- Nu, nu așa!!! Cu hiat... mmmmmda..., aproape bine, dar... accentul??!! Exersați... Mda, relativ mai bine...!
Era o zi de 13, într-un oarecare august, când strugurii se hotărâseră să se coacă, pepenii roșii făceau ravagii, păpușile de porumb îmbătrâneau frumos și-și schimbau convinse părul roșu într-un fel de esență maronie și aspră. Racii prindeau în cleștii lor prăzi iluzorii; ochii mici și roșii se pierdeau în ape din alte ținuturi. Floarea-soarelui își urma astrul ca o fecioară veșnic îndrăgostită. Din centrul curții mari inundate de iarbă și libelule, adevăratul cer se prindea cel mai bine, nu era nevoie decât de o minimă disponibilitate în acest sens și de cele două secunde de abandon. Un copil neastâmpărat încă exista „între și între”..., iar Bunica... Bunica nu renunța prea ușor, mai ales atunci când avea convingerile ei pe care, indiferent de interlocutor, starea vremii și a propriei sănătăți, și le susținea cu argumente infailibile. Așa a fost și de data aceasta: Sonia a rămas până azi... ca la carte...: „Sonia cu accent grav și hiat”. În mod cert toate se întâmplă cu un rost. Cu o de-abia perceptibilă înclinare a capului, l-a părăsit mai apoi pe domnul consternat în halat alb, un fel de ginecolog al sfârșitului de secol XX, radioasă s-a încredințat toată Părinților. Fetița se născuse cu... 4 kg și jumătate, cu scorul Apgar doar 9, fiind suspectată de o încordare aparte în a veni pe lume. Altfel, desigur, kilogramul în plus nu avea să însemne neapărat că era generoasa purtătoare in nuce a unui diabet ingrat, ci, pur și simplu, că se ivise din doi părinți tineri, frumoși, deștepți și puși doar pe viață. Bunica știa perfect toate astea, după cum intuise că încrâncenarea aia accentuală și hiatală venea de undeva de mult mai departe, din copilăria ancestrală pe care la rândul ei o experimentase la fel de bine. Nu se poate spune cât de profund cunoștea Bunica secretele laboratoarelor genetice sau critica rațiunii pure, un lucru este în afara oricărei îndoieli: „avea intuiție cu i mare”, o spuneau toți mai cu admirație, mai cu teamă, iar Sò-ni-a izbucnea de fericire pe dinăuntru și dincolo de.

Cam așa încep toate poveștile..., continuă însă puțin diferit...