poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2016-04-26 | |
"Cred că furia domină, deși deznădejdea o alimentează. "
Castelul bântuit se înălța pe un deal, în mijlocul viscolului. Călătorii, obosiți, aveau nevoie de un loc în care să se adăpostească. Așadar, neștiind spre ce loc malefic se îndreaptă, s-au dus și au bătut la ușă, unde un bătrân scheletic le-a răspuns, cu greu. Cu inima bătându-le în piept, Adriana, soțul ei, și cu cei doi copii Liliana și Ionuț, au intrat în castel. Nu au putut să nu observe decorul morbid, galeriile dărăpănate, sau pânzele dese de păianjen. Bătrânul i-a condus într-o cameră rece, și le-a spus că revine imediat să le aprindă focul în sobă. Până să se întoarcă, se auzea puternic șuierul și vuietul vântului de la viscolul de afară, și brusc, tuturor li s-a părut că aud o voce sinistră, hohotind în mod îngrozitor. Copiii, speriați, se țineau unul de mâna celuilalt. Brusc, luminile s-au stins, și întunericul era deplin. Se auzeau tot mai intens și țipete de femeie. În cele din urmă, bătrânelul a reapărut, cu o lumânare în mână, și a aprins, pe întuneric, soba, încercând să liniștească familia, deși familia era speriată îngrozitor. Apoi, când lumina a revenit, a început să le povestească faptul că era un conac bântuit, și le-a spus povestea celor care locuiseră odinioară... Se spune că ar fi fost un prinț vestit în ținut, care deținea castelul, și iubea nespus de mult vânătoarea. În una din incursiunile sale în pădure, ar fi găsit o femeie, legată în lanțuri, gemând lângă un iaz. Acesta s-ar fi apropiat, și ar fi dezlegat femeia, care, deși nu vorbea, părea recunoscătoare că fusese eliberată, apoi a adus-o la castel. Au trecut zile, săptămâni, în care ea doar mânca și se holba în gol, fără a putea vorbi, până când, într-o zi, a văzut primul fluture în grădină, și a exclamat, cu voce tare "Uite, un fluture!". Servitorii i-ar fi spus prințului, care s-a apropiat îndată de fată, și, rugând-o să îi spună, cum putea, povestea ei, ea a tăcut un pic, ezitând, apoi și-a început povestea, care urma să fie una încărcată de deznădejde și furie, una care îl făcuse pe tatăl ei să o lege în lanțuri și să o lase de izbeliște în pădure, singură, pradă lighioanelor și morții...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate