Ce este poezia ?

Dedicată lui Paul Alex

Iarmarocul vuia de lume pestriță.
De la mic la mare cu toții se adunaseră în inima orășelului de la poalele munților Trascăului în acea dimineață răcoroasă de vară târzie. Soarele era un disc de foc mocnit acoperit parțial cu beteala norilor argintii ai dimineții.
Andrei pășea somnoros alături de tatăl său pe aleile iarmarocului încărcate de evenimente care mai de care mai atrăgătoare.
S-au oprit să admire maimuțele din Madagascar apoi au ajuns la mașinuțele electrice unde s-au tamponat de atâtea ori încât Andrei i-a soptit râzând tatălui când s-a coborât din ea:
-„Tată, mi-am luat și eu cafeau pe dimineața asta! Acum sunt treaz.”
Tatăl zâmbi și își mângâie pe cap puștiul isteț care se pregătea în două săptămâni să intre în clasa întâi. Era ultima lui vacanță înainte de a începe aventura culturală a vieții.
Tot plimbându-se de mână cu tatăl său prin mulțime, Andrei ajunse în piața principală din iarmaroc. Chiar în mijlocul ei stătea un clovn îmbrăcat în culori vii, cu nasul portocaliu în formă de roșie coaptă. Era tăcut, parcă își înghițise cuvintele. Stătea nemișcat, parcă împietrise.
Acest lucru probabil a fost și motivul pentru care avea mulți copii în jurul său.
Andrei se desprinse din mâna tatălui și alergă spre clovn. Acesta se uită când la un copil, când la altul, apoi fluieră dintr-o trompetuță magică nevăzută de nimeni și începu să scoată un balon subțire, lung și verde dintr-un buzunar ascuns în haina lui colorată. Umflă balonul care se făcu cât un castravete uriaș, îl manevră de câteva ori ba înainte, ba înapoi făcând mai multe noduri din el și în cele din urmă ieși la suprafață un cățel. Andrei fu fericit să primească chiar el primul acest cadou nesperat de la misteriosul clovn.
Apoi clovnul repetă acțiunea cu alte baloane de alte culori. Þiuia din trompetuța nevăzută și se apuca de treabă în tăcere . Din mâinile lui ieșea ba un iepuraș pentru fetița curioasă cu fundițele aurii, ba o sabie roșie a lui Darth Vader pentru puștiul mai agitat din primul rând, ba o inimioară albastră pentru fetița tristă din spate. Cu toții erau încântați de prestațiile misteriosului clovn.
Andrei în cele din urmă plecă dar nu avu curajul să îi mulțumească verbal clovnului pentru cadoul făcut de acesta. Nu știa dacă așa se procedează cu un clovn tăcut sau dacă acesta va înțelege cuvintele lui. Înclină totuși capul în semn de recunoștință și plecă după tatăl său mai departe pe aleile bâlciului.
-„O să vină și mama cu noi?”
-„Nu Andrei, trebuie să stea cu micuțul Răducu. Bebelușul abia s-a născut și are nevoie acum de grija mamei în permanență. Gălăgia și frigul acestei dimineți în iarmaroc l-ar putea agita pe bebe.”
Andrei înțelese atunci că acest bâlci era o chestiune între el și tatăl său. Se simți important și păși mai apăsat următorii pași până când o mulțime de oameni adulți adunați în fața unui cort îl readuseră cu picioarele pe pământul lui de copil.
-„Veniți , veniți”, spunea un gentleman îmbrăcat ciudat cu un costum negru parcă din alte timpuri și o pălărie înaltă, neagră de fromă cilindrică pe cap. „ Veniți să aflați în interiorul acestui cort ce este poezia!
Recită actori ai teatrului local și din capitală poezii scrise de poeți celebri precum Shakespeare, Byron, Shelley, Keats, Edgar Alain Poe, Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Nichita Stănescu și mulți alții. Veniți să aflați ce este poezia!”
Tatăl nu îl lăsă pe Andrei să caște gura prea mult, îl luă de mână și îl duse înapoi pe aleea principală spre centrul iarmarocului.
-„Haide acasă de acum, ne așteaptă mama și Răducu cu un lapte cald.”
Copilul mergea mai mult forțat de tatăl său pe drumul de întoarcere prin iarmaroc dar mintea lui parcă nu vroia să fie prezentă cu el.
-„Tată, ce este poezia?”
Tatăl zâmbi ușor când auzi această întrebare rostită de pe buzele micutului Andrei dar se făcu că nu aude. Merse mai departe croindu-și cu greu drum prin mulțimea tot mai deasă și agitată.
După câteva minute micul Andrei rupse tăcerea dintre ei cu aceeași întrebare devenită de acum o mică obsesie:
-„Tată! Ce este poezia?...”
Ajunseră de acum chiar în piața centrală a iarmarocului acolo unde clovnul continua să uimească copilașii prin talentul său de a crea jucării din nimic.
Tatăl se opri, se coborî pe vine la nivelul înălțimii puștiului său, îi scrută privirea și apoi se ridică privind întrebător în jur. Îl luă apoi pe puști în direcția clovnului tăcut cu nasul ca o roșie coaptă și îi șopti:
-„Vezi ce face acest clovn? Este un personaj tăcut, îmbrăcat haios, pictat pe față și toată lumea simte că el iubește copiii. Dar cum își arată el iubirea?”
-„Păi mie mi-a făcut cadou acest cățel”, spuse Andrei arătând balonul contorsionat din mâna lui în formă de cățel.
-„Da, așa este”, răspunse tatăl zâmbind. „Acest clovn, deși nu vorbește, are felul său de exprimare artistică. Baloanele umflate în figurine diferite, țiuiturile din trompetuța lui magică nevăzută, îmbrăcămintea lui haioasă, toate acestea sunt poeziile lui. Cățelul tău este o poezie, nasul lui portocaliu ca o roșie coaptă este o altă poezie, săbiuța lui Darth Vader de la acest puști luptător este o altă poezie a clovnului. Acum înțelegi?”
Andrei nu răspunse dar se vedea cum chipul său se luminează clipă de clipă.
-„Mi s-a făcut foame”, schimbă repede subiectul Andrei. „Hai la mama acasă să bem lapte și să mâncăm pâine cu unt și miere. Mâncarea mea preferată!”
Și Andrei începu să alerge în fața tatălui său parcă eliberându-se de orice fel de restricție.
Astfel ajunseră acasă.

Mama stătea în fotoliul portocaliu din sufragerie cu micuțul Răducu în brațe la pieptul său, alăptându-l.
-„Gata cu plimbarea prin bâlci?” întrebă duios mama. „Þi-a plăcut Andrei la bâlci?”
-„Daaa” , fu răspunsul acestuia.
-„Și ce ai aflat nou de prin bâlci”, continuă iscoditoare mama.
-„Păi ... am aflat ce este poezia!” răsuflă triumfător Andrei.
-„Ce este poezia?” se miră mama zâmbind și căutând privirile soțului ei care se făcea că nu aude conversația lor.
-„Și ce este poezia, Andrei?”
Puștiul nu se aștepta ca mama sa să nu știe atâta lucru la vârsta ei. Se apropie încet de mama sa, apoi se lăsă tacticos pe vine langă fotoliu, se uită atent în ochii ei mari si iubitori, bătu puțin cu degetele în mânerele fotoliului portocaliu, apoi realiză că mama nu glumește: chiar nu știa și chiar vroia un răspuns!
Se ridică îndată și își roti privirea prin cameră căutând ceva de care să se agațe în răspunsul său...of, unde era clovnul acum să îl salveze?...
Căută în cele din urmă învins privirea tatălui său.
-„Eu mă duc să tund gazonul în curtea interioară”, spuse repede tatăl nelăsându-l să se agațe de el și părăsi iute scena.
Andrei era de acum singur, tăcut în mijlocul camerei ca un mic clovn în iarmarocul casei sale. Cum să răspundă astfel ca mama lui să înțeleagă ce este poezia?
Ochii săi reveniră tensionați și pierduți către mama sa care aștepta în tăcere un răspuns.
-„Păi cum să îți explic eu ca să înțelegi”, o lungi Andrei ...când ochii îi căzură deodată salvator pe fața de îngeraș adormită a lui Răducu. Atunci Andrei se lumină și cu tărie în glas spuse:

-„Mamă, mamă... bebelușul tău, Răducu, este poezia ta! Este poezia ta pentru noi. Acum ai înțeles?”
Mama își umezi instantaneu ochii privindu-l pe Andrei cu dragoste.
Acesta apoi îl sărută încet pe frățiorul său care l-a salvat cu un răspuns pe ultima clipă și spuse:
-„Acum fug la bucătărie să mănânc și eu lapte ca și el.”
Și părăsi scena, de data asta cu un aer de învingător repetându-și cu voce tare pe coridor cuvintele:
-„Da, da mamă, Răducu este poezia ta. Răducu este poezia ta pentru mine și tata.”



9 august 2016