poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2016-02-21 | |
Și-au parcat Mercedesul în fața porții. Mercedes închiriat, să fie clar, ca să mă aducă pe mine până aici. Complexul rezidențial e bine situat, într-o zonă liniștită, cu panoramă minunată și de acces ușor atât dinspre centru cât și dinspre autostradă. În plus, locul are destulă istorie în acte, de exemplu poarta forjată la care opriseră mașina datează de la începutul secolului XX iar gardul complexului e chiar mai vechi. Se mai văd ceva construcții vechi dar cu trecerea timpului s-au ridicat și părți moderne. Copaci uriași umplu golurile perimetrului neconstruit și cântă melodii ciudate în zilele cu vânt, armonii intense ce se aud de departe. M-au ajutat să ies din mașină și am intrat în complex. Angajații lui au verificat mai întâi că aveam toate actele în regulă pentru ca mai apoi să ne arate cum să ne găsim drumul pe alei. În stânga și-n dreapta avem interminabile șiruri de așezări ocupate de cei ajunși înainte. Chiar dacă era miercuri și o oră aiurea a după-amiezii, locul era foarte populat însă mi-au găsit locul desemnat în zona cea mai nouă. Cu doar o săptămână înainte văzusem la televizor un reportaj despre acest tip de capsule-hotel foarte la modă în Japonia. Nu știam că au ajuns și la noi așa repede. Am mai aflat din reportaj că primele începură a se contrui în Europa pe la 1800 și îmi dau seama acum că de fapt asiaticii ne-au copiat pe noi și nu invers. Eu mă aflam pentru prima oară în așa ceva. Mi-au plăcut întotdeauna hotelurile ample, spațioase, dar de data asta familia hotărâse, ce să-i faci. Aleea XIX, rândul unsprezece, iată unde era camera mea. Cu un sictir total, angajații complexului m-au ajutat să intru. S-au despărțit cu toții de mine în cele mai ciudate moduri și m-au închis ca să mă pot odihni liniștit, în sfârșit. Acum mă găseam singur, băgat cu atenție într-o capsulă, fără lumină, fără televizor, fără internet, înconjurat de o liniște absolută. A doua zi, o fetișcană frumușică, îmbrăcată în salopetă, a făcut curat în jurul meu, a greblat, a aranjat și udat florile pentru ca mai apoi, după ce a îndreptat o cruce ușor înclinată, să se posteze în fața ușii mele pentru a fixa pe ea o plăcuță pe care se pot citi detalii interesante despre mine, alături de nume și o propoziție care mie mi se pare că sună ca dracu': "odihnească-se în pace".
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate