Astăzi era marele meci. Cuprins de neliniștea care-l încerca înainte de orice partidă cu miză, Mihai porni către sală cu mult timp înainte de ora la care antrenorul îi convocase pe jucători. Se va plimba puțin prin parc, va privi oamenii care mișunau pe străzi și va face tot ceea ce era necesar pentru a alunga tensiunea. Nu se grăbea. Cu geanta în care își pregătise echipamentul aruncată pe umăr, căscă ochii la vitrinele proaspăt aranjate cu ornamente de sezon, bucurându-se de culorile toamnei. Dovleci sculptați, frunze din hârtie colorată, figurine cu vampiri și vrăjitoare, păreau desprinse dintr-o poveste. Îi atrase atenția un mic magazin de legume-fructe, înghesuit între un magazin cu perdele și un atelier foto. În fața intrării, se înălța o piramidă de lăzi din care sclipeau orbitor ciorchini uriași de struguri rubinii. Mihai simți instant cum saliva îi inundă gura. Boabele rotunde și cărnoase, păreau să plesnească sub încărcătura unui must luminos și secret, care promitea un răsfăț pe cinste papilelor gustative. O vânzătoare mărunțică apăru pe trotuar, scuturându-și părul prins într-o coadă roșcovană. Îi aruncă o privire admirativă tânărului masiv, cu părul blond răvășit de vânt și ochii albaștri, oprit lângă stiva de lăzi:
- Deschid imediat după ce preiau marfa, nu durează mult!
Mihai se oferi să o ajute. Își lăsă geanta la intrare și începu să care lăzile înăuntru, fără să scape din ochi ciorchinii ademenitori. Anticipa senzația pe care aveau să i-o lase boabele în gură după ce le va sfărâma între dinți platoșa subțire. Vânzătoarea îi urmărea mișcările cu un mic zâmbet agățat în colțul buzelor, devenite subit mai roșii și mai lucioase. Pe el, însă, îl fascinau acei struguri, cu niște boabe cât nucile, pe care abia aștepta să îi savureze înainte de meci. MECIUL! Căscând gura în stânga și în dreapta, cărând lăzi și visând la struguri, pierduse noțiunea timpului. La vederea cifrelor de pe ecranul telefonului, simți că inima îi urcă în gât. Mai erau douăzeci de minute până la începerea teribilei confruntări. Adio încălzire, adio scheme tactice, mare minune dacă nea Doru îl mai lăsa să intre pe teren. Ezită pentru o clipă între impulsul de a o lua la goană spre Sala polivalentă și a renunța la meci pentru câțiva struguri.
- Gata, îl anunță femeia, îndesând hârtiile din prima ladă în sertarul de sub tejghea, acum vă pot servi!
După exact două minute, gonea cât îl țineau puterile, strângând la piept punga din hârtie maro, în care dansau în ritmul pașilor săi, boabe rubinii, crocante, cărnoase și zemoase. Împise ușile de sticlă securizată cu umerii, năpustindu-se spre vestiarul gol. Se schimbă în patru minute și tot cu punga în brațe, pătrunse pe teren. Nea Doru îi aruncă o privire criminală:
- A dat Domnul să apari!
Nu îl înfruntă. Îl căută din priviri pe antrenorul secund. Chițu, cum îl porecliseră jucătorii, aranja pe scaunele echipei prosoapele, trăgând cu coada ochiului spre echipa adversă. Mihai îi puse în brațe prețioasa lui comoară:
- Ai grijă de asta pentru mine până după meci.
Bătrânelul aruncă o privire în pungă și ochii prinseră a-i luci drăcește. Mihai îi trase un ghiont în coaste.
- Nu te atingi de ei, m-ai auzit? Doar îi păzești!
- Doar îi păzesc, aprobă trist Chițu, îndoind buzele pungii în așa fel încât să acopere licăririle rubinii ale strugurilor.
Mihai jucă impecabil. Zbură pe teren, nu alta! Era vesel, era relaxat, era plin de energia luminii din boabele strugurilor săi, care abia așteptau să fie devorați. În pauza dintre reprize, aruncă o privire către Chițu. Bătrânul îi trase cu ochiul și îi arătă energic pumnul drept cu degetul mare ridicat complice. Þinea în brațe punga maronie, ca pe un prunc nou-născut. Poate avea să-i dea și lui Chițu câteva boabe după ce avea să se sature, gândi Mihai, intrând și mai determinat pe teren pentru repriza secundă. Pasele îi intrau ca niciodată, recupera mingi imposibile și dădea goluri din unghiuri incredibile, de parcă nu ar fi fost un joc cu miză uriașă, de parcă pentru el ar fi fost floare la ureche să joace pentru primul loc din prima divizie. Iubea handbalul, dar niciodată nu reușise să marcheze atâtea puncte într-o partidă câte reuși în acest meci.
- Ai fost tare, admise nea Doru la sfârșitul partidei, recompensându-l cu o palmă prietenească peste spate! Să te văd în finală!
Până la finală trebuia să mai treacă ceva timp. Până una alta, Mihai nu avea să mai lase nici o secundă care să îl departă de strugurii lui minunați, la care se gândise chiar și în timpul meciului.
- Bă, n-ai văzut careva pe Chițu?
Unde dispăruse bătrânul? Îl căutase prin sala golită de spectatori, în camera antrenorilor, la vestiar, dar nici urmă de el. Din zgomotul vesel al dușurilor se desprinse o voce:
- A plecat acasă, vezi că ți-a lăsat o pungă pe dulapul tău!
Oh, bine, pentru o clipă crezuse că secundul se evaporase cu strugurii lui. Avea să îi savureze în voie după duș, erau în siguranță acolo! Se îmbrăcă militărește, își închise dulapul și înfășcă cu entuziasm punga, sfârșind în a privi stupefiat singurul bob care mai licărea pe fundul ei, cărnos, luminos, promițând un adevărat răsfăț al papilelor gustative.