poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 697 .



Visul III
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [emmagreceanu ]

2017-07-06  |     | 



Se trezește lângă Mihnea. Știe pentru că îi simte răsuflarea caldă în scobitura gîtului. Degetele brațului așezat protector peste mijlocul ei tresar, iar ei, privindu-l zâmbind prin somn, i se pare aproape absurd ca un om să nu poate visa.
Mereu când i-a povestit, ba că vorbește prin somn, ba despre tresăririle spontane, el a rîs, încruntându-se în același timp, de parcă a visa ar fi fost prohibit sau ridicol în cazul lui. De parcă ea i-ar fi descoperit o latură vulnerabilă, așa a simțit cînd el i-a spus pe un ton ușor iritat că nu obișnuiește să viseze.

A recunoscut însă că în copilărie a avut pentru o perioadă un vis recurent.
Se vedea alergând pe o stradă care, pe măsură ce înainta, se îngusta, în timp ce un nor întunecat înghițea urma pașilor lui. A fugit înspăimântat câteva luni bune, apoi, a spus el, în ultimul vis, strada s-a închis și întunericul l-a ajuns. A închis ochii, chiar dacă îi avea deja închiși, apoi a așteptat. Nu s-a întâmplat nimic, doar ceva ca un fâlfâit de aripi a trecut parcă prin ființa lui, încălzind-o plăcut. De-atunci nu a mai avut nici un vis sau, cel puțin, nu a mai putut memora vreunul.

Încet, Nina se eliberează și desculț, pe vîrfuri, se apropie și deschide o ușă de sticlă care dă într-un balcon mic, cu grilaj de fier răsucit. Are senzația că sub tălpile ei lumea se trezește molcom din somn ca dintr-o vrajă risipită tacit de răsăritul timid al soarelui.
Oftează, privind cum farurile câtorva mașini care așteptau la un semafor se sting, unul după altul, în timp ce lumina zilei, clară ca o picătură de apă înglobând o insectă, se prelinge treptat printre blocuri, prin fundături, reflectându-se în geamurile magazinelor.
Simte prospețimea aerului și simte în același timp un freamăt rece străbătându-i sufletul. Niciodată bucuria nu va fi deplină, nicicând pasul ei ferm nu va mai avea legătură cu siguranța. E ca și cum în ea se ascunde o ființă străină cu care nu poate conviețui și pe care nu are puterea să o alunge. Fragmente disparate aleargă prin creierul ei ca niștre năluci. Mai rău e că ele apar spontan, fără vreo legătură cu mediul, surprinzând-o în așa măsură încât ceilalți, râzând binevoitor, îi trec adesea o mână prin fața ochilor, pentru a o distrage.

„ Pământul către Nina”, a devenit un laitmotiv, în cazul ei.

Să trăiești fără amintiri e ca și cum ai fi trezit brutal și-ai constata că te afli într-un labirint.
Au trecut cinci ani și n-a reușit să găsească ieșirea. Doctorii au sfătuit-o blând să nu se forțeze, amnezia retrogradă poate dura luni, ani, ba chiar și toată viața.
El a ajutat-o cum a putut. A dus-o într-o casă frumoasă, într-un oraș la fel de străin ca toate orașele în care nici o imagine nu-și găsește locul în sufletul tău, unde o așteptau doi părinți parcă mai bătrâni decât și-ar fi imaginat ea și cumplit de necunoscuți, o cameră unde nu și-a recunoscut amprentele nici măcar privind fotografiile de familie.
Cine era ea înainte de accident, îi spun ceilalți. Și totuși, nu se regăsește.
Mihnea i-a spus că lucra la o revistă mondenă unde publica scrisori de consolare pentru cupluri în dificultate. Ei i s-a părut absurd să fi făcut vreodată asta, și-atunci el a dus-o acolo, propunîndu-i să reia proiectul, chiar așa, ridicol, cum îi pare.
Și, dînd din umeri, a acceptat apoi a descoperit că a se implica în viața celorlalți e o muncă extenuantă, oricum nimeni nu respectă tiparele sau sfaturile, lumea trăiește haotic atât binele cât și răul din viața lor.

Scriind una din acele scrisori, într-una din zile, privind pe geam, a văzut întâi o salcie legănîndu-se în vînt. Apoi, prin fața ei a trecut un cortegiu funerar. Sicriul era deschis și, chiar dacă s-a ridicat de la masă pentru a nu privi, aruncîndu-și ochii a văzut chipul unei fete. A rămas hipnotizată de imaginea ei. Părea că doarme. Mașina se oprise acolo, la răscrucea străzilor era o fântînă, preotul a început să cânte, anumite persoane din grup au înconjurat îndurerate sicriul, agățându-se de marginile lui. Părea că vor s-o tragă înapoi din moarte, iar ea nepăsătoare, dormea. Și nu era nici măcar palidă, era senină de-ți venea să-i spui,
„ai grijă, dacă nu te trezești, vântul o să-ți fure vălul de mireasă.”

Așa i-a venit ideea. S-a așezat înapoi și cuprinsă parcă de o stare de transă a scris în doar două săptămâni primul ei roman, „Străina”.
Era vorba despre o fată găsită de un tânăr în golful unei mări. Îmbrăcată cu haine simple, potopită de alge, părea că doarme. Tânărul se simte copleșit de ființa abandonată și cum nu găsește vreun document sau vreun indiciu despre identitatea ei, o duce acasă, unde o ține pentru cîteva săptămîni în care observă că deși nu respiră, trupul ei nu se alterează.
A urmat un șir lung de peripeții prin care cei doi trec, sfârșind inevitabil cu ziua în care trupul fetei dă primele semne de putrefacție.
Evenimentul se petrece întâmplător sau nu, odată cu descoperirea identității ei.

„Un roman fantastic scris cu duioșie” , așa a fost cel mai des caracterizat și fără să-și dea seama s-a trezit denumită scriitoare.
Nu s-a putut obișnui niciodată cu succesul cărții ei. Lumea în care se simțea nevoită să trăiască, îi era la fel de străină ca și trecutului ei uitat.
Și astfel, alunecând din sălile de spectacole, în cele de întruniri, care de care mai inutile, s-a născut în ea sentimentul că undeva, într-o altă lume, o altă ea, trăiește o viață diferită.
Vise ciudate completau acea iluzie, în care, cu timpul s-a afundat, ca-ntr-o ceață din care nici măcar el, Mihnea, nu a reușit s-o mai scoată.
O melancolie bolnăvicioasă i-a apărut în zâmbet, o dorință nestăpînită de somn i-a cucerit vivacitatea.

Și-atunci el a spus
„Să lăsăm totul și să plecăm undeva”, iar ea i-a răspuns că-i e indiferent, oriunde se află e ca și plecată.

Și-atunci el a spus
„Te voi duce într-un loc unde ai mai fost, dar nu îți amintești.”iar ea i-a răspuns
„Și-atunci ce rost mai are să mergem?”


*


- La ce te gândești, o întreabă, îmbrățișând-o.
Ea se strânge, ghemuindu-se toată în brațele lui.
- La o amintire.
- Uimește-mă, a provocat-o el, trăgându-i o bretea în jos.
- E actuală, nu fi malițios. O să-ți placă.
Eram la mare, ne trezisem dimineață să mergem la plajă. Am băut cafeaua la o terasă, în țipăt de copii și zgomot de mașini. Aveai un tricou alb, uzat, pe care ți l-am ascuns de zeci de ori să nu-l mai porți și rânjeai...
- Rânjeam?
- Da, cum altfel se cheamă când ți se văd toți dinții, lasă-mă să continui. Pe plajă era o femeie de culoare care împletea părul copiilor. Mă așezasem pe burtă și privind-o, o vedeam ca prin ceață, știi tu, ceața imaginilor care-ți rămân pe veci în memorie. Tu ai stat câteva clipe cu mine și-ai spus că...
- Că nu rezist, că-mi vine să...
- Hi, hi, da și-ai zis că te bagi în apă că altfel te faci de râs. Și-ai plecat, lăsându-ți tricoul prețios, pe prosop, lîngă mine. Dar eu am adormit și trezindu-mă, dispăruse și prosopul tău și geanta și tricoul. Nu știu de ce m-am panicat și-am venit la tine.
M-am băgat în mare, apa era rece ca gheața, tu înotând, te-apropiai de mine și-am simțit, nu știu ce-am simțit, era ca și cum fără tine eu nu aș fi fost, te-am luat în brațe și m-am încolăcit cu picioarele de bustul tău ca un copil pierdut.
- Da, da. Și-am mai stat cîteva zeci de minute în apă, din cauza asta. Treci încoace sirenă amăgitoare, te țin captivă, nu poți fugi.
Au făcut dragoste lent, el cu ochii deschiși privind-o, ea moale și pierdută cu ochii închiși tuturor lumilor.

Mai tîrziu străbătând din nou autostrada ajung într-un alt oraș.
- E doar un orășel, are o singură stradă principală, spune el și-i face din ochi. Jumătate de oră și suntem la mare, strigă el pe geamul lăsat al mașinii.
O bătrână se oprește speriată și-și face cruce, râd amândoi, ea o salută, femeia dă să râdă, zîmbetul ei abia mijit, i se întipărește în memorie.
Intrarea în oraș îi provoacă o stare ciudată.
Vede fabrici părăsite, parcuri goale cu bănci rupte, blocuri jupuite de egrasie și de timp și simte că ceva, poate aerul închis din acel spațiu, o sufocă.

*

În pat, Nina tresare, palmele se chircesc, strângând cearșaful. Ochii închiși se mișcă, tremurând, respirația e un șuier chinuit, de pe frunte i se prelinge o dâră de transpirație.

*

- Mihnea, eu cunosc orașul.
El nu-i răspunde, conduce în tăcere, privind încruntat înainte.
- Mihnea, turnul primăriei. Are un ceas electronic, pe paznic îl cheamă Ion, de unde știu?
Mașina trece pe lângă turn ocolindu-l, apoi urcă pe alte străduță, de-acolo, după ce dau prioritate unor pietoni, se afundă într-un cartier cu blocuri înalte și vechi. În fața unuia, Mihnea oprește mașina și coboară.
Nina sare din mașină și dă să fugă spre interior. Se răzgândește și se întoarce spre el.
O clipă crezută moartă se trezește instantaneu în mintea ei și lăsându-se să cadă în genunchi, copleșită de adevăr, mai apucă să murmure
- Oh, Mihnea, tu...


*

Nina scrie
„S-a trezit după un timp într-un salon de spital. Nu-i lipsea nimic, era întreagă, era ea.
Apoi el i-a explicat.
Într-o noapte de vară, am trecut cu mașina prin acest oraș, spre mare.
M-am rătăcit, distrat cum eram, și-ncercând să resetez gps-ul, am lovit o fată care a plonjat pur și simplu în fața mașinii din acest bloc.
Era îmbrăcată doar în cămașa de noapte și nimeni nu a putut să-mi spună de ce fugea.
Cel mai ciudat e că, înainte de a-și pierde conștiința, m-a chemat pe nume, ca și cum m-ar fi cunoscut. Asta m-a tulburat teribil.
În urma impactului se lovise la cap și sângera. Eram cumplit de îngrijorat. În timp ce așteptam ambulanța, un vecin, neluându-și ochii de la ea, mi-a spus că avea probleme cu somnul sau cu auzul și că i-a recomandat să meargă la medic de nenumărate ori.
Am mers cu ea, am stat acolo în timp ce o operau, am venit toate zilele următoare, chinuit de curiozitate și m-am îndrăgostit de ea.
Cînd s-a trezit însă, nu m-a recunoscut. Nu mai știa nimic. Mintea ei era goală.
Și-atunci, iertat să-mi fie draga mea, am construit eu un alt trecut, unul care să-ți dea siguranță, unul pe care s-a dovedit că-l meritai.
Casa mea părintească a devenit a ta, părinții mei erau ai tăi, la revistă aveam prieteni. Totul era perfect, cum spune povestea, doar că tu, după un timp, te-ai schimbat și-ai dezvoltat credința ta absurdă în lumi paralele. Riscam să te pierd, ceva îmi spunea că dacă te aduc aici, îți vei aminti, deși nu voiam să îți amintești.


*

Fata era întreagă și fericită, trecutul ei, departe de a o intimida, i-a dat siguranța pasului ferm.
Astfel, într-una din zile, când el era plecat într-o delegație externă, s-a urcat în mașină și a refăcut traseul pînă la fosta ei locuință. L-a găsit ușor pe proprietar, se certa pe scară, probabil cu un chiriaș. Când a văzut-o, a înmărmurit. Cu mîini tremurînde, bîiguind aiurea, s-a strecurat după ea.
„Să nu spui nimănui, mă nenorocești, n-a fost vina mea, doar voiam să te protejez, te sufocai, te-am prins doar în brațe, te-ai speriat și-ai fugit, n-a fost vina mea.”

Cu cheile în mână, cu inima bătându-i haotic, l-a lăsat să vorbească în timp ce urca cele treiprezece trepte. I-a spus să plece, apoi a deschis ușa. S-a dus direct la pat, a ridicat perna și a găsit agenda cu coperți roșii. A citit câteva clipe, a zîmbit, a deschis fereastra și a aruncat, într-o ploaie de foi rupte, singura dovadă a unei capacități inexistente realității ei.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!