Anul trecut am primit de la mama, de ziua mea, un bonsai și o broșură cu instrucțiuni pentru a avea grijă de el cum trebuie. Am pus copăcelul pe terasa închisă și în câteva săptămâni am reușit să-l fac să înflorească. În toamnă, bonsaiului i-au apărut insecte ciudate și albe în pământ, care nu-i făceau rău, ba parcă îl făcură mai puternic. În primăvară, într-o dimineață pe când îl udam, mi s-a părut că văd ceva mișcându-se printre rămurelele arborelui liliputan. Cu răbdare și ajutat de o lupă am descoperit că era vorba de o minusculă pasăre. În scurt timp, bonsaiul meu se umplu de păsări care se hrăneau cu insectele albe din pământul ghiveciului. La începutul verii, ascunsă printre frunzișul copăcelului am observat o femeie goală deosebit de frumoasă. Am spionat-o un timp și am văzut că se alimenta cu ouăle păsărilor din microuniversul bonsaiului meu. M-am mutat cu ea și am găsit împreună nu doar dragostea ci și modul de-a prinde și a găti respectivele păsări. Sunt delicioase ca și viața mea sub umbra bonsaiului. Nimeni din casă nu știe unde sunt. Mama, foarte tristă din cauza absenței mele, îngrijește copăcelul japonez mai ceva decât mine, ca un omagiu adus fiului ei dispărut. Cred că o să mă întorc, însă, acasă. Ieri am văzut în ghiveciul cu mușcate de alături doi dinozauri încercând să vină către bonsai.