A întrebat-o chiar înainte de a se sui în avion: dacă se prăbușește avionul și mă fac praf, ce bucățică din mine ai vrea? Niciuna, eu nu vreau firimituri, nu fi prost! Nu sunt, dar mi-ar fi plăcut să alegi inima, ca o metaforă, știi tu... Lasă-mă cu metaforele tale, eu vreau totul sau nimic, sunt o femeie adevărată! Niciunul dintre ei nu știa în acel moment că scurtul lor dialog, deși părea dintr-un film ieftin, era plin de viață. Și de moarte. Când un polițist i-a înmânat ei, șaizeci și opt de ore mai târziu, o pungă cu efectele personale care mai rămăseseră după el în urma catastrofei aeriene petrecute undeva deasupra Atlanticului, o deschise cu disperare, eventual în căutarea unei inimi care să bată. În pungă nu era nimic. Doar firimituri dintr-o viață. Ca-ntr-un film ieftin.