Motto : Ador Libertatea ! Aviz (ne)amatorilor !!!!


Oooo(u)șaaaa!!

Nimic grav, nimic prea personal, chestii de duzină într-o (i)realitate! În penuria de timp care-ți sabotează sufletul (și strângi, strângi, strângi…. până când îți adjudeci titlul de „marele strângător!” și… la ce bun trofeele ?!), bunăoară în dimineața întârziată când restul își dau așa de firesc „bună seara!”, trec pe lângă tine ca și când n-ai fi, domnule, ca și când…!!! Eiiii, și ce dacă?! Oouuuușșșaaaaa! Fiecare interjecție cu fieful ei! Cu toate lumile subterane sau la vedere, cu acte în regulă, aproximativ ilicite, nădăjduind la undă verde, fie ea și pe tărâm fantastic (de nu cumva unii i-or spune și / doar estetic ?!)!!

Cândva (poate numai într-un trecut foarte recent), cineva îți trimisese niște imagini. Unele animate. (Cred că se numesc „clipuri”!) Cu 2. Care, chipurile, stăteau la o masă. Față-n față. Ca adversari(i). Ca 2 oameni. Foarte plictisiți. Destul de înrăiți. Posibil gânditori. Foarte puși. Pe niște. Fapte. Dovadă că unu’ s-a ridicat deodată și a început să facă. Un soi. De. Prăpăd. Și dă-i, și dă-i, și dă-i!!! Ce-au, mă, ăștia, ce-au, ce tot au?! Sunt foarte. Foarte urâți. Fizic vorbind. Așa i-ai spus „expeditorului”. Și el. El n-a zis nimic. Ce putea să zică? Să-ți spună verde-n față: Bă Sonio băăăă, da’ nimic nu pricepi (și... marele subtext: cum să faci, măă, tu, poezie, cuuum…, păi, chiar..., cuuummm ?!)!!! Tu i-ai tras o-njurătură. Una de mai mare frumusețea. Exact în gând. Știai doar perfect asupra a ce se interogase dumnealui retoric, în tăcerea (ne)mormântală a monologului (pseudo)absolut. De bună seamă a simțit și el măcar o parte infimă din „delicatețea” ta, dar acum chiar nu e timpul – oooouuușaaaa !! – să aduci argumente să te creadă cetitoriul ! (Să facă bine să le mai ia și ca atare!!).

Și acum, în ziua asta, o altă miercuri, îi văzuși pe-ă(șt)i doi exact în față, exact aici la masa ta, la birou, unde de 1 săptămână, sfioase ca niște călugărițe, ca niște panseluțe, ca niște…, așteaptă „trebi curat științifice”. Hai, lasă, că Sonia e o boemă și jumătate, o ciudățenie care, pân’ la urma urmei, tot în picioare cade ea, măi omule!! Și mai scrie încă o carte!!! [„–Da’… eu m-am plafonat rău de tot, mă Sonia măăă!!!” – avea să-i zică o colegă, ba nuu, 2… posibil 3, chiar mai multe… „Te admir (și pronunța(u) cu intonația unei confesiuni 100% venite din partea noțiunii „a invidia” !) cât de multe poți face într-un timp așa de scurt !!!” // „ –...și stau și pe rețele de socializare !! – (l)i se spovedise cât se poate de ingenuu făcătoarea de multe într-un timp așa de… – și,… deși gradul de deschidere a privirii celeilalte / celorlalte atinsese apogeul, mai să-i / le pocnească orbitele, Sonia nu și-a putut reprima un „În ultima vreme am dat și în mintea… selfie-ului!”… Oooooouuuușșșșaaaaa !!! Cum așa ?! Păi exact așa ! Hai, închideți odată ! Paranteza aia ! Dreaptă !]

Și, cum veni, /oooouușaaa !!/, începu. Să facă. Un soi. De. Prăpăd. Da’, ce vină au, dom’le, bietele taste ?! Și, oare, chiar va fi având ceva de spus sau doar așa… niște… de dragul… de nedragul… unor… elucubrații (cică și Llosa, cât e el de Llosa, se mai lăsa / lasă apucat de ceva de genul!!) ???!! Il reste à voir!!!

Până una alta, te reașezi la o masă, gândul la compotul de vișine cu sâmburi în ele (ce idee îngrozitoare să faci compot din fructe fără sâmburi, poate oricine constata cât de scabros arată imaginile alea, puse la dispoziția consumatorului, mort de mult și el) te trezește pe sfert… O să faci. Puțin prăpăd. În proză. Da’… despre ce să bați câmpii, mătăluță ?! Uite, de exemplu, ai putea zice câte ceva despre rochia asta. Neagră. Cu imprimeu înflorat pe poale. Rochie bufantă. Curat turcească. În care te-ai simțit îngrozitor la ultima (hai, nu, nuuuu.. ultima…, să zicem la cea mai recentă, că doar nuuuu… ?!) emisiune la care fuseși invitată ! Deodată te-ai umflat. Te-ai tot umflat (te-oi fi și ridicat, cine știe ?!) Exact pe măsura visului proiectantului ei (fără să stai prea mult pe gânduri, ai dat la pierzare toate tiparele inducătoare în eroare, care-ți fură ochii într-o primă instanță, ca să te pună la pământ în momentul imediat următor; asta, da, strategie, dom’le !). Că n-ai mai încăput. Pe ecran. Și ecranul era laaaaaaarg, larg, dom’le, uite, pune mâna, ai văzut ? Ai jurat că o vei surghiuni într-un dulap intrat într-un fond pasiv, într-o uitare. Că la următoarea invitație – din partea oricui ar veni ea – o să cazi brusc, foarte firesc de altfel, la pat…, o să fii extrem de ocupată, de pildă, cu misterul petei aceleia din dreptul miocardului, cu vreun pachet de whiskas sau cu orice altă „marque commerciale d’alimentation pour chat du groupe agro-industriel américain”,… pe scurt, o să-ți formulezi răspicat CREDO-ul ! Toată lumea o să știe ! Că nu-ți place să rostești vorbe ! Că preferi să scrii cuvinte ! În aceeași ordine de idei, se poate verifica, în timp și spațiu, cum „invitațiile” au, cel puțin uneori, obiceiul de a se rătăci în eter… Desigur, Errare humanum est și iarăși iertați fi-vor pentru că nu știu ce fac sau prea bine știu ! Însă, atâta vreme cât cea de-a doua parte a apoftegmei (vă amințiți, nu ?! …perseverare autem diabolicum est), va fi lăsată în același dulap cu rochia aia neagră), La vie continuera ! și La vita sarà al naibii de bella !! Ooouuuușșșșaaaa !!


… în schimb, îmi plac rochiile. Italienești. Pantofii. Neapărat gențile. Aeroporturile. Milano, par exemple. Cerceii din buticurile lor. Ãia lungi. Cu pietre. Cum pronunță africatele și cum palatalizează ! Și cum se ceartă pe muzică !! Da’ ce-mi mai plac ! Actorii ! Italieni ! Cel puțin la fel de frumoși, de irezistibili, de talentați ca Garko! Cu voce groasă-groasă și misterioasă-misterioasă ! Privire albastră-albastră ! Puțin necuminți, cât să iasă din banalitate ! Cu o religiozitate a lor specifică, atât de frumos omenească ! Nu-ș’ cum se face, da’, când intru într-un magazin, mă duc direct la marfa italienească…, înclin să cred, nu doar de dragul străbunilor !! Inspirația asta !! Hai, Sonie-Sonie, trăitoare în prezent îmi ești ! Iar eu îți țin hangul ! Parol, Doamnă !! Cum, care… eu?! EXACT EU!!

Pune mâna !!

Cum,… nu poți repera… nălucile ?!!

Nici măcar pe cele cu ochi mari ??!!

Ὦᾈᾳﻯﻋ◄♦…♂♥♣◙☻╠$&@.. plus infinit… minus… Uite, mă, uite, NA un Cântec !!


Nuuuuu, nu în format elecronic !!

E de la Natură, lume ce (-mi) ești!! ♪♫ ☺


Post scriptum:

1. Pune, te rog, Doctor! Alban! It’s my life !!!
2. Heeei, ia să vedem! Ce-avem noi aici?? Un fenomen al naturii ? Doar o femeie ?! Și sonie pe deasupra !!
3. Insist: puneți Doctor Alban !! Ce naiba??!! |
4. Măcar Havasi, The Duel!!
5. Măcar-măcar… Taleyim al lui Mansurov!
6. Nu, nu sunt interogații, nici dizertații…
7. Nici vorbă de mofturi!
8. Nici…
9. Pa!...
10. Pa… Par…d…o…n… Oouuuuușșșșaaaa!!!


◄Una dintre Morale: nu vă lăsați la discreția timpului sau, cum (ne)intimidant de savant se exprimă specialiștii, trăiți în policroNie (poate și în… policroMie), nu în mono-, Domnilor (= un soi de substantiv… epicen, așadar…) ! Trăiți VII, oamenilor !!! Parol, face(ți) bine !!

Ooouuuuușșșșaaaaa !!!