poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2017-04-21 | |
Incertitudine
Proză suprarealistă În ultima vreme îmi place de o doamnă care are jumătate din vârsta mea. Am n-am treabă o vizitez în fiecare zi la magazinul unde vinde tot felul de fierătănii. Îmi zâmbește cu toată fața, ochii ei mă fixează câteva clipe de parcă ar vrea să-mi spună ceva. Mă servește promt, un clește, un patent, două șuruburi, o șurubelniță, o foarfecă de tăiat sârma, un cuțitaș că nici nu știu ce să-i mai cer de când îmi fac drum pe acolo. Probabil comportamentul ei face parte din fișa postului, e sarcină profesională pentru a atrage clienții, dar nu mă interesează! Când îmi zâmbește astfel, vă mărturisesc, mă topește! Într-o zi chiar am îndrăznit să-i spun: “azinoapte n-am avut somn și m-am gândit la tine”. -Daa?! Ce-mi place! Dacă nu sunt indiscretă, cum mă vedeați? -Delicată, ca și acum, luminoasă și mai ales promițătoare! -Vaai, domnul Nicușor! Atât, nimic mai mult n-am scos de la ea. Pentru câteva clipe i-am surprins iar privirea. I-am spus un sărut mâna ceremonios și am plecat acasă. Mă gândeam, oare ce a vrut să-mi spună prin acel „vaai domnul Nicușor”! În sfîrșit, ocupat cu tot felul de treburi, ziua a trecut repede și seara m-am culcat ca orice om. Asta e, am visat-o! Îi distingeam bine fața, dar de data asta era îngândurată, avea aceiași poziție ca a Gânditorului din Hamangia. Picioarele îi erau uriașe, păreau doi stâlpi, priveam în sus și abia îi zăream chipul, era foarte îndepărtat. Mă simțeam atât de mic! Mic, mic, mic! M-am cățărat pe talpa ei, apoi pe un picior și-n cele din urmă am ajuns pe un genunchi. Porțiunea până la burtă părea un pat de piatră. Mi-am tras sufletul și-am hotărât să mă cațăr mai sus, voiam să ajung să-i mângâi fața. Am ocolit zona buricului, am asemuit-o cu o grotă și m-am agățat de o țâță, ambele erau ca două povârnișuri, aproape inaccesibile. Cu mare efort am ajuns pe umărul drept. Priveam în jos și m-a luat amețeala. Abia atunci am conștintizat că ea era un munte! Nu știam ce să fac, să cobor pe povârnișul dintre țâțe îmi închipuiam că este foarte periculos așa că am hotărât să escaladez în continuare. Gâtul era un pinten înfipt în munte și atât de drept că la început mi-a fost imposibil să mă cațăr. În cele din urmă m-am agățat de buza inferioară și-am ajuns chiar pe bărbie. Am privit gura care mă fermecase și m-am speriat, era o grotă, o peșteră, nu îi vedeam sfârșitul. M-am cățărat mai departe, palmele ei propteau bărbia așa că mi-a fost ușor să mă cațăr pe nas. La rădăcina lui două găvane fără sfârșit. Oare aceștia sunt ochii care mă hipnotizau? În cele din urmă am ajuns în vârful capului. Acolo în loc de păr am dat peste o pădure nesfârșită. Îmi părea cunoscută și totuși misterioasă. În acel moment m-am trezit. Eram ca năuc. Până dimineața am încercat să dau un sens visului meu. Nu știu ce să cred. Apelez la bunăvoința dumneavoastră, cine îmi dă explicația logică a acestui vis, primește din partea mea o recompensă grasă.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate