Nu știu câte lumini și umbre se succed, știu doar că sunt un om al luminii pe care o absorb prin toți porii și ea îmi inundă sufletul încât acesta devine un flux de bule cristaline care se ridică și împarte raze peste pământul din care izvorăsc în fântâni apele fermecate ale gândului împlinit. Cu fiecare picătură pe care o beau mă împărtășesc în credința că totul vine filtrat ca un nimb în care se nasc contururile visului ce urmăresc să se înfăptuiască îngemănarea cuvântului dăruit la început de creator pentru a reflecta tot ce-i mai frumos și adevărat în modul de a trăi și spera, ca arta lui să se apropie de perfecțiune
Umbrele uneori odihnitoare și răcoroase dar și pline de neprevăzut și amenințare le privesc cu detașare ca pe o stavilă în fața pornirii unei lumini prea exuberante și vorace pentru propriile binefaceri. Iubirea mea le îmbrășișază deopotrivă pentru substanța vie care se regenerează și diversifică natural dar nu le iartă nici pentru efectele ueori dezastruoase cînd nu se găsesc mijloacele de prevenire și înlăturare a lor.
Lumini și umbre se regăsesc în fiecare activitate umană, în fiecare credință și timp.Totul este să domnească echilibrul dintre ele și fiecare să se manifeste mai mult prin pozitivismul său. Nicio nefericire a cuiva nu mă poate decât întrista și orice rugă cu lacrimi aprinse în fața altarului Dumnezeului nostru mă liniștește. Îngenunchez cu rugăminți fierbinți pentru izbăvirea de focul ghenei ori de umbra morții.
Și care umbră e mai sumbră decât cea a morții în momente de cumpănă pentru existența ta ca ființă gânditoare dotată cu resurse de credință în propria reușită și izbăvire la lumină ca pasărea Phoenix în zbor. Merg mai departe cu toată încrederea că cineva mă dirijează pe drumul cel adevărat cu simțiri și fapte pe măsura aspirațiilor celor care mi-au dat viață și m-au crescut și educat. Societatea cu hățișurile ei la tot pasul mă poate rătăci oricând dacă nu exersez voința de a fi stăpân și liber pe destinul hărăzit. În mine orice rană dobândită din greșală e un mod al voinței fructificată în lupta pentru vindecare. Iubirea e o formă de sănătate a sufletului pentru aproapele meu, o manifestare a trăirii în inima celuilalt cu care mă însoțesc în zidirea frumosului acestei vieți dătătoare de împliniri. Cred că lumina cuvântului e și ea un mod de al asocia și îmbrăca cu tăcerea și pioșenia cuvenită, în hainele vorbelor alese cu miez de înțelegere plăcută semenilor.
Mirosul pâinii dătătoare de siguranță îl simți din adierea vântului peste lanurile câmpiei, din ierburile coapte și din livezile cu pomi ale căror fructe îți oferă în anotimpurile nuntirii lor prinosul realizării și al bucuriei. Munții tac și privesc cu semeție depărtările, îți oferă întotdeauna încrederea curăției înălțimilor de gând și faptă, aerul acela ozonat în care te simți purificat de toate relele lumii. Lumini și umbre se regăsesc în fiecare dintre noi, deaceea e necesară măsura și echilibrul care le face dătătoare de speranță și îndeamnă la permanentă căutare în resorturile intime pentru cultivarea înțelepciunii. Ce frumos este când se spune despre un om că este luminat și nu prea când stă în umbra altuia. Rien ne pousse à l’ombre des grands arbres” (La umbra marilor copaci nu crește nimic).” spunea Brâncuși.