poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3622 .



străbătând ceața 76
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [inocentiu ]

2016-03-25  |     | 



O haltă C.F.R. parcă pierdută în câmp. Aici a oprit trenul după o jumătate de oră de mers. Dacă te-ai dat jos, încotro s-o apuci? Sigur că numai pe poteca ce abia se vede trecând prin iarba măruntă, ocolind câteva miriști, care începuseră a se înverzi după prima ploaie din septembrie. Acum, soarele blând al toamnei a reușit să usuce iarba, dar nu și cele câteva bălți apărute în căușele din lutul galben. Sigur că nu toți care mergeau din sat spre gară, sau veneau de la tren, le puteau sări, așa încât poteca le ocolea prin câteva zigzaguri, trecea, apoi, printr-un pâlc de salcâmi ca imediat să înceapă a coborî vertiginos. Nuțu trebui, în câteva rânduri, să-și pună frână, apucându-se cu mâna de câte un tufiș sau de câte un smoc de iarbă care se găsea din belșug de-a lungul tăpșanului ce străjuia poteca. Tot așa, cum dintr-odată a început, coborâșul s-a și terminat într-un drum de țară pietruit ce cobora printr-o pantă lină spre satul care se vedea în vale ca într-o căldare. Până la primele case, de o parte și de alta, despărțite de drum printr-un gard rar de sârmă, se vedeau aliniați butuci de viță-de-vie. Erau, așa după cum va afla mai târziu, loturile personale ale colectiviștilor. Ce noroc pe ei, din cei câțiva ari plantați cu vie, câștigul era cu mult mai mare decât dacă ar fi săpat la cucuruz ori la cartofi. Vinul lor era apreciat nu numai de locuitorii satelor din Mărginime, ci chiar și de orășeni, mai ales când pregăteau vreo nuntă sau aveau vreun botez cu mai mulți invitați. Erau mulțumiți nu numai colectiviștii ci și cei din conducere, președintele și inginerul agronom. Ca să-și păstreze lotul personal plantat cu vie, geaciștii trebuiau să îndeplinească numărul de zile de muncă prevăzut de statut, și nu era unul să nu și-l îndeplinească.
Cu inginerul agronom, unul din factorii de răspundere a G.A.C.-ului, s-a întâlnit chiar la intrarea în sat. Părea obosit nu atât datorită mersului greoi, aproape împleticit, ci a vorbelor care îi ieșeau greu din gură, cu toate că debitul verbal, la străduința lui, părea unul impetuos.
- Unde mergi, tovarășe, că sigur nu ești din sat că eu îi cunosc pe toți. Dacă ai treabă la gospodăria agricolă, n-o să găsești pe nimeni acolo, pentru că președintele, brigadierii și socotitoarea sunt pe câmp, așa că spune-mi mie.
- Nu, n-am treabă la gospodărie, sunt profesor și mă duc la școală.
- Aha, ce m-aș mai duce și eu, că ce fete frumoase sunt pe acolo!
Dintr-odată, parcă părându-i rău, exclamă:
-Uită-te la noi, am început să povestim și nici nu ne cunoaștem. Eu sunt inginerul VasileVinerean, prietenii îmi spun Ve. Ve.
Și-a spus și Nuțu numele.
- Doar nu-i fi din Loamneș ori, ia stai, să mă gândesc bine, părinții tăi au fost învățători pe acolo? Dacă da, să știi că am fost elevul lor.
Imediat și-a adus Nuțu aminte de ce-i spusese mama lui că s-a întâlnit cu un fost elev de-al ei, destul de în vârstă acum, care, oricât a vrut să ascundă că mergea pe două cărări, n-a reușit. Sigur că a fost acest V.V. căruia pe lângă mirosul de ceapă îi mai ieșea, odată cu vorbele, din gură și un ușor iz de alcool. În următoarele luni, însă, și-a dat seama că nu doar pasiunea pentru pahar îl caracteriza pe inginer. Știa să fie receptiv la necazurile și nevoile altora. Era în stare să meargă în ziua de salariu fără un ban acasă dacă știa că cineva este la ananghie și trebuie ajutat.
În curtea școlii, liniștea era stăpână. Doar câteva găini scormoneau prin nisip. O femeie cu o basma de lână și cizme de cauciuc, purtând în mână o găleată plină cu cenușă, își făcu apariția pe ușa școlii bombănind ceva doar de ea știut.
- Bună ziua, lele, unde găsesc pe tovarășa directoare sau pe altcineva, vreun cadru didactic, care să-i ține locul?
- Până către amiază să tragi cu tunul și nu-i găsi picior de cadru didactic prin școală. Cei mai mulți, că acum îi încă vacanță, vin cu trenul de unsprezece și jumătate și s-or învățat așa, să vină cam tot pe atunci și cele două fătuci din sat că, ce, ele or fi mai proaste? Numai eu trebuie să strâng după toți, să adun gunoaiele, să mătur, acum mai îi cum îi, dar să vezi la iarnă, fac focurile la cinci dimineața ori chiar mai devreme și tot eu trebuie să crăp lemnele, să scot cenușa, să mătur zăpada. Of, of, că nu mă ajută nimeni și toate se sparg în capul meu. Da, dumneata domnule, cu ce treburi pe la noi?.
După ce s-a dumirit în privința lui, l-a poftit înăuntru.
- Să ierți, dumneata, că încă n-am terminat treaba la cănțelărie, am zis s-o las la urmă și s-o fac ca lumea că vai, vai, greu este să le faci pe plac la toți.
Într-adevăr pe masa lungă din cancelarie, acoperită cu o pânză roșie, erau câteva scrumiere încărcate cu chiștoace ce emanau mirosul specific, alături de două farfurii aproape pline cu resturi de struguri și prune pe care bâzâiau câteva muște. Toate acestea, alături de firimiturile de pe covorul de iută, arătau una din activitățile depuse în ziua precedentă de cei ce vor veni la unsprezece.
Lelea Mărie, așa i-a spus femeia de serviciu că o cheamă, abia a reușit să debaraseze, cât de cât, masa și să dea cu mătura pe covor, în timp ce Nuțu a intrat în încăperea alăturată pe a cărei ușă scria Laborator. Pe etajere fixate de perete erau fel de fel de eprubete, scripeți simpli și compuși, lupe de diferite mărimi, macheta unei locomotive cu aburi și a unui motor cu ardere internă, o greutate de 1kg. și altele ce reprezentau submultiplii acesteia, căni de tablă de 1 litru și alte câteva mai mici pe care scria gram, decigram, miligram, o cioară și o barză împăiată, un glob geografic și câte și mai câte, într-o neorânduială perfectă și-a zis Nuțu. Pe jos, de-abia puteai trece printre ele, fel de fel de dosare și hârtii disparate. Se vede treaba că n-a mai fost nimeni, de multă vreme în control pe aici, iar cei ce ar trebui să aibă grijă de toate acestea or fi ocupați până peste cap cu naveta.
S-a aplecat și a început să cerceteze hârtiile îngălbenite de vreme. Unele datate în jurul anului 1800 erau registre matricole scrise cu litere chirilice, altele mai noi dar în aceeași stare erau caligrafiate la fel de frumos. Un tezaur, și-a zis el, pe cale de dispariție. A început să le adune cu grijă și să le claseze, cât de cât, după ani. Nici n-a știut când a trecut timpul și, la un moment dat, a auzit glasuri în încăperea alăturată, iar deodată un strigăt ascuțit de altistă:
- Mărie, unde ești? Unde te ascunzi ? Vino odată !
- Aici sunt de la opt de azi dimineață. Unde păcatele mele să fiu?
- N-ai șters, așa cum ți-am spus, praful de pe aparatul de radio!
- D-apoi eu asta n-oi mai face-o, nu mai pun mâna pe el de când m-o zgâlțâit corentul.
După o scurtă pauză aceeași voce ascuțită, dar parcă, mai înceată:
- Ale cui sunt, tu, mapa și pelerina asta de ploaie?
- O venit un domn, cred că cu trenul de dimineață, acum îi dincolo, în laborator.
- De ce n-ai spus de la început?
- Păi, m-ai lăsat?
A ieșit Nuțu din laborator, a bătut la ușa cancelariei și a intrat. Directoarea l-a privit cu ușurare. Nu, nu era vreun inspector de la Secția de Învățământ nici de la Cultură, că doar îi cunoștea pe toți, și nici de la partid ci, el Nuțu, cel cu care astă-vară a fost colegă la cursurile de regie teatru și care l-a jucat pe Filozoful în piesa regizată de maestrul Costel. Celelalte doamne, sau domnișoare, destul de tinere și cei doi băieți ce ocupau scaunele din jurul mesei, sigur, toți cadre didactice navetiste sosite cu trenul, se uitau cu interes la el.
- Mi-ai luat, Nuțule, parcă așa-ți zice, o piatră de pe inimă, credeam că cine știe cine ne deranjează, că au cam început să umble ăștia acum, când se preconizează mari schimbări administrative.
A făcut cunoștință cu toți după ce i-a anunțat că vor fi colegi. Apoi directoarea, Tia îi spuneau colegii, deoarece chiar ea instituise regula numărul unu în relațiile dintre ei, să se tutuiască, le-a propus apoi să continue cu pietrele de ieri. Cu greu a înțeles Nuțu că era vorba despre Canasta, un joc cu piesele de remi.
- Hai, Nuțule, să te vedem ce poți! o să joci împotriva mea.
Nici nu știa chiar așa bine să joace și nici n-ar fi avut chef de așa ceva, mai ales că peste câteva zile toți or să afle că el va fi noul director. Trebuia doar ca inspectorul Mărginean, cel care avea sectorul pe acolo să-l prezinte în mod oficial. Deocamdată, venise așa ca într-o recunoaștere să vadă noul loc de muncă și oamenii de pe aici. Așa că vru să iasă din situație zicând niște versuri aproximative astea jocuri plăcute... cu voia dumitale, îmi sunt necunoscute. Ca o adevărată actriță, Tia scoase câteva hohote râs, ca niște triluri, apoi continuă cu o dicție impecabilă: Nebun cine te-a crede; vrei să te rugăm poate, astăzi și copiii știu jocurile toate. Termină printr-un râs ca o notă de coloratură dintr-o piesă muzicală. Toți cei dimprejurul mesei au râs și chiar și cei care nu știau că cei doi au recitat, sub formă de dialog, din Satiră duhuluimeu de Grigore Alexandrescu.
Cu două zile înainte de începerea școlii a fost uns oficial, de către inspectorul Mărginean ca director. Tia, fosta directoare, n-a schițat niciun gest de părere de rău, n-a avut niciun fel de resentimente față de el. A zis numai:
- Bine că am scăpat! De-aș scăpa cât de curând și de țărănoii din groapa asta afurisită.
În curând i-a cunoscut și el pe acești țărănoi. De fapt, dacă se gândește bine, putea să-i caracterizeze chiar de la intrarea în sat după drumul podit cu pietre de râu aduse, cine știe de la câți km, din Râul Negru al Săliștii ori, poate, din Sighielașul ce curge din munte pentru a se uni cu Râul Sibielului înainte de a intra în sat, după casele frumos aliniate la drum având în față șanțul bine întreținut. Da, trebuie că sunt oameni gospodari, toate aparențele întăresc această presupunere. Dar nu numai gospodari, ci și păstrători ai tradițiilor. Ziua de început a școlii se nimerise să fie în acel an 14 septembrie. Încet, încet, curtea școlii a început a se umple cu femei îmbrăcate în costume populare, albul aproape orbitor al iilor și al fustelor cu pliuri regulate se îmbina plăcut cu arniciul negru presărat cu discreție pe ele. Brâul tricolor completa plăcut alb-negrul predominant. Elevele, de la fetițele de clasa întâi până la cele mai mărișoare de clasa a opta, erau îmbrăcate în uniforme școlare noi parcă atunci scoase din cutie. Și băieții erau mândri de costumele lor de uniformă ce păreau ca noi.
La sfârșitul serbării câteva femei mai în vârstă, probabil bunici ale elevilor, serveau asistența, din niște castroane, mari gogoși proaspete, umflate, presărate cu praf alb de zahăr.
- Luați, dragilor și mâncați, sunt bune și pentru cei care postesc că sunt făcute numai din făină , drojdie și apă, coapte în undelemn de sâmburi. Și câteva tăvi pline de pahare umplute cu vin, purtate de bărbați, au început să circule printre invitați. Dintr-un colț al curții, inginerul Vinerean făcea semne spre Nuțu cu paharul ca și când ar fi vrut să-l ciocnească de al lui.
- De ce or fi zis femeile ce ne-au servit că gogoșile sunt bune și pentru cei ce postesc? că doar azi nu-i nici miercuri și nici vineri, ci luni toată ziua, îl întrebă fosta directoare.
- E drept că-i luni dar e în 14 septembrie și-i Ziua Crucii, zi de mare post la ortodocși. Și-apoi femeile cred s-au îmbrăcat așa de frumos nu numai pentru deschiderea școlii, ci și pentru că or fi fost, mai devreme, la biserică.
- Zău, bre ? De unde le vei fi știind pe toate ca un veritabil bătrân?



































.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!