Ca niște musafiri îndelung așteptați, primele raze de soare pătrund vesele prin ferestrele opace ale izolatorului laborator de la etajul doi. Oricât de drag ți-ar fi cel pe care îl veghezi, o noapte de gardă într-un spital rămâne totuși o noapte de gardă. Mai sunt vreo trei săptămâni până la Paști, dar se anunță o nouă zi caniculară. Vremea a luat-o razna de tot. Cei care se autodelectează, inventând oculte scenarii planetare pun totul pe seama noilor arme geoclimatice în curs de experimentare. Între ele, cea mai misterioasă pare tehnologia SHARP.
Învelit numai cu un cearșaf, în patul său bătrânul pare liniștit, dar agitația de pe monitor avertizează că, la fel de matinal, și-a reluat ziua de muncă. Inconștientul său, regizor inepuizabil, proiectează, neobosit, secvențe din câmpul morfogenetic. O viață de om ca un film ori, mai degrabă, un nesfârșit vis pe care aparatele îl înregistrează obiectiv, ca un martor ce vede și „dincolo”.
Þiuitul monitorului sparse misterul impregnat până și în pereții încăperii, dar, mai ales, în fiecare moleculă de liniște. Tânăra doctoriță tresări din toropeală, aruncă o privire obosită spectacolului de lumini de pe ecran și se grăbi către camera alăturată.
- Marc, bunicul nu mai are răbdare… Se pare că ai avut mare dreptate, urmează o nouă poveste. Chiar vrea, în replică la Șeherezada, să ne dăruiască o mie și una de povestiri în o mie și una de zile. Sau poate…
- Oauu… Ce obosit sunt! Bietul de el, mai are nevoie de o viață să ne spună câte ar dori din multa înțelepciune pe care, cu mare hărnicie, a tot adunat-o. Depinde de cel de sus, și… în oarece măsură de noi, de câte zile va mai avea parte. Ai dat drumul la înregistrator?
- Deja, cred că ai pierdut câteva pagini, dacă nu vreun întreg capitol de viață…
- Trec eu la monitor. Și… Ca de obicei, am să te rog, înainte de plecare, să nu mă lipsești de plăcerea de a sorbi împreună din cafeaua aia minunată…
- Știu, știu… Pe care numai eu, “cu vrăjile mele izvorâte din taina eternului feminin”, pot să o prepar. Mulțumesc pentru această drăgălășenie pe care abia aștept să o respir odată cu aerul proaspăt al fiecărei dimineți… Doamne, încep să o resimt ca pe un adevărat drog! Și la cât ești tu de zgârcit cu atențiile și veșnic preocupat… Mă tem, într-o zi, să nu intru în sevraj. Și cavalerul meu, în armură pe calul său alb, o să fie, ca de obicei, cine știe pe unde plecat. Să “salveze alte fecioare pure, visătoare și să le elibereze din inocența lor spre a cunoaște fericirea în minunata lume a păcatului”…
- Deja m-ai făcut clasic în viață, fiu ilegitim din Casanova și Barbă albastră… Ce pot să mai fac eu decât să oftez, când te văd cum, odată cu zorii, te grăbești frumoasă naiadă să mă părăsești?
- Oh, abia mă abțin să nu te răpesc… Și să te duc cu mine în adâncurile albastre în...
- Nu ai s-o faci vreodată… Te temi să mă arăți la celelalte nimfe, unde aș putea avea soarta lui Orfeu. Mă lași închis aici, condamnat să aștept toată ziulica înserarea când tu, regină a nopții, ai să-ți redeschizi numai pentru mine petalele. Uite-mă fermecat și încă beat de aroma ta nocturnă! Și nimic nu mă poate înviora ca luminițele astea, pline de promisiuni, prin care ochii tăi mă ispitesc, tulburând adâncurile sărmanului meu suflet.
- Ohoo… Ce vrăjală mai ai în tine… Nu mă mai păcălești! Știu că până și sufletul ți-e făcut din neuroni.
Tânărul se ridică, îi ieși în întâmpinare, o îmbrățișă cu o mâna pe după umeri, iar cu cealaltă îi prinse palma pe care o lipi cu interiorul de buzele sale și continuă, sărutând-o apoi afectuos pe tâmplă. Își odihni, o clipă, fața în părul ce se revărsa peste albul halatului, ca și cum ar fi mirosit un lan de grâu.
- Irina, Irina… Ce m-aș face eu fără tine…
Se smulse ca din valurile unei mări, ce-l îmbia ademenitor, și porni către patul bătrânului. Îi puse mâna pe frunte, ca și cum abia aștepta să se încarce cu energia binefăcătoare a atingerii unui sfânt, până simți cum vena de pe fruntea acestuia începu să-i pulseze. Era semnul că a fost recunoscut și că între ei doi s-a restabilit o nevăzută și indestructibilă legătură organică. Îl mângâie, îndreptându-i câteva șuvițe din părul zburlit ca o coamă de leu. Ori, mai degrabă, din blana Marelui Lup Alb, încremenit într-o permanentă stare de veghe. Reglă oxigenul pentru activitatea diurnă, setă amestecul pentru prima masă și se îndreptă către ecranul aparatului. Acesta indica o intensă activitate cerebrală. Se așeză în scaun, își fixă casca pe cap, închise ochii, apăsă starterul de redare și, după numai câteva momente, intră parcă în transă…
- Hei, bunule, bunule… Ia să vedem ce ne mai povestești astăzi?
Decodorul bioionic, dorind să-și arate recunoștiința față de inventatorul său era la datorie și pe tamburul de teleredare începură să se imprime primele semnale...
“... – Te-am ascultat... Deci, ce facem cu istoria militară a poporului român? Mai are sens să edităm volumele aflate, deja, în lucru... O scriem dinspre prezent către trecut... Sau o băgăm la literatură de sertar până or găsi-o alții mai vrednici decât noi?
- Dacă nu au apărut alte indicații, noi lucrăm așa cum s-a stabilit. Edităm ceea ce poate fi făcut public și pe celelalte le pregătim.
- Și le lăsăm în conservare pentru generațiile viitoare. Să le tipărească ei când vremurile ne vor fi mai prielnice! Când se va putea spune adevărul...
- Am discutat cu tovarășul colonel Mocanu și ceilalți de la Academia Militară în legătură cu campania din Răsărit...
- Și iar s-au văicărit în legătură cu accesul la arhiva sovietică? Să i-a legătura cu veteranii de război, cu cât mai mulți dintre cei care au luptat pe frontul de est... Să-i intervieveze sistematic, amănunțit... Că nu se știe câte zile mai au și pierdem o comoară datorită delăsării! Arhive și iar arhive... Să vedem ce putem dezgropa și pe filieră americană.
- Se ocupă maiorul Ionescu de asta... Profesorul ăla american e de vreo două luni pe aici pe la noi. A început să o rupă pe românește... Vrea să-i dăm acces la fondul special al Marelui Stat Major, dar deocamdată suntem noi acolo.
- Mdaa... Să valorificăm și izvoarele noastre bisericești! Ce ai stabilit cu preafericitul Plămădeală?
- Vă mulțumește pentru ajutor… Deja am început să prelucrăm din ce ne-a pus la dispoziție. E vorba, mai ales, de informație veche… Unele texte le-aș putea numi paleocreștine, căutăm specialiști să le traducem ori tîlcuim. A trimis un călugăr la Muntele Athos să ia legătura cu…
- Dacă vrem izvoare, acolo e arhiva noastră! Ne sunt datori… După ocupația otomană în Balcani, cinci sute de ani Muntele a supraviețuit datorită daniilor și sprijinului domnilor români. Să afle lumea și toți creștinii de asta! Să scriem acolo în Tratat, negru pe alb, că ei au fost continuatorii împăraților Imperiului de Răsărit!
- Prin ei am reînodat filonul imperialilor traco-iliri… Am reclădit din temelii mânăstiri întregi, le-am trimis aur, meșteri, materiale… Și le-am înzestrat cu odoare… Toți prigoniții din Balcani aici, la noi, și-au găsit salvarea!
- Și în continuare… intuiesc cam ce vrei să mai spui. Că avem acolo doar două schituri… Pe celelalte au pus mâna alții.
- Exact! Din cele douăzeci de mânăstiri, câte una e rusească, sârbească, bulgărească iar restul grecești…
- Athosul e stat pe teritoriul lor cum e și statul papal, Vaticanul în Italia! Mai important e că avem terenul… E treaba Patriarhiei, nu ne băgăm! Cu părintele Daniel ai luat legătura? E abia întors din Occident, a trecut și pe la Roma… Vezi cu ce a venit!
- Săptămâna viitoare, așa cum ați ordonat, trec pe la șantierele arheologice din Moldova… Probabil, câteva volume întregi vor fi despre cultura Cucuteni… Mă așteaptă să discutăm.
- Înainte să pleci, mai treci și pe la mine! Trebuie să cunoști mai multe despre zona Buzăului.
- Aveți ceva special pentru cei de la formațiunea psi…
- Mă gândeam să te trimit permanent acolo… Experimentele de la lacul Gotes au intrat în impas. Probabil strămoșul acela al tău, Sava Gotul pe care îl faci responsabil de toate întâmplările ciudate, te vrea acolo… O fi dorind să ne transmită ceva foarte important și numai în tine are încredere. N-ai mai visat nimic, nicio vedenie, nicio convorbire?
- Se pare că acolo, în lac a fost înecat și nu în râul Buzău cum se scrie! Am insomnii, dar nu din cauza moșului meu, ci din cauza Tratatului de istorie militară. Dacă tot e să plec... V-am rugat să mă trimiteți la “zburători”. Treaba asta cu moștenirea Coandă se urnește tare greu. Psihofizicienii noștri sunt unanimi în a afirma că modelul teoretic e perfect realizabil. În schimb apar mereu probleme de legalitate și administrative, de parcă cineva ar dori să ne saboteze...
- Te gândești la “frații” noștri de la răsărit? Te lăudai că legătura parapsihică stabilită cu basarabenii...
- E sub control, tot ce știm despre liderii de la Kremlin e de la ei. Aici nu merge cu manipularea și intoxicarea... Operațiunea “Þara Luanei” e în plină derulare și pare un succes. Molipsindu-mă de optimismul lor, în următorii cinci – zece ani ar trebui ca imperiul să implodeze și să ne reîntregim.
- Dacă sovieticii ar dormi, iar de pe la noi ar pieri toți trădătorii. Vezi că sunt infiltrați... Dar ai dreptate, mai multă încredere am în “Cupola Albastră”. Îți dai seama, când vom ajunge să ne valorificăm energia biopropulsore... Păi, nu asta e teleportarea? Armele secrete ale lui Hitler erau nimic. Dar, nici pe el nu l-au lăsat să le dezvolte și exploateze. Probabil trebuie să fim mai atenți aici la interior. O să vorbesc cu tovarășii de la Securitate.
- Dacă e ceva... Infiltrarea doar prin ei se putea face. Proiectul e ultrasecret, personalul e verificat la sânge, iar sistemul de supraveghere pare fără cusur...
- M-au anunțat cei de la Centrul Psihotronic de la Domnești că acolo la Tiharie, unde am fost împreună anul trecut, “Fetițele” semnalează niște vestigii predacice. Dacă tot treci și pe la Buzău vezi ce e cu relicvele alea ciclopice. Pe un colț de zid s-au mai găsit niște zvastici... Tot la fel ca cele sumeriene de la sanctuarul zeului Anu... Ai mare grijă în perimetru, să nu te apropii de zona tezaurelor sacre! Iar e o anomalie magneto-energetică. Au reînceput fenomenele stranii... Ceva cu ceața aia misterioasă, pe care nimeni nu nu e în stare să o explice. Dar ce poate fi explicat din ce se întâmplă acolo...?
- Păstrez legătura cu cei din programul de teledetecție. Credeau că după ce am închis Tunelul și peșterile... Dar s-a intensificat iarăși radioactivitatea, aparatura a luato razna... Așa cum vi s-a raportat, am mai pierdut doi oameni. Unul a fost găsit la vreo trei kilometri. De trei săptămâni e în spital și nu-și mai amintește nimic, nici măcar cine e. Are halucinații, povestește continuu ceva de “dincolo”... Călugării de la schit se tem că e, iarăși, vreo năzdrăvănie de-a călugărului Vasile... Acum se crede Damian! Nici ei nu se mai aventurează prea departe. Coama nici nu se mai vede.
- În schimb am primit vești oarecum mai bune de la Laborator... Sunt pe cale să dezlege enigma “apei vii”. Ceva cu deuteriu... O experimentează, deja, în Spitalul Militar.
- Până s-a securizat perimetrul, localnicii o consumau așa naturală... Poate că povestea aia cu secta nemuritorilor... Într-o zi o să aflăm că nu este chiar poveste.
- Ne puserăm pe bârfă... Dacă tot aduseși vorba! Cum rămâne, tovarășe maior, cu programul de cercetare arheologică? Ce propun conducerii superioare de partid? Oprim săpăturile și astupăm totul cu buldozerele?
- Este clar că strămoșii, deocamdată, nu ne permit să deschidem Muntele. Piramida energetică, descoperirea sanctuarului, holograma, scheletele de uriași, dar, mai ales, filonul acela din aur pur sunt semne, mai mult decât încurajatoare, că suntem pe drumul cel bun. Cei de la Facultate cred că în zona Ceahlău și la Sarmisegetuza încă nu e bine să umblăm... Și acolo pe Surianu... Am pierdut deja un tezaur.
- Mda... Aurul ăsta... De atâta timp îl studiază fizicienii și chimiștii noștri și nimic. Nu îi găsim rețeta! Cât despre uriași... Îi bagă în ceață și pe biologi, și pe antropologi! Față de ei, noi suntem niște bieți involuați. Se pare că are dreptate Biblia... cu decăderea omului. Ce facem cu evoluționismul? Dar, mai ales, cu materialismul... cu concepția noastră despre lume și viață? Ce le spunem maselor, că trebuie să ne reîntoarcem la zei? Să ne închinăm și să ne rugăm, iarăși, lor și să le aducem ofrande și sacrificii?
- Dumneavoastră ne spuneați că toate la timpul lor... Deocamdată, nici noi și nici omenirea, în general, nu suntem pregătiți pentru întâlnirea cu strămoșii. Pașii făcuți ne arată că mergem către ei. Uriașii, însă, nu sunt ei, ci un segment intermediar către noi. Poate civilizație predacică... Cum vor fi arătând, nici măcar nu putem să ne imaginăm. Ființe spirituale, cel mai probabil luminoase! Născuți și supraviețuitori de milenii în această Þară a Zeilor, sigur noi românii suntem cheia descuierii Muntelui! Prin noi li se vor arăta lumii...
- Sună bine! Și acesta este destinul și misia noastră... Să facem posibilă întâlnirea? Dar, pentru asta trebuie să ne schimbăm și pe noi și, mai ales, să realizăm un lucru imposibil. Să schimbăm lumea... Noi... Cine suntem noi să putem face asta? Pare o nebunie, dar poate că merită să ne aplecăm mai serios asupra profețiilor... Ziceai ceva de călugării ăia grupați în jurul Rugului?
- Cum ați stabilit cu patriarhul... O parte au fost adunați la Cernica. Cei din Moldova nu prea vor să vină... Cât despre schimbarea lumii, poate chiar asta facem de vreo zece milenii... După Decebal, sanctuarele s-au închis și mare parte din preoțimea geto-dacă s-a răspândit în lume. Mai toate marile ordine cavalerești, majoritatea monarhilor, înalților ierarhi bisericești, a celor mai vechi familii aristrocreatice occidentale și nu numai din ei își pornesc descendența...
- Pe zi ce trece și se adună informație, aproape că încep să fiu de acord cu această teorie a ta... Cum stăm cu arborii genealogici? Mai lucrează băieții ăia la descifrarea genealogiilor?
- Le avem, cu unele întreruperi, aproape pe ale celor mai importante monarhii europene... De mare folos ne-au fost trunchiurile descifrate pe pereții Marii Grote. Mai avansați suntem cu ierarhiile cavalerești, deși Vaticanul ne împiedică accesul la arhive. Cu familiile aristocratice mergem mai încet... Foarte muți români în cadrul aristocrației magheare! Întâmpinăm dificultăți privind accesul în templele orientale. Eliade ne-a făcut ceva pârtie, dar...
- Deci, să înțeleg că trebuie să ne modificăm percepția asupra masoneriei? Parcă spuneai că au confiscat-o rothschillzii și sioniștii... Ce facem cu New Age, scientologia...?
- Poate că, fără să știe, sunt oala în care fierbe, la foc mocnit, viitoarea ordine mondială. Nu aia pe care o preconizează ei! Acea schimbare a lumii pe care, cu îndreptățire, vă îndoiați că o putem face noi. Poate că tocmai această goană după putere a stăpânilor de bani, după spații și resurse planetare, noua tendință de sclavizare a planetei e legea neștiută ce trasează drumul reîntoarcerii omenirii către Sarmisegetuza. Și dacă prin ei se schimbă lumea, nouă nu ne rămâne decât să ne regăsim pe noi. Și, poate, că săparea în adâncurile noastre spre a ne scoate la suprafață scânteierea divină e adevărata arheologie!
- Foarte frumos, tinere! Și acesta e, de fapt, tot un comunism… Dar nu unul materialist, ci unul spiritual. Păi, nu e tocmai acesta omul nou pe care vrem noi să-l făurim?
- Comunismul la care lucrăm, în prezent, e gândit de utopiști, de Marx, Lenin… Cum pomeneați mai devreme, de casa Rothschild și ciracii ei… Și cu fiecare zi descoperim că modelul ăsta nu prea rezonează cu fibra noastră etnică și biologică. Tot încercăm să-l ajustăm… Și să-i dăm culorile noastre naționale. Poate că temeiul veritabilului comunism, exersat chiar aici la noi, e zalmoxianismul.
-Te gândești la ce spunea Pitagora la vremea lui? Acum vreo două milenii și jumătate… Ia să te vedem?
- Încerc să citez cu aproximație: “Călătorește la geți, nu ca să le dai legi, ci ca să tragi învățăminte de la ei. La geți câmpurile sunt nesfârșite, toate pământurile sunt comune, iar dintre toate popoarele sunt cei mai înțelepți…”.
- Eh… vezi? Uite unde își găsesc legitimarea CAP-urile noastre de azi!
- Încă ne închinăm la Socrate ca la un simbol al înțelepciunii. Dar câți știu că mai toate cunoștiințele sale într-ale medicinei provin de la un discipol trac al lui Zalmoxe. Spune-le asta la un congres internațional, că te iau în râs! Și sunt destui care zâmbesc superior, atotștiutor și pe aici pe la noi…
- Și nu-i vorba numai de medici… La Filozofie, profesorii noștri cu Charmides al lui Platon ar trebui să înceapă inițierea studenților! Nu bag mâna în foc, dar cred că puțini sunt cei, chiar colegi de-ai dumitale, care i-au citit dialogurile…
- Și acel discipol era numai unul dintre ucenicii zalmoxieni care îi tămăduiau pe soldații din armata greacă ce lupta împotriva perșilor. Învățăturile sale i s-au părut atât de prețioase încât marele Socrate, profesorul lui Platon, a jurat să le aplice. Oare “tovarășii” unguri, care se laudă că ei ne-au adus cultura în Transilvania, chiar n-or fi aflat despre asta? Am fost la întâlnirea aceia pe probleme ideologice organizată la ei… Cum încerci să-i abordezi o dau imediat cotită. Spun că e treaba istoricilor și gata!
- Au scuza că pe acolo prin Asia, de unde au venit, nu se știa acest lucru. Dar, ce să mai zicem de “tovarășii” greci, care s-au împământenit aici în mijlocul nostru. Recunosc, cu oarece codeală, că pe Orfeu, Dionysos, Apolo i-au preluat de la traco-geți… Dar pe Zalmoxe, un alt zeu… Chiar zeul suprem, îl fac sclavul lui Pitagora!
- Zeul unui neam care, tot ei recunosc, știa să se facă nemuritor… Ce nivel de înțelepciune atinseseră! Ar merita măcar să ne întrebăm dacă misterioșii atlanți au pierit… Mă obsedează povestea aia cu nemuritorii din zona Buzăului!
- Mdaa… Sau „dispariția” lor e, de fapt, o trecere voluntară în nemurire? Să se fi mai păstrat pe undeva acea „știință”? Poate că același lucru am fi crezut și despre daci, dacă nu i-am vedea pretutindeni îmbrăcați în costumele lor tradiționale… Exact ca pe Columnă!
- Vă rog să mă iertați dacă o să fiu prea îndrăzneț…
- Păi… Aici într-ale filosofiei ești mai pe terenul tău…
- Mă gândeam la preocuparea asta de a adapta marxismul la condițiile noastre specifice… Chestia e pentru cei de la Secția Ideologie a Comitetului Central…
- Mai ești supărat că nu te-am lăsat acolo?
- Încerc să mă conving că aici pot face mai multe…
- Mă bucur că îți vine mintea la cap… Ce voiai să spui?
- Dacă nu am putea prelua în gândirea noastră ideologică unele elemente din doctrina zalmoxiană.
- Cum adică? Să băgăm religia în concepția noastră revoluționară despre lume și viață? Păi, ne-ar spulbera sovieticii!
- Poate nu chiar, având în vedere unele precedente… Mă gândesc la acele puseuri dinspre teoria convergenței celor două sisteme. În fond, eurocomunismul e comunism european, către care se pliază mai ales cei din ginta noastră latină… Modelul economic al tovarășilor chinezi impune, deja, în practică comunismul chinez… Tovarășii iugoslavi… Noi, urmași ai “celor mai înțelepți dintre popoare” de ce nu am îndrăzni?
- Hmmm… Un comunism românesc? Tovarășe maior, noi ne ocupăm de istorie militară ori de soarta socialismului în lume?
- Iertați-mă… Dacă vreți vă citez: “nu cred că le putem despărți”… Nu doar dăm colbul la o parte de pe trecut ca să scriem cărți de istorie. În fiecare zi, facem și câte un pic de istorie!
- Îmi place! Și… Mă rog, ce-ai dori să preiei de acolo? Cum vrei să împaci nemurirea dacilor cu ateismul nostru? Și de pe unde aduni, dumneata, doctrina asta zalmoxiană ca să-ți iasă ceva coerent?
- De adunat o adunăm cam de pe unde adunăm și istoria... Cea mai mare parte din obiceiurile, ritualurile și modul de viață ale poporului. Dacă continuăm să fim daci, atunci suntem și zalmoxieni! Nu am rămas daci numai prin hainele cu care ne îmbrăcăm și prin câteva cuvinte pe care s-a îndurat nu știu cine să le depisteze în limbă... Cu toată creștinarea sa, poporul nostru a rămas zalmoxian în fibră și trăire. Zalmoxianism e însăși mitologia noastră! Și... eu sunt convins că însuși creștinismul e un sincretism de tip zalmoxian. Cu tot Noul Testament și milioanele de adepți rămâne una din cele câteva mari secte ale zalmoxianismului care își zic, fiecare, religie.
- Bine, bine... Și cum îl împaci cu ateismul?
- Avem două perspective… Prima: Zalmoxe nu a fost zeu, ci un trimis al zeilor pe care pământenii l-au zeificat. Un alt Moise, Confucius, Buda, Iisus... Pe care, în termenii de azi, l-am numi un extraterestru care a adus înțelepciunea pe pămînt.
- Mai degrabă un Enoh...
- Dacii aveau mai multe zeități cu care întrețineau o relație specială... Aș spune, deloc mistică! Nu se sfiau ca în unele să tragă cu arcul spre a împrăștia furtuna. Adevărul e că îl ajutau pe zeu, se solidarizau cu el în războiul său nevăzut... Marele Zeu era un Moș Crăciun, care se purta ca un bunic. Nici astăzi nu are nume, îi spunem, fără să prea conștientizăm acest lucru, Domnul Zeu. Adică Dumnezeu! Iar Marea Zeiță era Zâna cea bună din poveștile noastre.
- Adică, varianta oferită de izvoarele grecești... Că era un trac mai deosebit, un aventurier care a trecut prin Samos, unde a învățat tot ce știa de la Pitagoras. Apoi, a mai trecut prin Babilon și alte părți, de pe unde a mai aflat câte ceva, după care s-a întors cu minte acasă. Nu se știe cum a ajuns mare preot, rege, legislator, funcții din care i-a preafericit pe înapoiații geto-daci cu știința adunată de la alții mai luminați. Și nu facem altceva decât să dăm apă la moară panelenismului, care ne spune că prin eleni începe istoria și civilizația lumii. Asta, când noi eram deja acolo și tratam cu descântece și incantații sufletul și abia, apoi, cu leacuri trupul! Noroc că îi dă Platon de gol...
- Cam aici o să ajungem... Să scriem o istorie pe sufletul lor, în care să le facem jocul. După ce ne-au exterminat în Balcani, Creta și Asia Mică, iar prin ortodoxie și fanarioți ne-au mai stăpânit sute de ani și dincoace de fluviu, de bunăvoie și nesiliți de nimeni, ne declarăm un apendice al lor. Deși descoperiri arheologice și izvoare serioase spun că noi, românii, suntem, prin înaintașii noștri traco-geto-daci, băștinașii Europei, îi facem pe ei cel mai vechi popor cu cea mai veche istorie și limbă.
- Lumea de azi e așa cum e... Nu o să revendicăm niciodată teritorii de la ei, dar măcar să scoatem adevărul la suprafață. Până să vină ei, noi eram o constelație de neamuri pașnice, cu un mod de viață socratic. Casta conducătoare era preoțească, nu militară. Militarii erau o categorie de preoți care purtau arme. Cnossosul și nici celelalte palate și așezări nu aveau ziduri de apărare. Poate nici Troia nu era așa străjuită, cum spune Homer... Care era cealaltă perspectivă?
- Pleacă de la faptul că Zalmoxe îi învățase pe daci cum să devină nemuritori. Nu era vorba de întreaga populație, ci de vârfurile marii preoțimi. Probabil era cel mai mare secret al sacrei înțelepciuni, însă nu avea nimic divin în ea, ci era o tehnică accesibilă omului elevat la vremea respectivă. Să nu uităm că după potop și după atlanți se produce o decădere a umanului. Omenirea e nevoită să își reia evoluția aproape de la capăt. S-a pierdut ori a fost ascuns un întreg tezaur de cunoștiințe. Probabil de aceea nici nu putem deschide Muntele. Abia cînd vom ajunge atât de înțelepți încât să o putem face, vom avea acces la aceste informații.
- Încearcă să fii mai concret...
- E vorba de o dezantropomorfizare a zeului... Probabil că pe Zalmoxe nu trebuie să-l căutăm nici în cer, nici în peșteră. Ci în noi! Este principiul vieții veșnice. Într-o zi, filologii ar putea să-mi dea dreptate. S-ar putea merge pe linia Zalmoxe - Zamos - Samos – Sarmis... Să ne gândim la chinezi, care nu au o divinitate. Totul e explicat prin dialectica Yin și Yang – principiul masculin și feminin al vieții. Probabil, tot pe aceste două principii se baza și înțelepciunea tracilor. Dacă chinezii ar antropomorfiza principiile vieții ar apărea o divinitate ce s-ar chema YangYin. La înțelepții daci, cele două principii ale vieții se numeau “zal” și “moxe”. “Zal” de la za și „moxe”, însemnând viața veșnică. Să ne amintim brățările dacice. Niște spirale înlănțuite! Zalmoxe ar fi Moșul Za, zaua primordială în lanțul vieții. Nu un lanț al vieții este ADN-eul?
- Și vrei să spui că înțelepții daci dețineau aceste cunoștiințe… Și de aici, medicinal lor avansată... Și nemurirea!
- Exact! Aceasta era sacra învățătură, la care poporul nu avea acces. Doar beneficia de ea prin intermediul învățaților, care erau marii preoți. Poporul este cel care, antropomorfizând viața l-a născut pe zeu. “Zal” și “moxe”, un alt yin și yang, au devenit Zalmoxe atotputernic. Zalmoxianismul, nefiind însă o religie, ci o doctrină a vieții. Ce e creștinismul decât o doctrină a învierii? Adică exact ce știau dacii – să acceadă la viața veșnică! Iisus, care moare și înviază, este însuși zalmoxe. Accederea la această înțelepciune – iluminarea celui inițiat înseamnă atingerea de către pământean a stadiului christic prin care face trecerea dincolo de moarte. Această iluminare e reprezentată metaforic prin dogma biblică a nașterii lui Iisus. Probabil, nu întâmplător se produce în decembrie (în ziua de 25), de sărbătoarea luminii. Așa se explică și cultul, deloc religios, al dacilor pentru soare.
- Deci, creștinismul e purtătorul, într-o formă metaforică, a zalmoxianismului. Nu ar trebui să aibă nimic mistic în el, dar inventatorii lui au ascuns străvechea înțelepciune dacică sub hainele religiei.
- Și știința, cunoașterea umană, în fiecare zi, dezbracă acest adevăr strămoșesc de sub haina (dogma) religioasă. Când vom putea să ne explicăm învierea lui Iisus vom atinge acel nivel christic de înțelepciune. Adică vom deveni zalmoxieni! E ceva cam cum e merkaba egiptenilor!
- Despre asta nu mi-ai povestit! Așa deci… Dacii, după moarte, deveneau nemuritori pentru că se întâlneau cu Zalmoxe. Dar nu e vorba de identificare cu o zeitate… Reușeau, prin cunoaștere și exercițiu (ritual) – inițiere să atingă starea de “zalmoxe”, care astăzi s-ar numi starea „christică”. Nimic religios… Totul este învățătură, inițiere!
- Întocmai! Misteriile… Ateismul nostru e pledoarie pentru desacralizarea acestei mari înțelepciuni, pe care umanitatea, prin daci, a deținut-o cândva. De aici caracterul științific al concepției noastre despre lume și viață. Dar ea e revoluționară nu pentru că, prin revoluție, vrea să dărâme ordinea lumii, ci pentru că sprijinind știința o ajută să scoată, pas cu pas, acest adevăr de sub patrafirul religios.
- Ahaaa… Vrei să spui că însuși Iisus, când intră în Templu, spune clar că nu a venit să strice Legea, ci să o împlinească… Adică, prin iubire, să ajute la atingerea nemuririi. Păi, nu din iubirea dintre bărbat și femeie se naște viața? Zalmoxianismul, creștinizat azi, e iubire. Deci, prin iubire și nu ucigându-ne unii pe alții ne îndreptăm către secretul nemuririi. Din păcate, tocmai pentru că l-au preluat neînțelepții istoria creștinismului e plină de crime și războaie.
- Deci, grecii ăștia ne-au luat și falsificat până și zalmoxianismul. Au prefăcut înțelepciunea în religie. Nu direct, ci prin intermediul mithraismului…
- Aoleu… Nu mă băga și în asta că, uite cum a trecut timpul! E întuneric afară, a trecut de unsprezece… Te așteaptă nevasta, copiii… Da’, ia stai așa! Eliade, marele savant în religii, ca român, de ce nu zice nimic despre asta?
- Are lucrarea aia „De la Zalmoxis la Genghis han”… Îl integrează universului religios, dar se comportă ca om de știință nu ca un teolog. Acuzat de legionarism, e atent să nu fie făcut și altfel. Dar să revenim la ateism…
- Păi, cred că am lămurit-o. Prezentat ca învățătură pare compatibil.
- Nu cred că merită să ne preocupe atât de mult ireconciliabilitatea... Trebuie doar să ne eliberăm de nebunia asta că suntem atei. Marile precepte ale comunismului sunt de inspirație creștină. Victoria comunismului nu e altceva decât împământenirea eticii creștine. Și implicit a celei zalmoxiene...
- Și cu revoluția mondială cum rămâne? Ce facem cu proletariatul, cu lupta de clasă? Nu-i mai stârpim pe exploatatori?
- În funcție de tacticile de moment, putem inventa tot feluri de „opium-uri” pentru popor. Românii n-au fost un popor de proletari. Moșneni, răzeși… Au fost stăpâni pe pâmântul lor și la ei acasă. Proletarii sunt niște sclavi, iar neamul nostru nu a cunoscut sclavia. O vreme, niște venetici – țiganii au fost robi… Poate ei au fost singurii proletari. Să fim sinceri cu noi… În Ardeal țăranul avea pământul în folosință. Nu contează dacă de la grof ori de la împărat. Plătea zeciuiala și îl deținea, din tată-n fiu, ca și cum era al lui. Nu pentru industria noastră, de tip meșteșugăresc, care nu exploata forță de muncă străină a scris Marx “Capitalul” și a fost inventat comunismul. Despre ce luptă de clasă se poate vorbi în istoria noastră? Nu vedeți câte probleme avem cu istoria asta a mișcării muncitorești? Câteva revolte spontane… Marile bătălii au fost pentru apărarea țării și a identității naționale!
- Văd că ești de acord cu ce spune Engels despre români…
- Acel citat prin care ne face fanatici contrarevoluționari? Unde spune că existența noastră e un protest în fața revoluției mondiale…
- Da, da… Și că noi, românii, nu avem destin istoric și că trebuie să dispărem… Că extirparea naționalismului nostru ar fi un pas înainte. Un pas pe care, din păcate ori poate din fericire… Viitorul va arăta cum stau lucrurile… nu prea îl putem face.
- Mi se pare că partidul nostru a clarificat problema prin atitudinea tranșantă față de internaționalism… Și cu neamestecul în treburile interne ale fiecărui stat.
- Într-adevăr, o treabă bună… Socialismul e victorios pe planetă în măsura în care fiecare îl construiește corect la el acasă, fără a-i afecta pe alții. Nu prin export de revoluție vom ferici lumea! Dar cu asta ne-am atras atâtea neprietenii…
- Pot să îi înțeleg pe Engels și în general antiromânismul unora dintre “tovarășii” noștri… Un român l-a ucis în duel pe Lasalle, bunul său prieten.
- Nu mai spune… Nu știam!
- Și chiar are dreptate. Românii sunt un popor așezat, rezultatul unor decantări istorice. Prin înaintașii săi, o civilizație multimilenară. Un neam care și-a selectat, conservat și tezaurizat valorile. Poate ultimii băștinași ai Europei! Un neam vechi, dar nu învechit pentru că el s-a primenit mereu, păstrându-și fondul ancestral prin traco-dacitate. Schimbarea violentă nu e în firea lor. Prea multa violență de care au avut parte i-a înțelepțit și i-a făcut cumpătați, echilibrați, toleranți. Ei se manifestă, mai degrabă, conservator decât revoluționar.
- Nu pot să ne ierte că Iancu și ardelenii au pus serios umărul la falimentul revoluției maghiare, care avea un țel deloc revoluționar prin făurirea Ungariei Mari pe pământurile altora și în cadrul căreia românii slovacii sârbii, croații ar fi dispărut ca națiune.
- Mai e și treaba aia cu gărzile lui Maniu care au salvat Viena de revoluționarii lui Bella Kun, iar soldatul român, agățându-și opincile de parlamentul din Budapesta, l-au împiedicat să se unească, peste Transilvania, cu sovietele lui Lenin…
- Nu vezi câte dificultăți întâmpinăm când trebuie să scriem despre Marea Revoluție din Octombrie… Să nu deranjăm, aproape că nu știm cum să mai așezăm cuvintele pentru a explica prezența românilor alături de gărzile albe… Despre mișcarea legionară ce să mai spun!
- Acum, afirmația lui Engels ne crează un disconfort serios… Nici nu prea mai știm pe unde să pitim citatul acela. Dar, poate, că ne-a deschis ochii și mai mari… Nu am virtuți profetice, dar, peste ani și ani, băieții de la Centrul de studii și cercetări de istorie și teorie militară vor pune citatul respectiv pe prima copertă a Tratatului de istorie militară…
- Ne-am îndepărtat, însă, de ce spuneai... De preluarea zalmoxianismului!
- Eu am încercat să-mi găsesc o explicație pentru trădarea de către marea preoțime a lui Burebista, Decebal și a altora. Sarmisegetuza era un centru planetar de iradiere spirituală. Zalmoxianismul era înțelepciunea cea mai înaltă a vremii, de la care se adăpau toate neamurile. Cea care te învăța nemurirea! Misiunea poporului carpatin era să vegheze la puritatea acestei înțelepciuni și la propagarea ei, mai ales în rândurile celor cu mințile întunecate, care se războiau pentru putere și teritorii, făurind regate și împărății.
Probabil, multe mii de ani turma pământeană avusese un singur păstor – pe Zalmoxe, adică Viața. Cei orbiți de setea de putere se puneau în slujba morții… Marii preoți erau preocupați de această decădere spirituală a omenirii. Apăreau prea multe oi rătăcite… Culmea e că acest morb al construirii de cetăți pământene, ce îi separau și opuneau pe oameni unii altora, îi învrăjbeau, dar mai ales îi îndepărta de zeu începea să pătrundă și în Geto-Dacia. Împărăția spirituală unică a lui Zalmoxe era subminată de apariția formațiunilor politico-militare. Marii preoți încercau să înfrâneze și să întârzie această descompunere spirituală. Prin marea stăpânire a lui Burebista și regatul lui Decebal, întunecimea și moartea începea să se suprapună peste lumină chiar în centrul sacru, riscând să nu se mai vadă Kogaionul. Cucerirea Daciei de către romani e blestemul pentru neputința veghetorilor zalmoxianismului de a se lupta cu întunericul, de a apăra viața.
- Interesant… Marii preoți părăsesc sanctuarul și se răspândesc în lume să lumineze ca licuricii în întuneric. În jurul lor apar ocultele și misteriile din care se nasc marile religii – iluminări în civitas terra.
- Exact… Și ecumenizarea e procesualitatea de unificare a acestor iluminări peste întuneric. Adică, respiritualizarea planetei și întoarcerea zalmoxianismului, îmbrăcat în haine noi, după această victorie asupra întunericului, la Sarmisegetuza. Triumful vieții asupra morții… Și acest proces e drumul pe care învățăm să învingem moartea și să devenim nemuritori. La fel ca geto-dacii de odinioară!
- Grozav… Și acestei Sarmisegetuze unii îi spun Noul Ierusalim, așa cum odinioară îi spuneau Micul Paris. Îmi place… zău că-mi place!
- Cam la fel zice, cu alte cuvinte și învățatul acela indian care ne-a vizitat țara prin anii ’30.
- Dar… Atunci trebuie să-l pregătim pentru destinul său. Ia să vedem ce putem face! Alo… Sunt generalul Ilie Ceaușescu! Planificați-mi, vă rog, pentru mâine, o întâlnire la cabinetul comandantului suprem! E o problemă urgentă de securitate națională… „