Banii cei mai mulţi proveneau din vânzări, abia când am ieşit într-o după amiază cu trupa să vindem, am observat totul, se puteau câştiga într-o singură zi cât munceai în ţară pe o lună cu un salariu mare. Toate astea mă dădură peste cap, într-o singură seară făcusem 500 de pound fără să clipesc şi banii erau toţi ai mei, parcă nici nu mai vroiam să mă gândesc la munca de birou. Următoarea zi m-am sculat de la ora 4 înfiinţându-mă în atelier, asamblând şi punând programe fără să clipesc. La ora 5, domnul Fangos, mă vizită.
- Nu aveţi somn, domnule Fangos.
- Ştiam că nu trebuia să te scot la vânzare, acest tip de muncă este ca un drog nenorocit.
- Vreau să ajut, doar atât.
- Asta să i-o spui altcuiva, Căposule!
- Nu ştiam că toţi banii câştigaţi, se împart la sfârşitul zilei.
- După ce se scad cheltuielile curente, doar faci şi munca de birou.
- Aşa este, doar că eu eram obişnuit să fiu plătit la săptămână...
- Aici totul este pe faţă, însă sunt zile când nu iei nimic.
- Vă cred, însă valorile consemnate de mine, îmi spun altceva.
- Da, montăm ceva mai mult, dar cea mai multă marfă...
- Deocamdată, doar vreau să încerc, domnule Fangos.
- Nu mă mai domnii atâta, a fost doar un noroc că ai putut face atâţia bani.
- Vă cred, eu vreau să mai încerc o zi întreagă singur să vedem atunci suma... şi...
- Propun să-ţi termini studiile, ai timp să faci şi bani.
- Da, şcoala este importantă, numai că acum sunt pe val.
- Căposule, te rog rămâi la nivelul biroului, sunt bani frumoşi, şi-apoi nu este chiar atât de riscant.
- Recunosc, abia acum am văzut cât de bine este să ai alături o gorilă ca domnul...
- Încă nu i-ai dat un nume!
- Nu, a fost haios când a vrut să mă strângă de gât un chinez, zicând că marfă ca aceea fac numai ei şi nu se cade să fie vândută în Londra.
- Da, mai sunt şi oameni care nu înţeleg mersul, faptul că produsul nu este decât o jucărie, o machetă a originalului dacă vrei, asta trebuie să le spunem tot timpul celor care cumpără să nu-i dezamăgim niciodată, pentru că următoarea generaţie de produse ar putea fi încercată tot de ei.
- Da, unii chiar sunt recunoscători că pot atinge astfel de copii ale produselor.
- Ţi-am lăsat de lucru la birou, te rog învaţă pentru examene, vei avea timp să...
- Aş vrea să-mi daţi doar o zi să încerc, după aceea voi veni la locul meu.
- Astăzi termină dosarul, mâine dacă nu o să ai nimic de făcut, deşi n-am să mi-o iert niciodată, o să ieşi la vânzare.
- Da, vroiam să vă întreb, domnule Fngos, munca aceasta de asamblare, de punere în funcţiune şi altele, cum se plăteşte?
- Nu se plăteşte, face parte din producţie, plătesc doar pe timpul iernii asamblare şi asta din banii mei, atunci când nu am vânzări.
- Am înţeles bine, de am venit aici să fac marfă!
- Da, numai că, având în vedere că te pricepi să pui în funcţiune anumite produse, ceea ce puţini o fac, mă gândesc să-ţi dau ceva pentru această etapă.
- Păi, plăteaţi şi înainte, nu aş vrea să stric rostul.
- Recunosc că cele mai multe le făceam tot cu un copil ca tine, care s-a prăpădit într-un accident banal.
- Şi-l plăteaţi... pentru...
- Da spre ruşinea mea, nici eu nu pot pune în funcţiune unele produse, am lăzi întregi în magazie asamblate de familie, atunci când este vremea urâtă, pe care nu am putut să le formatăm, nu au pornit efectiv, iar cel care o făcea...
- Nu mai este. Cât plătiţi pentru programat?
- Destui bani, aproape cât câştigi pe stradă, dacă munceşti o zi întreagă, şi este de treabă.
- Păi înseamnă că...
- Ai de lucru tinere, te rog rămâi în casă o perioadă, măcar până termini şcoala.
- Mă duc să termin dosarul.
- Aşa să faci, poate mă asculţi, nu mai vreau să am...
- Cum a murit... băiatul?
- O să-ţi spun, când o să fi pregătit.
- A păţit-o chiar aşa de rău?
- Foarte rău Căposule, ai grijă să n-o iei pe panta aceea, este îngrozitoare, nimic nu este mai rău decât să fi calic.
- Am înţeles, sper să nu vă dezamăgesc, domnule Fangos.
- Fi un copil bun şi du-te la birou.
- Aţi avut un birou şi pentru băiatul...
- Da, este şi acum biroul, numai că în alt oraş.
- Funcţionează acel loc?
- Da, numai că nu produce ca acesta, acolo stau oamenii care au intrat în rutină, merg pur şi simplu mai departe.
- Aveţi un băiat care să...
- Este unul, nu atât de bun ca tine, trebuie să fac controale regulate, dar merge.
- La fel de...
- Nu, a terminat liceul, puţin mai copt ca tine, dar are alte preocupări acuma.
- Este chiar atât de complicat?
- Da, întotdeauna dorim mai mult, în loc să ne perfecţionăm mai mult.
- Aveţi dreptate, domnule.
- Auzi Căposule, este a doua oară când te întreb, sunt chiar atât de rău? Nu ai reuşit să-mi spui niciodată pe nume, distanţa aceasta mă omoară, practic...
- Auziţi, apelativul acesta este un defect de-al nostru, vroiam să vă întreb ce este de fapt cu fata domnului John?
- De ce? Nu înţeleg!
- Ştiu că m-aţi scos în oraş, la vânzare, ca să uit...
- Domnul nostru este un pic cam guraliv!
- Nu prea cred, nu ştiu dacă aţi observat, dar am golit barul din birou, pentru a afla că aţi cumpărat moşia domnului John.
- Acum vin de acolo, sticlele sunt la locul lor, nu pentru că te-aş controla pe tine, am eu muşterii mei.
- Înseamnă că am făcut o gafă, cred că gorila noastră a făcut alimentarea de rigoare.
- Atât îi trebuia să aflu că îmi goleşte barul tău, el are acces la casa din faţă, poate să-şi toarne şi-n cap, când este liber.
- Şi când este liber?
- Ha, ha, ha! Niciodată... noaptea poate face... ce-l trăsneşte, dar dimineaţa să fie frech.
- Înseamnă că mă place, dacă a băut cu mine.
- Da, nu ştiu... am înţeles că nu este pe invers!
- Ha, ha, ha! Toată lumea zice că...
- Nu! Deocamdată nu am trecut hotarul băiete, cred că nici el.
- Tot nu mi-aţi spus...
- Moşia era de vânzare, eu sunt prieten vechi al domnului John, avem ceva timp în spate...
- Cum aşa?
- Ei, am lucrat împreună pe vremuri, dumnealui este cadru militar sau a fost, acum este un fel de pensionar, în trecut lucram împreună într-o unitate militară din Australia.
- Păi nu spuneaţi că sunteţi arab?
- Ba... da! Numai că paşii m-au dus către acest tip de muncă pe vremuri, nu am rezistat prea mult.
- Ei, doar nu mă gândeam că aţi ieşit la pensie, domnul John, are o vârstă! Şi Stuart?
- Stuart, o să ni se alăture cât de curând, nu pot ţine pe cineva să-mi lustruiască băncuţa de la lac.
- Dar... se v-a pierde.
- Tot ce se poate strica poate fi depozitat.
- Şi asta este adevărat, păsările am înţeles că se hrănesc absolut natural din apa de acolo.
- Ştiu. În ceea ce priveşte pe Stuart, o să-l folosim o vreme pentru asamblat, având în vedere ce a dichisit el acolo, atâtea crăcuţe.
- Şi moşia, cine tunde iarba?
- Noi!
- Care noi? Domnule Fangos, suntem deja...
- Da, Căposule! De exemplu când dorim să ieşim din tabloul acesta de capitală o vreme, mergem împreună şi tăiem iarba.
- Aveţi dreptate, tot nu mi-aţi spus nimic...
- Cred că o să-l pedepsesc urât rău pe domnul nostru... chiar nu ştiu nimic de fata domnului John.
- S-au mutat, ştiţi ceva?
- Din câte ştiu, nu. Urma să-mi trimită cheile şi altele prin Stuart, la hotel, tot atunci îl voi anunţa de noul lui loc de muncă, dacă îl doreşte bineînţeles.
- Este urgent dosarul?
- Nu, de fapt vroiam să-ţi fac ceva pentru a mai tăia din elenul tău tineresc.
- De câţi bani este?
- De 100 de pound.
- Am înţeles, pot să-mi iau liber astăzi.
- Chiar ai nevoie de ceva recreare, aş vrea să te gândeşti mai mult la viitorul tău.
- Şi asta, aş vrea să vorbesc cu domnul John.
- Ce ţi-a făcut omul acesta, nu pot să înţeleg în ruptul capului!
- M-a iubit ca pe copilul lui, domnule Fangos.
- Nu mă mai domni atâta, vrei să te ducă domnul, acum că v-aţi împrietenit.
- Nu ştiu... aş vrea să o iau şi pe Kioto.
- Foarte bine, atunci mergeţi cu toţii.
- Nu cred că... Kioto... are o experienţă...
- Da, bine atunci, uite nişte bani de buzunar, sunt în afara serviciului.
- Mulţumesc, domnule.
Drumul către Gară mă obosi puţin, cu toate că puteam afla din prima staţie informaţii despre autobuzele ce mergeau către domnul John. Imediat ce am văzut următoarea cursă mi-am dat seama că am timp berechet să-mi iau prietena şi să ne îndreptăm către moşie.
Kioto, dormea deja pe umărul meu, iar eu mă uitam pe fereastra autobuzului tăcut. Nu puteam accepta ca cineva de care m-am apropiat atât de mult să piardă într-un timp atât de scurt aproape tot, deşi moşia nu aducea decât cheltuieli, dacă stau să mă gândesc mai bine, iar celălalt hotel al său necesita ceva reparaţii, văzând la ce nivel a lucrat, mă gândeam că era ceva de cheltuit, uşor, uşor, raţiunea mea devenea mai optimistă, gândind just noile transformări şi ocolind de fapt problema expusă faţă de noi, fiica lui. Mintea mea zbura în toate direcţiile, parcă eram mai optimist gândind că poate ar putea să mă ia în noile sale intervenţii pentru extinderea hotelului, dar imediat totul a devenit sumbru, gândind că tocmai a renunţat la cel mai bun om al lui, Stuart.
Mersul pe jos până la moşie mă mai învioră, Kioto strălucea în locul acela verde, ne-am delectat cu tot felul de poieniţe şi ghirlande frumos îngrijite. Domnul John, era pe băncuţa din lemn de lângă lac şi hrănea nişte răţuşte, părând degajat, rupt de tot ce era în jurul său.
- Nu cred că este foarte indicat să le învăţaţi cu hrană artificială, domnule John.
- Ha, ha, ha! Ce faci Căposule, uite-o şi pe Kioto, nu-mi vine să cred, luaţi loc lângă mine, copii.
- Mulţumim, domnule John! Astăzi ne-am luat ceva liber de la serviciu şi ne-am gândit că ar fi bine să vă vizităm.
- Bine aţi făcut copii, dar cum de te-a lăsat Fangos, să chiuleşti.
- Îi este frică.
- De ce, doar îi faci munca de birou foarte bine, din ce am înţeles de la el.
- Da, numai că ieri am ieşit la vânzare, am luat o grămadă de bani în nici 2 ore.
- Nemernicul, i-am spus să te ţină departe de acea lume!
- M-a scos pentru că am aflat de vânzarea moşiei, domnule. Nu se mai putea înţelege cu mine, adrenalina m-a revigorat oricum.
- Căposule, nu este o muncă pentru tine, mulţi au murit...
- Muncind...
- Nu, pentru că lăcomia le-a schimbat viaţa.
- Tot nu înţeleg, cum face Fangos, banii?
- Cu procent pe produsul primar, astfel nimeni nu observă şi-l văd un sfânt, mai ales că are un talent deosebit la vânzare, stând cot la cot, cu angajaţii şi la urmă împarte totul, după vânzarea ultimului produs din acea zi. Acum ai înţeles!
- Da, în orice caz este fantastic, nu am ştiut că se pot face atâţia bani.
- Da, numai că tu poţi face bani din birou şi formatări. Este mult mai comod aşa, pentru şcoală mai ales.
- Am înţeles. Să ştiţi că sunt profund marcat că aţi vândut, deşi pe drum încoace am socotit totul şi probabil că şi eu aş fi acţionat la fel.
- Vremurile s-au schimbat Căposule, nu mai suntem chiar atât de nobili, pe cât ne vede lumea.
- N-aş putea spune...
- Te înşeli Căposule. Cum te înţelegi cu Kioto, văd că se înţelege foarte bine cu veveriţele mele.
- Da, lăsaţi-o acolo, uneori prea se face că le ştie pe toate. Auziţi, ce fel de arab este domnul Fangos?
- Unul care ţi-a dat de lucru...
- Nu ştiu, după comportament seamănă cu o rasă de ţigani de pe la noi.
- Este posibil...
- Ce anume? Este şi era foarte greu pentru un român, fie el şi ţigan, să ajungă în Australia, mai ales în armată.
- Văd că nu ai stat degeaba!
- Mie îmi spuneţi! Cât alcool am băgat în gorila dumnealui!
- Să şti că se ajungea în Australia, chiar şi din România, dar unii se încadrau în armată, pentru unele avantaje, era foarte greu să iei cetăţenie la acea vreme, chiar şi acum este.
- Am înţeles, deci dumnealui este...
- Te las pe tine să cauţi rasa Căposule, slavă Domnului sunt destule.
- Am înţeles, dar gorila dumnealui, fără nume?
- Să şti că în America, erau astfel de gorile, chiar şi aici în Anglia, erau gărzi de corp cărora nu li se spuneau decât, domnule.
- Dar, de unde vine?
- Nu ştiu, dar sigur este ceva apropiat lui Fangos.
- Adică...
- Eu nu am spus nimic în plus Căposule, singur o să gândeşti ce doreşti.
- Am înţeles asta din prima zi în care am rămas aici. Vroiam să întreb ce mai face Katy, fata dumneavoastră, data trecută eraţi foarte absorbit de vânzare, încât nu am putut discuta?
- Sunt sigur că nu ai putut afla nimic de la...
- Da, nici de la domnul, cu tot alcoolul pe care l-am băgat în el, nici de la domnul Fangos.
- Totuşi ai aflat ceva, că am vândut, iar nemernicul de Fangos, te-a scos la vânzare pe chestia asta.
- Sunteţi atât de închis, domnule John.
- Sunt englez, băiete.
- Da, numai că eu m-am ataşat de mult...
- Şi eu, numai că nu vroiam să iei parte la problemele mele de familie.
- Sunt chiar atât de grave, domnule?
- În mare le-am rezolvat, numai că acum voi fi nevoit să muncesc din greu.
- Nu înţeleg.
- Fata mea Katy, a intrat într-un cerc nu prea sănătos, noi am intervenit destul de energic, dar nu s-a putut face nimic, acum s-a trezit, numai că pentru faptele sale a trebuit să scoatem mulţi bani din buzunar, avocaţii sunt foarte scumpi, la fel şi amenzile pe aici.
- Eu mă gândeam la ceva medical, ce îmi spuneţi dumneavoastră mă uimeşte pur şi simplu, dumneavoastră sunteţi atât de bun, domnule... nu meritaţi un astfel de tratament.
- Familia, o să vezi şi tu, de fapt părinţii tăi simt ceva pe spinarea lor, este un coşmar uneori.
- Da, cred că aveţi dreptate. Acum v-aţi liniştit, cât de cât? Să ştiţi că nu voi spune nimănui.
- Mai sunt vreo câţiva paşi de făcut şi încheiem. Cred că îţi dai seama de ce i-am spus lui Fangos, să nu te bage la vânzare.
- Da, acum foarte bine. Îmi pare foarte rău pentru tot ce trageţi, doamna Mary, cum se descurcă cu toate acestea.
- Mult mai bine decât mă aşteptăm, munceşte la micul hotel care ne-a mai rămas. O să-mi lipsească raţele acestea.
- Sunt sigur că o să găsiţi ceva apropiat, în vreun parc din apropiere.
- Da, ai dreptate, numai că aici nu mă filmează nimeni.
- Ha, ha, ha! Foarte bună!
- De ce râdeţi, vreau şi eu!
- De nimic, Kioto! De raţele acestea nesătule.
- Veveriţele sunt mai haioase.
- Aşa este.
- Rămâneţi la masă?
- Nu aş vrea să deranjăm, oricum... în ultimul timp nu prea am mâncat.
- Eu mănânc la restaurantul meu, dacă tot muncesc acolo.
- Foarte bine Kioto, o să te rog să ai grijă de Căposu, în locul meu, în curând distanţele dintre noi, se vor mării şi mai mult.
- Oricum, domnule John, mă supără în fiecare zi, pentru că nu doreşte să renunţe la Fangos, care nu este pentru el.
- Poate, cu puţină reţinere, o să reziste.
- Nu cred că este omul, în curând o să auziţi altceva despre el, o să vedeţi.
- Vom vedea.
- Sunt un pic mai căpos recunosc, nu degeaba mi-au pus numele acesta colegii mei, dar banii aceia...
- Vedeţi! Ce v-am spus?!
- Poate o să mă mai vizitaţi, o să-mi trimit adresa completă la Fangos, atunci vom vedea ce este de făcut.
- Da, negreşit! O să vin cu Stuart, sper că o să i se facă şi lui dor.
- Aşa să faceţi. Auzi, dacă Stuart, intră la lucru, să ai grijă de el o perioadă.
- Sun şi acolo spaţii verzi, pentru timpul liber bineînţeles.
- Am înţeles, dar lasă că o să mai veniţi pe aici să îngrijiţi, sunt sigur că voi doi veţi fi nelipsiţi.
- Domnule John, vă sunt recunoscător pentru tot ce aţi făcut pentru mine, mai ales că mi-aţi înlesnit adaptarea aici.
- Vorbeşti de parcă plec în altă parte Căposule.
- A, nu! Nici nu m-m gândit, doar că o să ne fie mai greu să venim dacă veţi fi departe.
- Deci nu mâncaţi nimic?
- Nu, eu sunt atât de... răvăşit de toate... că nici n-aş putea mesteca.
- Da Kioto, pe ea nu o întrebăm?
- Nu domnule John, de altfel ne-am uitat pe mers, se apropie ultimul autobuz, iar după aceea o să trebuiască să ne şi cazaţi.
- Am şi uitat Kioto, programul este foarte strict, trebuie să ajungem la staţie!
- Numai bine Căposule, Kioto! Aveţi grijă de voi copii, nu mă dezamăgiţi.
- La revedere! Domnule John, veţi fi mulţumit de noi, o să vedeţi.