poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2016-07-17 | |
În scurt timp am ajuns un nume, “ducesa” era dorită de tot mai mulți, toate tinerelele cu fuste scurte se uitau cu ură la mine. Nu făceam față solicitărilor, clienții erau vrăjiți de roșcata cu umbrelă, îmi lăsam părul vâlvoi, aveam o talie de viespe și un bazin… aproape ca acum. Mi-am mai cumpărat încă șase rochii, se murdăreau, trebuia mereu să am rochii curate, Katy se ocupa și de spălatul și călcatul lor, eu făceam bani, în patru luni am făcut douăzeci și una de mii de euro. În fiecare săptămână, lunea, mergeam la bancă și depuneam suma câștigată în săptămâna anterioară. M-am dus și de două ori într-o săptămână dacă erau prea mulți banii ce-i adunasem, mă temeam de peștele meu, Marius, care știa cât câștigam, era cel mai periculos. După două luni, în care câștigasem opt mii de euro, îmi făceam socotelile să mai stau o lună și s-o tai în țară. Aveam banii să-mi fac căsuța, mai aveam încă cincizeci de mii din munca în construcții, vreme de cinci ani, soțul meu plecase de acasă, se săturase de certurile cu mama, așa că eram hotărâtă să-mi fac o casă nouă. I-am dat cinci mii de euro soțului meu, care a devenit, de comun acord, fostul soț. Rămânându-mi acest leagăn de vise, având suficienți bani să-mi ridic casa din oraș, mi-am făcut și căsuța asta din lemn, în care, doi bătrâni, tocmai au făcut dragoste, s-au iubit cum doar bătrânii știu să o facă.
- De ce mi-ai spus toate astea? Te simți mai liberă? - Purtăm cu noi adevăruri nespuse și minciuni acceptate care ascund suferința, suferință de care putem scăpa doar prin rostire, prin mărturisire. Făcută unui "duhovnic" ales cu grijă, spovedania poate aduce izbăvire, sau, cel puțin, eliberare. Dintotdeauna, am simțit, am știut, că am trăit în minciună. În adolescență, mimam adevărul fericirii, din jenă, îmi era rușine să-mi mărturisesc cuiva suferințele. După căsătoria întârziată mă mințeam, în primul rând, pe mine că sunt fericită. În Italia, minciuna, regina ce-mi guverna viața, mi-a spus că nu greșesc dacă uit de mine ceva vreme, credeam că pot răscumpăra totul, mai târziu. Dincolo de faptul că ai fi putut să afli de la alții, poate ai și aflat, mi-am dorit întotdeauna să spun cuiva, să-mi descarc sufletul, apăsat de o povară veche și foarte grea. Aveam mare nevoie de un duhovnic, nu de iertarea lui, Dumnezeu îmi va da iertarea, dacă mi-o va da, fără canoanele pe care, eventual, mi le-ar fi dat duhovnicul, rugăciunile mele, înlăcrimate direct în inimă, fără lacrimi exterioare, sunt, cred, auzite de oriunde ar porni ele, oriunde m-aș afla. Cel mai fierbinte mă rog în camera mea, în tristețe și singurătate. Vibrațiile rugăciunii mele sunt atât de puternice încât străbat orice distanță, fiind auzite, fără îndoială. Și, peste toate, am înțeles ce minunat este adevărul, în viață, cât de simplu se poate trăi, în adevăr.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate