Nenea Ion, așa-i spuneau toți cei care îl cunoșteau, cumpărase la Vinerea o bucată de pământ pe care voia să o lucreze după ce se pensionase. Pleca aproape zilnic cu bicicleta pe care își lega de cu seara uneltele. Dimineața, își punea în rucsac un pachet cu mâncare și o sticlă cu apă rece.

Ajuns la terenul lui, nenea Ion observă un cățeluș care alerga spre el. Cățelul gâfâia și dădea voios din coadă.

Bărbatul își rezemă de un prun bicicleta și scoase sticla cu apă.

- Te pomenești că ți-e sete…

Cățelul dădea din coadă, parcă ar fi vrut să răspundă.

- Să văd cum mă descurc! Stai așa, că am o pungă de nailon în rucsac!

Scoase punga, o aranjă într-o gropiță în așa fel încât să semene cu un castron și puse puțină apă.

- Vino de bea! Sigur ți-e sete. Cine știe de când ești pe coclauri!?

În câteva secunde, apa fu băută.

- Stai, că îți mai pun, dar să nu o verși!

Nenea Ion își luă sapa și plecă la lucru. Noul lui prieten se așeză la umbră și, din când în când, lătra la câte un om care trecea pe cărarea din apropiere. Își luase în serios rolul de paznic.

Soarele ardea și nenea Ion obosise. Parcă îi era și foame. În drum spre bicicletă, rupse două roșii și un ardei. Din primăvară plantase câteva legume să nu le mai aducă de acasă. Mai avea acolo un strat cu ceapa, castraveți, fasole și dovlecei. Totuși, cea mai mare parte din teren era ocupat cu porumb.

Cățelul îi ieși în întâmpinare.

- Te pomenești că acum ți-e foame… Hai să mâncăm! Am niște brânză, niște slănină…

Cei doi își împărțiră mâncarea, nenea Ion îi mai puse apă cățelului și se întinse pe iarbă lângă noul lui prieten.

După ce se odihni, omul merse să sape. Nu mai avea același spor. Trecuse de amiază și aerul ardea.

- Măi, Cuțulică, nu știu cum te cheamă, eu plec!

Ghemotocul cu blană se atașase de cel care îi dăduse atenție și-l privea curios. Chiar trebuie să fie părăsit din nou? Lătră scurt și dădu din coadă. Nenea Ion era milos din fire și, cum tot nu avea acasă un câine, se gândi să rezolve două probleme în același timp:

- Nu cumva vrei să vii cu mine?

Cățelul parcă înțelegea. Dădu două ocoluri bicicletei lătrând vesel.

Nenea Ion avea în raniță, pentru orice eventualitate, o sacoșă de nailon. O scoase și îi făcu semn cățelușului să se apropie. Luă ființa drăgălașă cu o mână și îi făcu din pungă un culcuș comod și sigur. Agăță de ghidonul bicicletei sacoșa și părăsi Vinerea.

Ajuns acasă, fu înconjurat rapid de nepoți. Ghemotocul de blană scânci:

- Uite ce ne-a adus bunicul! Un cățel!
- Cum îl cheamă?, întrebau nepoții.
- Încă nu are nume.
- Să-i spunem Bobby, propuse cel mai mic.
- Iar Bobby?
- Stați așa!, interveni cel mai mare dintre nepoți. E cățel sau cățelușă?
- Nu știu, spuse nenea Ion. Să vedem!

Bunicul le dădu vestea:

- E cățelușă! Cum îi punem numele?
- Pamela!, striga cel mai mic.
- Nu e bun, e prea lung! Găsiți un nume mai scurt!, spuse bunicul.
- Lady e bun?
- Foarte bun! De azi, vom avea o Lady de Venera City!
- Ce înseamnă asta?
- E un nume de doamnă de familie. Hai să îți explic!.
- Să doarmă în cușca lui Bobby!, propuse mijlociul.
- Vino să mă ajuți, îl invită bunicul. Curățăm și vopsim cușca. O facem ca nouă!

Copiii aveau o nouă și plăcută activitate de vacanță. Nenea Ion era mulțumit și bucuros. Ședea pe scăunelul lui și-și privea cu drag nepoții. Ograda lor răsuna din nou de strigătele vesele ale copiilor.