poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2018-12-21 | |
Într-un an am primit o invitaţie de nerefuzat: să-mi petrec sărbătorile de iarnă în Deltă. Cum să ratez eu, un detectiv de „renume”, o asemenea ocazie? Mai ales că doream să mă răzbun din tot sufletul pe ţânţarii ăia nesuferiţi, făcându-le în ciudă. Accept invitaţia şi, pe 20 decembrie, ajung în mijlocul unui sat uitat de lume. Acolo, ce să vezi? Gazda se pregătea să taie porcul. Mi se propune să particip la obicieiurile locului şi nu stau pe gânduri, aşa că, în câteva minute, împreună cu alţi cinci lipoveni, scoteam din coteţ o ditamai scroafa, cu un cap imens şi o gură, în care eu, cel puţin, mai firav din fire(pe atunci), aş fi încăput fără probleme.
Tragem de animal, îl punem jos cu uşurinţă, de m-am mirat, nu alta, dar scroafa pesemne că a uitat ceva în coteţ, că odată se scutură, azvârlindu-ne în toate direcţiile, apoi se ridică şi o apucă agale spre casa ei. Noi, zgândăriţi în orgoliul omenesc, sărim din nou pe ea, o punem iarăşi jos şi, cum-necum, măcelarul îi înfige un cuţitoi în gât. După vreo câteva secunde, scroafa realizează că se întâmplă ceva deosebit şi, opintindu-se, sare cu noi cu tot în spinare, face ochii roşii de turbare, zbiară de nervi şi ne aruncă prin aer ca pe nişte ciorapi, după care dispare în fugă prin stufărişul din apropiere. Măi, măi, necaz mare, nenorocire! Imensa purcea a luat cu ea şi cuţitoiul, făcând ca măcelarul să se tăvălească de ciudă şi să verse lacrimi amare, susţinând că îl avea de cinci generaţii. Gazda, sărmana, a început să se vaite că nu mai are cu ce să ne omenească, aşa că fac cale-ntoarsă la Constanţa, urmând să-mi satisfac pofta de Crăciun cu produse din comerţ. Peste vreo cinci luni, surpriză: amicul meu lipovean mă aştepta la uşă cu o desagă în care mişca ceva. Îl invit în casă, iar el îmi spune, rânjind: -Vreau să mă revanşez pentru beleaua din iarnă. Mai ştii scroafa aia care a fugit cu cuţitul în gât? -Desigur, răspund eu, cum aş putea uita? -Ei, să ştii că a apărut în urmă cu două săptămâni cu vreo zece purcei după ea. Şi m-am gândit să-ţi aduc şi ţie unul. -Un purcel? E viu?! -Bineînţeles, spune lipoveanul, desfăcând desaga. -Ia te uităă! exclam eu, uluit. Dar... în gât ce are? -Ce să aibă? Un briceguţ! Toţi s-au născut cu câte unul. Au moştenit-o pe mă-sa!!! După ce îmi pleacă amicul, mă scarpin în barbă şi spun: -O să-l duc la ţară, la ai mei. Măcar e bine că la Crăciun nu o să mai fim nevoiţi să ne chinuim cu el!!!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate