poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2017-09-28 | |
Într-o zi de sfârșit de septembrie primesc un email din SUA din care aflu că sunt fericitul moștenitor al unei averi de cinci milioane de dolari, depuse într-o bancă din Ghana, și că ar trebui s-o revendic până în anul 2019, fiind singurul îndreptățit s-o fac, întrucât defunctul, mort în timpul unui cutremur, în Jawa ( Indonezia), nu mai avea pe nimeni. Nu-mi aminteam de vreo rudă plecată în America, (e drept că nici nu m-a preocupat vreodată legăturile de familie și evoluția lor!), dar cum defunctul avea un nume identic cu al meu, mi-am zis că n-ar fi exclus deloc să fim rude. Semnatara emailului, o doamnă pe nume Kate, care lucra la banca respectivă și care făcuse unele investigații pe cont propriu după ce aflase de moartea doctorului (fiindcă defunctul era doctor!), dăduse întâmplător de mine și se grăbise să-mi comunice vestea, pretinzând cincizeci la sută din sumă pentru deranj. La atâta bănet, căzut din neant, nu era mult! I-am răspuns imediat, informând-o că nu mă puteam deplasa personal până acolo și că aș prefera să-mi vireze jumătate din sumă într-un cont bancar (ea urmând să-și transfere jumătatea cealaltă în alt cont, propriu, la cererea mea). Mi-a răspuns că analizează problema și-mi comunică pașii de urmat.
Emailul de a doua zi îmi aducea vești bune: trebuia să redactez o scrisoare în limba engleză în care să indic numărul de cont ( sau conturi), banca, suma, să atașez o copie după ID sau pașaport, iar la sfârșit să fac o scurtă descriere despre gradul nostru de rudenie. Această din urmă condiție m-a încurcat puțin și i-am cerut semnatarei informații despre viața și peregrinările defunctului. Omul se născuse în Polonia, emigrase după cel de-al doilea război mondial (rămas fără părinți sau alte rude!) în SUA, unde practicase neîntrerupt, peste douăzeci de ani, ca medic neurolog la spitalul Brigham and Women`s, din Boston, apoi plecase într-o misiune umanitară în Ghana. Nu fusese căsătorit nici în Polonia, nici în America, nu-și vizitase niciodată locurile natale (având o repulsie viscerală față de comuniști!), singura lui dragoste fiind medicina. Din aceste puține elemente puteam țese o poveste de toată frumusețea, ceea ce am și făcut, trimițându-i și Katiei un draft, pe care-l citise și se arătase încântată. La sfârșitul emailului nu uitase să treacă adresa la care trebuia să trimit cele enumerate mai sus, asigurându-mă că nu existau niciun fel de riscuri. Nu acceptase să primească banii într-un cont personal, deoarece banca la care lucra nu-i permitea să-și deschidă cont la altă bancă, iar contul ei era cunoscut, alegând să vină în România și să mă caute. În așteptarea banilor, grămezilor de bani, am vrut să aflu cine era Kate, dacă exista cu adevărat, și nu mică mi-a fost uimirea descoperind că era româncă. Se căsătorise cu un american pârlit, care îi promisese marea cu sarea, dar care trăia, cum avea să afle foarte repede, într-o rulotă și consuma droguri. Murise un an mai târziu, lăsând-o singură și lefteră. După încă un an, timp în care făcuse tot felul de lucruri (unele mai urâte decât altele!), găsise postul acela de funcționar bancar în Ghana și plecase cu primul avion. Specialistă în IT și contabilitate fusese angajată imediat. Banca îi oferise o locuință, cu o chirie modică, lucru care o ajutase foarte mult, reușind ca în câțiva ani să-și cumpere o căsuță proprie, să-și ia cetățenia ghaneză, ba chiar să pună deoparte o sumă frumușică de bani. Fiind o foarte bună observatoare a fenomenului bancar și având acces nelimitat la întreaga bază de date a băncii, descoperise la un moment dat că foarte multe conturi cu sume importante de bani nu mai erau accesate de nimeni din varii motive, unul fiind decesul intempestiv al titularului, lucru cunoscut doar de un cerc restrâns din conducerea băncii. În multe cazuri, depunătorii decedați nu aveau rude, care să revendice banii sau dacă aveau, acestea nu știau de existența lor, astfel că banii erau însușiți, până la urmă, de directorii sau administratorii băncii. Kate identificase un asemenea client singuratic (îi mărturisise chiar el că nu mai avea pe nimeni care să-l moștenească!) și se gândise să facă un artificiu „deștept”, altfel spus să pună mâna pe bani. Prin mine! Începuse prin a mă introduce informatic în baza de date a băncii, cu nume, prenume, ocupație, stare civilă și adresă. Era important să exist acolo și să apar cu o tranzacție nesemnificativă (plata unui comision de administrare a contului de câțiva dolari în numele titularului, de pildă!). Aveam rezerve că făcuse toate acestea, întrucât nu puteam verifica, iar ea susținea că nu era posibil să-mi trimită un extras de cont (deși avea toată baza de date la dispoziție!) decât după finalizarea tranzacției. Căutând pe Internet, am găsit și alte scrisori identice (aproape cu același conținut!) și am înțeles că era o înșelăciune. Am informat-o, desigur, despre toate acestea, adăugând că sunt dispus să continui cu condiția să nu-mi ceară bani pentru taxe, avocat, traduceri și altele. Acum aștept să-mi răspundă, dacă va mai putea, sau să dea bir cu fugiții. În primul email îi scrisesem că propunerea ei semăna cu un scenariu științifico-fantastic și nu mă înșelasem. Oamenii, nu-i așa, mai trebuie să se amuze din când în când! Perfidă mai e uneori mintea omului și acum mă refer la mintea mea! Începusem deja să mă gândesc ce voi face cu douămilioanecinci sute de dolari! Îmi venea greu până și să-i transform în lei noi (darmite în lei vechi!), ca să nu mai vorbesc despre „distribuirea” lor. După un calcul laborios, cu creionul în gură, am concluzionat că mi-ar fi ajuns până la sfârșitul vieții, ba chiar ar fi rămas destul și pentru urmași! Nu m-am gândit la acte de caritate (nici vorbă!), la ajutorarea rudelor sărace, egoismul meu ieșise la suprafață ca o peliculă de ulei, uimindu-mă. Devenisem un Hagi Tudose nesuferit, tocmind pielea ursului din pădure și croind tot feluri de planuri, care mai de care mai năstrușnice. De câteva zile tot o aștept să-mi scrie, să-mi întrețină visul acesta frumos, pentru că, trebuie să recunosc, a fost un vis frumos. Se pare că a renunțat subit. Cu siguranță, îl va vinde următorului „client”!, lumea este plină de iubitori de vise! Cine nu și-ar dori un asemene vis? Unii ar fi dispuși să plătească, numai să țină în viață visul! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate