În casa vânătorului, lucrurile n-au stat niciodată prea roz. Nevasta lui, își petrecea aproape tot timpul singură, iar el era mai mult plecat. Asta, pentru că vânătoria e o artă, care iți cere și o practică îndelungată și o serie de multe alte sacrificii, ca să ajungi la performanța de a face din brutalitate o meserie. Iar pădurea, odată ce te prinde, tinde să te transforme treptat într-un om al ei. Și cu unii îi iese atât de bine, că reușește să-i rupă total de lumea civilizată, cu tot ceea ce derivă din chestia asta.
Soția lui, în schimb, în calitatea ei de nevastă de vânător, se străduia din toate puterile să-i intre în voie, si-l aștepta nerăbdătoare seară de seară, pornită să se uimească de fiecare dată, de ce lighioană i-a mai adus bărbat’su acasă. În felul ăsta, lucrurile intraseră între ei într-o oarecare normalitate, unde fiecare își vedea de treaba lui, și asta a ținut până într-o joi, când s-a întâmplat că nu i s-a mai întors vânătorul acasă. Nu i-a mai venit înapoi de la vânătoare și nimeni n-avea nici cea mai vagă idee, ce se întâmplase cu el.
Când l-a căutat mai atent, l-a găsit într-o altă poveste, în povestea cu Scufița Roșie. Cum ajunsese acolo, nici el nu știa cum. Poate, din cauză că în ambiția lui, toată viața își dorise să nu mai fie un vânător anonim și să fie și el un erou salvator, de care să vorbească lumea. Și brusc, peste noapte, așa din senin, i s-a îndeplinit visul. Că asta-i regulă, dacă-ți dorești din tot sufletul o tâmpenie, până la urmă ți se întâmplă, de te ustură pe urmă-n fund o viață-ntregă.
El, nu altcineva, o salvase pe Scufița Roșie din burta lupului și devenise astfel un personaj de poveste. Mai mult, era personajul pozitiv la apariția căruia toți copii bat din palme și toate bunicuțele răsuflă ușurate, semn că lucrurile încep să evolueze spre un final fericit, fapt pe care doar ele îl știau dinainte. Numai nevastă-sa săraca, greu de tot a înțeles că povestea lor se terminase,
vânătorul ei fiind absorbit într-o altă poveste. A cam mârâit nițel la început, dar până la urmă, și-a dat și ea seama că nu prea avea ce să mai facă. De atunci n-a mai mâncat deloc, carne. Pare să fi luat o decizie bună. Dacă o vezi acum, ai zice că tot răul i-a fost spre bine.
La vremea ei, istoria asta a lor a fost un subiect. Toată lumea era curioasă să afle detalii picante, că așa e lumea, curioasă. Azi, în schimb, s-a pus praful peste toate astea. De Scufița Roșie nu mai știe nimeni, nimic. Oricum, ea făcea parte dintr-o altă poveste.
Doar Vânătorul, n-a reușit deloc să se împace cu idea că toată viața lui se învărte în jurul unui rol periferic dintr-o poveste pentru copii mici. De atunci, a rămas bulversat și n-a înțeles nici până acum, ce s-a întâmplat cu el. Atâta doar, că a mai căpătat încă un obicei tâmpit. Poți să ai sau să nu ai chef să-l asculți, el tot iți spune pentru a mia oară, aceeași istorie cu un povestitor, care nu știu ce a încurcat ițele și l-a scos pe el din povestea lui și l-a băgat în altă poveste… Că el de fapt, n-ar fi avut nici o treabă și că de vină sunt, bineânțeles, ceilalți și lupul și copacii din pădure și povestitorul mai ales și toți din jurul lui… Ți-o zice lălăit și alambicat, cu o mie de detalii. Însă, de fiecare dată ți-o spune altfel. Și sincer, până la urmă, cine mai are timp să-i asculte poveștile, când toată lumea știe că vânătorii sunt cei mai mari mincinoși. Poate că nu ei, poate pescarii, dar oricum tot de pe strada aia vin și unii și alții.

Unul din afară, neimplicat în povestea asta a lor, ar zice doar că e posibil ca răspunsurile pe care le primește fiecare pentru alegerile făcute greșit, să-i pară cuiva nedrepte. Fiind că, de cele mai multe ori, cauza și efectul nu sunt puse neapărat în ordinea lor firescă și până la urmă, într-un fel sau altul, fiecare primește de la viață exact ceea ce și-a dorit. Și că, atunci când începe cineva să se scuze că întârzie acasă, din cauză că e foarte ocupat și în același timp, insistă cu înverșunare să se înscrie în toate programele de făcut fapte bune, s-o salveze pe Scufița Roșie, e clar că la el acolo, povestea lui e demult terminată, iar ceea ce urmează e previzibil. D-aia a și înnebunit lupul. N-a putut să înțeleagă chestia asta simplă, dealtfel.