Stătea privind luciul apei și nu înțelegea de ce oglinda fluidă nu îi reflecta imaginea, în apa limpede se vedeau doar pietrele de pe fundul albiei. Pletele lungi, negre îi căzuseră pe față și îi ascundeau chipul frumos și ochii negrii mari incandescenți. Își frământa mintea căutînd o explicație, dar degeaba. Nu reușea să înțeleagă ce căuta el acolo și apoi de ce apa asta nu îi reflecta chipul. Se ridică în picioare. În jurul izvorului era o vegetație abundentă, chiparoși, fagi, mesteceni, tufe de mirt si trandafiri sălbatici, măslini, o iarbă de un verde nenatural și peste tot flori într-un amestec pitoresc de forme, nuanțe și parfum. Nimic din ceea ce îl înconjura nu îi era familiar, i se părea straniu să se afle aici. Privind în sus nu vedea decît cerul senin fără urmă de nori și nimic altceva. Un miros pătrunzător de parfum ieftin l-a facut să se întoarcă, mișcarea bruscă l-a făcut să dea nas în nas cu o blonda înaltă cu ten obosit bătînd în cenușiu și buze roșii senzuale rujate strident.
-Tu cine naiba ești?! S-a răstit la ea aproape fără să vrea.
-Mi se spune Nimfa, așa îmi spun toți, nu știu de ce. Debusolată femeia privii în jur. Iar visez? Ce caut eu aici? Ce caut eu într-un loc ca acesta singură cu un bărbat, cînd eu sunt sătulă de ei.?
-E ceva cu locul acesta, nu înțeleg…murmură Narcis.
Blonda se așeză resemnată pe un bolovan, apoi atinse cu piciorul desculț apa.
-E foarte rece, exclamă iritată. Mă plimb pe aici de ceva vreme și ești singurul suflet pe care îl întîlnesc. Naiba știe de ce suntem doar noi aici, poate am murit și am ajuns în locul acesta care mă scoate din minți .Nici măcar nu îmi dau seama dacă e raiul sau iadul. Plângea isteric ținându-se cu mîinile de cap.
*


Primul lucru pe care l-a zărit cînd a deschis ochii a fost tavanul. Tavanul crem din dormitorul lui. Nu s-a mișcat, încerca să își dea seama dacă era treaz sau nu. Adevărul era că de la o vreme visul acela i se părea foarte real și avea nevoie de puțin timp pînă se obișnuia din nou cu locul în care se afla acum deși în sinea lui își spunea că tavanul din dormitorul lui părea adevărat. Îi era familiara imaginea asta, era acasa.
Fenomenul acesta devenise bizar. Visa destul de des aceleași lucruri, el într-o grădină fantastică lângă un izvor.
Se gândea la asta în timp ce își făcea toaleta. Apăsă robinetul placat cu aur și își aruncă apă pe fața somnoroasă, perii din barbă erau aspri și negri ca întotdeauna, deși se culca-se tîrziu nu avea pungi sub ochi, doar un gust de amar și năclăială în gură.
Adela, sora lui, l-a mai liniștit. I-a spus că nu este nimic extraordinar în visul acesta, era doar o modalitate de a se regăsi, apoi l-a privit surîzînd
-Poate esti într-o criză de identitate.
Curios, acum că studia chestiunea mai pe îndelete i se părea foarte plauzibil să fie așa, se apropia periculos de vîrsta aia ingrată cînd hormonii și mintea bărbaților capătă răbufniri adolescentine. Mergea pe stradă și privirile i se scurgeau necontrolat după femeile care i se păreau interesante. Începea să le privească altfel… diferit și asta era decadent și prostesc după părerea lui .
A observat-o pînă și pe secretara lui, a constatat cu surprindere că Alma era o femeie frumoasă cu un fel de a se uita la el pe jumătate serios pe jumătate poznaș și asta i se părea incitant.
Biroul în care lucra era la ultimul etaj al clădirii, a remarcat imediat atitudinea subalternilor lui, l-au salutat cu deferență părînd absorbiți de muncă, așa făceau în fiecare zi, doar femeile aveau un alt fel de a-l privi. Bărbatul acesta frumos, cu ochi pătrunzători le umilea cu fiecare cuvint și privire pe care le-o adresa, spre deosebire de bărbați ele îi acceptau tirania și umilințele cu resemnare. Cîteva erau îndrăgostite de el, îndrăgostite fără speranță.
Uitându-se la ele, se gîndi că femeile din viața lui au fost mereu un motiv de îngrijorare, relațiile cu ele erau scurte fără un impact semnificativ asupra emotiilor lui. Nu a iubit-o pe nici una din ele suficient încît să o păstreze sau poate se înșela, el era cel părăsit. Încercă să își creioneze în minte un moment fericit cu una din ele, dar nu își mai aducea aminte, așa că renunță.
Dincolo de ușa de sticlă, secretara lui muncea sîrguincioasă. Părul castaniu cu reflexe roșiatice îi cădea din cînd în cînd pe față și inconștient, cu un gest gratios, ea îl aranja imediat cu mîna după ureche.
O studie atent prefăcîndu-se ocupat de hîrtiile din fața lui. Alma avea mîinile mici delicate cu unghiile tăiate scurt date cu ojă albastră. Se întrebă în sinea lui cum de îi scăpa-se neobservată, cum de fata asta nu l-a atras pînă acum?


*

Bărbatul din spatele biroului de furnir ponosit își ștergea conștiincios ochelarii, de parcă ar fi fost o chestiune extrem de importantă, de fapt era o stratagemă care îi permitea să se gîndească la ce să îi spună pacientului său. Doctorul, un bărbat gras, cu ochi mici de viezure, adînciți în osînză, îl cerceta stăruitor pe bărbatul din fața lui.
-Înțeleg problema dumnevoastră domnule dragă și vreau să vă liniștesc, la urma urmei nu este nimic grav. Doctorul făcu o pauză ca să își ștergă cu batista transpirația de pe frunte, apoi își privi pacientul așezat cuminte în fotoliul de catifea vernil. Era uimit de frumusețea acestuia, nu mai văzuse niciodată un bărbat atît de frumos, nefiresc de frumos, și care, la vârsta pe care o avea, să se păstreze atât de bine. Ei bine, își spunea în sinea lui, ce curioasă este viața, unora le dă totul frumusețe, sănătate, putere, bogăție și altora nimic… Nedrept, foarte nedrept!
-Puteți fi mai explicit?
-E vorba de o simplă criză prin care trec bărbații cînd ajung la o anumită vîrstă. Nu este nimic anormal dimpotrivă este firesc să fie așa. Spaima cea mai mare a bărbaților este că nu mai sunt destul de virili, de atrăgători pentru femei. Înțelegeți? Nu este deloc ușor să treci peste faptul că nu mai ești la fel de suplu sau că îți cade părul și dinții, că pielea ta nu mai este la fel de strălucitoare și fină ca în tinerețe. Dar dumnevoastră, stimate domnule, nu trebuie să vă faceți probleme. După cite observ eu, nu aveți motive să va faceți griji uitându-mă la dumneavoastră îmi faceți impresia unui om care a băut din apa tinereții sau poate vreo poțiune magică. Amuzat de idee doctorul râse.
-Și visul? Ce spuneți de asta? Narcis îl privi pe doctor cu senzația că totuși răspunsul pe care îl aștepta nu este aici. Visul acesta are o semnificație anume? Nu mi se pare normal nu este puțin cam ciudat

- Nu, nici vorbă! Cred că aici este vorba doar de stress și de oboseală am întîlnit oameni care aveau în mod repetat acelasi vis, unul dintre ei visa mereu un hotel în care intra dar s+a dovedit că nu avea nici o semnificație anume. Cred că și la el era vorba de oboseala acumulata.

Plecă din cabinetul doctorului convins că acesta avea dreptate doar pe jumătate. Își porni mașina resemnat. Mercedesul auriu se îndreptă lin spre ieșirea din parcare. Narcis se ducea acasă, voia să viseze. Inexplicabil, îl încerca un sentiment de regret și dor. Îi era dor de liniștea locului aceluia.

Undeva într-un spațiu accesibil doar unora,un luciu de apă păstra doar pentru ea imaginea unui chip de bărbat îmbătrînit.