…?! ...ca un fum in pădurea înghețată...


26. ACUMA, CHIAR CÃ MÃ SUPÃR! ...un foc și crengi trosnind pe zăpadă...


27. NU VÃ TAI CHITANÞÃ, NU FACEM CONTRACT, NU VÃ IAU PREÞ ÎNTREG ȘI VREÞI ȘI GARANÞIE? Caut un semn subțire ca ața subțire de mătase, sau ca un fum in pădure. Aș da oricât, numai să existe.


28. ȘI CE DACÃ E NUMAI UN VENTRICUL? E deja plin pâna la refuz. Iarăși nu mai am loc. Spațiu. Am nevoie de spațiu. In mine.


29. FIECARE LUCRU, CÂT DE MIC, ARE PREÞUL LUI ÎNTREG.
…pastrati restul…?


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!