În timp ce privea cafeaua dând în clocot pe ochiul aragazului, George Varga se gândea la episodul prin care trecuse până să ajungă acolo, în garsoniera aceea cochetă de la etajul 12, unde locuia Mirabela, femeia îmbrăcată în negru, ca o călugăriță, pe care o cunoscuse întâmplător, în drum către slujbă, cu vreo zece ore în urmă. O văzuse căzând în plină stradă și oprise mașina ca să-i acorde primul ajutor. Femeia era albă la față ca varul, nu avea puls și nu răspundea manevrelor de resuscitare, gură la gură, încercate de dânsul, lăsând impresia că intrase în rigor mortis. O urcase în mașină, fără să știe bine de ce, apoi demarase în trombă, de parcă acest lucru ar mai fi contat, trezindu-se în cele din urmă la un spital sau, mai exact, la un fel de dispensar comunal, înconjurat de câțiva oameni în halate albe, nu tocmai prietenoși.
- Este în afara oricărui pericol! îl liniștise bărbatul care părea să fie medic. Sunteți soțul ei?
Întrebarea îi sunase straniu în urechi și negase instinctiv, cu vinovăție parcă.
- Am găsit-o pe stradă! zise. Nu puteam s-o las acolo...
- Ați procedat foarte bine, domnule, fiindcă i-ați salvat viața! Ar fi fost de preferat s-o duceți la un spital! Aveți un act de identitate?

Scoase mecanic cartea de identitate din buzunar.
- Mai pot face ceva pentru ea sau pot să plec? Sunt și așa în mare întârziere!
- Va trebui s-o duceți acasă!
- Glumiți, desigur ! N-ar fi mai bine să chemați o mașină a Salvării?
Doctorul clătinase din cap.
- Imposibil, domnule! Doamna nu este din localitate și nu pot chema Salvarea, oricâtă bunăvoință aș avea! În mod normal, ar fi trebuit să vă îndrum către primul spital de urgență, dar nu puteam să pun în primejdie viața pacientei. De aici încolo răspunderea vă aparține în totalitate!
Replica pe care se pregătea să i-o dea medicului îi înghețase pe buze când văzuse ochii femeii fixându-l rugători din camera alăturată, aceiași ochi negri, strălucitori, care-l determinaseră să oprească mașina. În timpul manevrelor de resuscitare și de stabilizare, la care el nu asistase, asistentele o dezbrăcaseră de rochie, lăsând-o doar în chiloți, cu o mână conectată la un perfuzor. Imaginea aceasta terifiantă pentru un bărbat tânăr, asociată cu amintirea gurii ei inerte, peste care el își așezase propria-i gură în încercarea de a o readuce la viață, îl excitase brusc, aproape pervers, înfrângându-i și ultima fărâmă de rezistență.


După o oră de așteptare, timp în care prin mintea sa trecuseră tot fel de gânduri nebunești, plecase împreună cu femeia aceea îmbrăcată în negru, refăcută complet, aflând că o chema exact ca pe o verișoară de-a lui, că lucra la o bancă și că nu era căsătorită.
- Momentan, îi mărturisise ea în drum spre casă, sprijinindu-se cu fruntea de umărul lui, nu am pe nimeni. Sper să nu te superi dacă te invit la o cafea în semn de mulțumire pentru gestul tău admirabil de azi!
- Dimpotrivă, râse el, nici nu bănuiești cât mă bucur! La slujbă este deja prea târziu să mă duc, iar acasă nevasta m-ar lua la întrebări orice i-aș spune!
Râse și ea înveselită.
- E frumoasă?
- Foarte frumoasă.
- Mai frumoasă ca mine?
- Amândouă sunteți la fel de frumoase, răspunse el cu diplomație, numai că tu ești mai tânără. Mult mai tânără !
- Numai atât?
- ?!
- Să știi că eram conștientă atunci când îmi făceai respirația gură la gură, îi mărturisise ea după ce coborâseră din mașină și luaseră liftul către etajul 12, dar nu mă puteam mișca. Doream să nu se mai sfârșească!
- ?!
- Și nici tu nu păreai prea dornic să te desprinzi de mine! Mă înăbușeai, pur și simplu!
- ?!
- Nu-ți mai spun că mi-am dat seama că erai excitat!
- ?!
Varga nu se mai obosi să-i răspundă. Îi apucase pomeții obrajilor între palme și începuse s-o sărute nebunește, ca un adolescent la prima întâlnire, până când liftul se oprise brusc în dreptul cifrei 12 cu un scârțâit surd, urmat de o zdruncinătură.

Turnă cafeaua în cești și își aprinse o țigară. Cât timp păzise cafeaua se dezbrăcase și se spălase pe față. O auzi ieșind din baie, apoi o văzu apărând într-un capot negru, transparent. Fără să articuleze un cuvânt, o luă în brațe, o purtă către patul din dormitor, unde o lăsă încet și se întinse cu grijă peste dânsa, încercând să-i depărteze picioarele cu genunchiul. Nu reușise fiindcă femeia se răsuci ca o zvârlugă și ajunse deasupra lui, îl acoperi cu trupul, apoi îl sărută într-un mod bizar, înfigându-i dinții ascuțiți ca niște cuțite în buze, mușcându-l și salivând abundent. Abia atunci își dădu seama de forța ei neobișnuită ; îl imobilizase între coapse și coate, nelăsându-i nici cea mai mică posibilitate de reacție. Mai rău era că trebuia să-i înghită saliva, secretată excesiv, fără să-și poată desprinde gura de buzele ei și fără să poată contracara efectul paralizant indus de aceasta. Îi vedea ochii strălucind intens pe măsură ce întețea ritmul și se apropia de orgasm, moment în care o simți smulgându-i urechea stângă cu dinții, apoi o văzu, consternat, mestecând-o.
- Nicio femeie nu se compară cu o Văduva neagră, iubitule! o auzi el îngrozit. Să nu-ți fie frică și să nu să nu regreți niciodată că m-ai întâlnit! Dragostea mea este devoratoare!
Se aplecă din nou peste el și-i sfârtecă buzele, nasul, obrajii, bucăți din piept și din umeri, mestecându-le încet, cu o plăcere dementă, nedisimulată, în timp ce mai jos, sub buric, vaginul ei se căsca tot mai mult, ca o gură de crocodil, trăgându-l centimetru cu centimetru înăuntru...