Azi, cum conduceam eu așa, de nebun, pe niște șleauri înșirate pe o șosea asfaltată cu zăpadă o mașina supărată rău, cred că pentru numele LOGAN, nu pentru altceva, îmi apar pe stânga, în plin câmp sau ogor, dracu știe ce era dar nu contează, patru dulci căprioare (animale, oameni buni, nu d’alea cu două picioare!), să le mănânci din ochi, nu alta, că voie la vânat nu avem, suntem prea mici în grad, ce să facem. Și căprioarele alea ce credeți că făceau ele acolo așa, cu nonșalanță? FURAU, domnilor, furau grâul încolțit sub zăpadă, grâu semănat cu trudă și sudoare de oameni harnici ce doreau doar să-și hrănească copiii, ai lor sau ai altora, nu contează, cu banii ce-i obțineau din vânzarea lui după recoltare. Iar căprioarele astea, haimanalele câmpului, furau de la gura copiilor, asemeni cormoranilor (ce comparație reușită am reușit, ha-ha!), care după ce devalizau pescăriile, își făceau siesta în mod nerușinat, în piscinele oamenilor, tratându-i pe aceștia ca pe ultimii oameni (habar nu am cum vine asta, dar sună fain!) sau asemeni vrăbiilor, pițigoilor, guguștiucilor, ciorilor și altor zburătoare care dijmuiesc recoltele de floarea soarelui, stând agățate de pălăriile pline de semințe ce abia așteaptă să ne îndestuleze cu uleiul chimicalizat, că ăla natural ciuciu și cu halvaua adusă din Moldova.
Ale naibii căprioare, m-au ginit imediat, eu oprisem mașina și stinsesem farurile, dar motorul mergea în ralanti, coborâsem geamul, ridicasem aparatul foto și băgasem un zoom de ieșise obiectivul ca țeava tunului, neregulamentar, în afara dimensiunilor loganului, deci, hoațele au ridicat capetele la unison, parcă întrebându-mă, “ce dracu mai vrei și tu, mai catastrofă, ne deranjezi de la micul dejun?”. Când au văzut că mi-am pregătit aparatul să le trag în chip, s-au întors toate și mi-au arătat fiecare câte un funduleț ornat cu niște chiloți tetra de toată frumusețea. Buni și ăștia mi-am zis și mă pregăteam să aplic chestia aia cu “zboară păsărica”, când între mine și ele oprește o mașină cu un idiot cu masterat care coboară geamul și mă întreabă cu blândețe și glas de contrabas: “Bă, ce faci aici, mă pozezi? Știi că n-ai voie?” Eu, siderat fiind că am fost băgat în seama de așa o somitate în materie de legi și băgări de seamă, abia am reușit să îngaim un: ”Va pot ajuta cu ceva? Nu am decât o folie de nitroglicerină pentru inimă și o pastilă de algocalmin, dar mai am ceva Halls. Poate vă folosesc.” Ăla, perplex, ma privește tâmp câteva secunde și concluzionează doct: “Du-te, bă!...”, fără să precizeze unde, când, cum, cu ce și cu cine. Apoi demarează în trombă cu 10 la oră.
Între timp, mușchetarele câmpului văzând ce se petrece, au șters-o cu demnitate fluturând din budigăi și concluzionând: ”Fraiere noi am vrut, tu n-ai putut!” Iar eu am rămas să fac mărunt din buze și să-i umplu idiotului frigiderul și congelatorul cu ce mai crește la cai și la oameni. Am mai întâlnit un grup de protestatare din astea, la întoarcere, dar când m-au văzut au refuzat din start ședința foto, probabil aflaseră între timp că în loganul acela alb, cu număr ca apa, adica TM...VIZ, locuiește unul ce nu poate să foto.
De unde apar asemenea indivizi, pică-mă cu ceară că tot nu știu!
Întâmplat azi 26.01 între Cruceni și Grăniceri, pe la 10.30!