- Bună ziua, mă bucur că, în sfârșit, mă întâlnesc cu cineva, sunteți prima persoană pe care o văd aici. Ați dori să-mi acordați un interviu?
- Da, sigur, dar să știți că nu am nimic senzațional de declarat.
Rep. Lăsați, cititorii vor decide dacă e așa sau nu. Vă rog să vă prezentați ...
Per. Eu sunt Personajul.
Rep. ... Intrați în amănunte, vă rog. Numele, ocazia cu care ați venit aici ...
Per. Nume ... Încă nu am un nume, autorul meu de abia m-a inventat și nu am nici o identitate. După cum vedeți, încă nu s-a decis nici ce sex o să am. Iar rolul meu in textul acesta este, de asemenea, neclar încă.
Rep. Vreți să spuneți că dumneavoastră nu aveți personalitate?
Per. N-am, domne, de unde să am?! Autorul de abia acum încearcă să îmi decidă soarta. Nu știu dacă sunt un personaj pozitiv sau negativ, dacă voi evolua într-un roman sau o povestire, sau doar într-o anecdotă.
Rep. Despre Autorul dumneavoastră puteți să ne dați amănunte?
Per. Nu, nici în privința asta nu sunt pregătit. Sper, însă, că imaginația lui va trece rapid de această primă etapă a conceperii unui Personaj.
Rep. Vă rog să mă iertați, în ultimele secunde pot remarca la dumneavoastră o evoluție, din care îmi dau seama că veți fi un personaj masculin.
Per.. Da, așa se pare.
Rep. De asemenea, observ că vă schimbați ținuta într-un ritm foarte rapid. Sunteți model sau designer de modă?
Per. Problema e că Autorul încă ezită în privința hainelor mele. De fapt și mediul social e, pentru moment, la fel de nebulos. Au, jacheta asta mă strânge rău la subțiori ... a, bine că mi-a schimbat-o!
Rep. După costumul pe care îl purtați acum păreți să fiți un prosper om de afaceri, un om cu mulți bani.
Per. Da, în buzunare am niște bani, un carnet de cecuri, o cheie de mașină, Mercedes, nu știu ce e asta, o fi o mașină bună?
Rep. Da, foarte scumpă, să știți.
Per. Dar nu știu să conduc. A, ba da, uite și un portofel cu acte ... vad că am și permis de conducere aici. Scrie aici ... nume: Panait, prenume Dante … data nașterii … nu pot citi … ba da … 1962 … ba nu 1976 … totuși 1962, s-a hotărât.
Rep. Domnule Panait, nu aveți și o legitimație de serviciu, să ne dăm seama cu ce vă ocupați ?
Per. Văd niște poze aici, eu, cu o femeie și niște tineri, probabil că e familia mea.
Rep. Domnu Panait ! nu vă cunoașteți soția și copiii !?!
Per. Ce dracu, domne, doar v-am zis că nu știu nimic, că doar acum Autorul îmi construiește personalitatea. Și mai e o chestie, văd că am aici încă o poză cu o femeie … și … asta ce-o fi, carnețelul ăsta, cred că … un bilet de avion ? sau nu, e poza mea pe el, scrie « brevet de pilot ». Gata, am înțeles, sunt de meserie pilot. Dați-mi voie, domnule reporter, poate trebuie să ajung la aeroport să plec în cursă.
Rep. Nu purtați uniformă, stimate domnule Panait, poate sunteți în concediu. De fapt, dacă ne uităm puțin în jur, observăm că ne găsim într-un hotel … ba nu, cred că este o bancă, iar doamna aceea de la ghișeu vă face semn să vă apropiați.
Per. Normal că mă roagă să merg la ghișeu, Autorul m-a făcut director al băncii și trebuie să rezolv problemele curente. Vă rog să-mi permiteți să … sau nu sunt director, ci acționar principal, de aia port asemenea costum. Ce dracu, domne, lasă-mă să-mi văd de treabă, nu vezi că ne găsim în Banca « Panait » ?!
Rep. Vă rog să mă iertați, domnule președinte, nu ați dori să îmi oferiți niște amănunte legate de cifra dumneavoastră de afaceri de trimestrul trecut, pentru ziarul meu ?
Per. Domne, dumneata să faci bine să îi arăti acreditarea bodyguardului … bă, Geanny, ia vezi bă ce dracu vrea ăsta, că stă pe capul meu și nu mă lasă-n pace.
Rep. Îmi cer iertare, cred că am insistat prea mult … domnu’ Geanny, lăsați că plec singur, nu trebuie să dați cu piciorul în mine. Domnuuuu ! Au ! Domnu Panait ! … mă scuzați, domnule polițist … dom … a, nu, nu lucrez în banca asta … doar voiam să fac un interviu cu domnul președinte …
Per. Mă ziaristule, dar de fapt de ce ai venit la mine ? Puteai să mergi în alte povestiri, nu să mă deranjezi pe mine tot timpul. De ani de zile stai stai lipit de mine, ce, vrei bani de țigări ?
Rep. Domnule Panait, în ultimele clipe v-ați schimbat foarte tare, văd că Autorul dumneavoastră v-a îmbrăcat în haine ponosite, în jurul nostru nu mai văd luxul unei bănci, ci doar o cameră mică, cu mobilă puțină, parcă ar fi o celulă de închisoare.
Per. Da, domne, e o celulă. Dacă vrei să știi ce caut aici n-ai decât să citești povestirea.
Rep. Așa o să fac. Dar văd că deja nu mai sunteți în pușcărie, ci pe plaja de la Miami.
Per. Normal, doar nu era să-mi petrec toată viața la zdup, ce povestire mai era aia.
Rep. Și acum ? Unde zburați cu avionul?
Per. Stai puțin, să mă înțeleg cu aia din tower. Așa, ce ziceai ? Unde merg ? Mă omule, dacă m-a făcut Autorul ăla bancher, mă duc să fac afaceri. Ia, mă, de citește povestirea aia, cum îți spun eu, ca să nu mai pui atâtea întrebări prostești.
Rep. Dar daca ați fost la închisoare, de unde mai aveți bani ?
Per. Þi-am spus că ești obișnuit să vorbești prostii.
Rep. Ce lux, ce …
Per. Acționar principal la o bancă ? Nu asta eram ?
Rep. Da, dar … tipii ăia înarmați ce fac acolo ? trag în noi ?
Per. Ma doare umărul de la glonțul încasat de la bandiții ăia.
Rep. Da, după cum văd eu și din câte scrie pe foaia de observație se pare că aveți o infecție extrem de gravă. S-ar putea să vă fie fatală. Vă rog să-mi spuneți, pentru cititorii mei, dacă știți cine v-a atacat și pentru ce.
Per. Bă tipule, ți-am mai zis să citești romanul, eu nu am de unde să știu ce planuri are Autorul. Dar sper că acum, după ce mă fac bine, o să mă ducă din nou în locuri luxoase, doar am atâția bani. Ce dracu caută popa ăsta aici, cu lumânări în mână.
Rep. Domnule Panait, din câte înțeleg sunteți pe moarte. Autorul dumneavoastră se pare că v-a adus la sârșitul narațiunii și nu avem parte de un happy ending. Din câte văd eu, viața de personaj literar nu e de invidiat, așa cum am crezut la început. Sunteți la cheremul imaginației si toanelor unui amărât de Autor …
Per. Reporterule, cred că ai dreptate. Am avut parte, în cele câteva minute ca niște ani de viață, de multe lucruri frumoase. Dar ai dreptate, am fost tot timpul o victimă a Autorului … nasoală viață. Imaginară și atât de scurtă!...
Rep. Uite, deja se vede punctul final, nu mai aveți decât două-trei rânduri de viață. N-aș vrea să fiu în pielea dumneavoastră!
Per. Bă reporterule, oricât faci tu pe viteazul, minte multă nu ai. Nu-ți dai seama că tu ești la fel ca mine, o creație a Autorului, adică tot un personaj ?!? Viața ta nu e cu nimic mai bună, ia uite, se termină exact în aceeași clipă cu a mea, exact la punctul ăsta.