continuare

- Sunteți atenți? întrebă Poetul a doua zi. Bicuță lipise două mese și se așezase în capul uneia dintre ele, cu o sticlă de bere în față. Cum toți dădură din cap afirmativ, Poetul deschise o agendă cu coperți din piele de mărimea unui caiet de școală și continuă: Iată ce scrie domnul Grigore în jurnalul său. Ceilalți erau așezați la mese, cu cafeaua și paharul de votcă în față, așteptând continuarea poveștii.

17 septembrie a.c. „Deschiderea noului an școlar. M-am dus și eu, din curiozitate, la Școala 7, să văd cum decurge evenimentul. E drept, aveam și un motiv. Era și nepoata în clasa pregătitoare. Venise cu maică-sa, adică soru-mea, care era îmbrăcată ca o sorcovă, la fel ca majoritatea învățătoarelor. Toți copiii aveau buchete mari de flori în brațe, chestie care, mai mult ca sigur, le enerva pe învățătoare. Dar vor avea tot timpul să lămurească părinții că mai util este un parfum sau o sticlă de coniac franțuzesc decât niște amărâte de flori. Directoarea a ținut, ca de obicei, un discurs plictisitor despre utilitatea și rolul școlii în viața oricărui om, apoi le-a lăsat pe învățătoare să strige cataloagele. Copiii au intrat în clase, eu nu am intrat, am așteptat-o pe soru-mea afară. A ieșit după un sfert de oră, plină de draci, cu o hârtie în mână "Auzi, tu, din prima zi ne-a dat formulare de 2%, cică pentru dotarea școlii. Erau puse pe bănci, lângă manualele alea de căcat, scrise de profesori din minister care n-au nicio treabă cu școala". Ce să dea soru-mea 2% din impozit, când e șomeră de doi ani? În orașul ăsta, doar magazinele și serviciile funcționează. Și cimitirul, era să uit. Cimitirul are cea mai dinamică activitate. Lucru confirmat chiar de primarul orașului, care zilnic aprobă câteva cereri pentru locuri de veci. Ne-am despărțit și, din respect pentru învățământul românesc, am intrat la Kent să beau ceva. M-am întâlnit acolo cu Ică Stroescu, ziaristul. Am băut amândoi câte două coniace mari și, din una în alta, am dat în literatură și proiecte literare personale. La un moment dat, un individ „magnetizat” bine s-a așezat la o masă de lângă noi, a comandat o bere și, probabil pentru că nu-i plăcea fondul sonor al localului, și-a deschis telefonul mobil și l-a pus să cânte „pinguinul”. După zece minute de audiție, am hotărât că e cazul să plecăm. Ică m-a invitat la el acasă să bem un vin de țară, de la neamurile lui, din Troianu. Am acceptat, așa că a rămas să ne vedem peste două zile”.

- De unde avea Ică vin de buturugă în septembrie? întrebă Bicuță, mai mult ca să se afle în treabă. Că orice român zdravăn la cap, își termină vinul de Paște. Și pe ăia din Troianu îi știu, nu produc mult și le trag la măsea. E drept, la Belitori, acolo, se face vin tare.
- Vinul de buturugă e cel mai bun, zise Săndel. Dar numai dacă îl faci tu sau cineva în care ai încredere. La cârciumă, niciodată nu ești sigur că nu-ți scuipă chelnerul în pahar sau în ceașca de cafea. Chiar și pe Micăle am văzut-o o dată mestecând în cafea cu degetul.
- Pardon, aia era cafeaua mea și nu aveam linguriță curată la îndemână, răspunse Micăle din spatele barului. Eu am respect față de clienți. Bine...mai puțin față de ăia care-și șterg mucii pe fața de masă. Când văd chestii d’astea, îmi spun de fiecare dată că mi-am greșit cariera.
- Și ce meserie ți-ai fi dorit să faci? o întrebă Profesorul. Că ești tânără și ai viitorul în față. Învățătoare? Contabil?
- Învățătoare nu, că alea, cu toate cadourile, câștigă puțin. Și nici nu le prea am cu literatura, abia am luat examenul de capacitate la limba română. Poate, „foto modea”.
- Ce subiect ți-a căzut la examen, de spui că abia l-ai trecut? întrebă curios Profesorul.
- Ceva gramatică și la literatură „Basmul și Anaconda”.
- Adică, vrei să spui anecdota, zise Profesorul.
- Așa, aia! N-am prea știut ce să scriu la subiectul ăsta. Și nici nu știu povești, ce le-aș spune eu copiilor?

18 septembrie a.c. „Mi-am cumpărat o bicicletă la mâna a doua. Încerc să dau jos din burtă și mi-am propus să pedalez zilnic câțiva kilometri prin oraș. În felul ăsta fac și economie la motorină, am lăsat mașina în parcare o vreme, oricum trebuie să-i schimb distribuția și nu am bani. Scriind asta, mi-am adus aminte de un amic, Georgică, profesor de geografie. Prin anii ’60 avea motocicletă și poate și-ar fi cumpărat și autoturism dacă n-ar fi citit într-o revistă că rezervele de țiței ale planetei se vor epuiza în treizeci de ani. Asta l-a determinat să-și vândă motocicleta și să-și cumpere o bicicletă cu care circulă și azi. Ce înseamnă să crezi tot ce scrie în reviste...
De dragul bicicletei, m-am dus cu ea la Kent și am udat-o cu două sticle de vin și trei whisky-uri, după care m-am îmbătat și m-am dus acasă. Bicicleta am uitat-o la bar, noroc că a văzut-o barmanița și a băgat-o în magazie.

Am fost pus de mai multe ori în fața unei situații pe care n-am putut s-o rezolv, nici măcar s-o explic. Căutam un număr de telefon în memoria mobilului meu și am dat peste nume de care nu-mi mai aminteam și altele câteva, aproape identice, repetate de patru sau cinci ori. Firește că m-am întrebat: cine să fie oare RodicF? Sau MihB? SorinI? Sau cei șase Radu fără nici o altă indicație în plus? E posibil să-i fi notat în grabă și de atunci să nu fi vorbit niciodată cu persoana respectivă. Dar, cum m-aș descurca dacă, de exemplu, mă sună Fel. H? Cel mai probabil, este o doamnă sau domnișoară Felicia, dar câte Felicia cunosc eu? și de unde? ce i-aș răspunde dacă m-ar apela prietenește cu: „Ce mai faci, Leo? Mi-ai rezolvat problema aceea”? Sau alt apelant, Florin, care să-mi aducă aminte că-i datorez ceva. Ce anume? Voi fi pus în situații penibile din care nimeni, nici serviciile de telefonie mobilă nu mă pot scoate, asta în cazul în care aș apela la ele. Majoritatea telefoanelor mobile (sau cel puțin cele pe care le-am avut) nu-ți permit să scrii în agendă decât un număr limitat de litere, astfel că dacă vrei să-ți notezi numele noului prieten Dombrovski Haralambie (am ales un nume la întâmplare) vei fi silit să cenzurezi din numele lui care va ajunge în final Domb.H sau HarDom (?!), ceea ce nu m-ar ajuta deloc, în cazul în care nu mai vorbesc cu el o perioadă îndelungată. Ar fi o soluție: să-i sun eu și prin întrebări discrete, să-mi dau seama cine sunt. De exemplu: „Sărut mâna, domnișoara Mihaela”? Domnișoara Mihaela ar putea fi o persoană în vârstă, poate chiar văduvă, cu copii studenți, dar sunt aproape convins că pe o femeie ar deranja-o mai puțin statutul social, în măsura în care cochetăria feminină ar avantaja-o. O adolescentă s-ar ofusca dacă i-ar spune cineva „doamnă”, chiar și cu majuscule. Mai dificil ar fi cu numele neutre, gen MihB, de exemplu. O fi o Mihaela sau un Mihai? Dacă este Mihaela, de ce i-am prescurtat numele? Din lipsă de litere? Nu, aș fi avut loc. Din grabă? Din dorința de a ascunde de cineva identitatea? Se pare că totuși am ascuns față de mine, eu sunt cel în dificultate. Dar dacă este persoană masculină? Atunci îl sun, îi spun: „Salut Mihai” (dacă nu cumva o fi Mihnea sau Mihuț) și îl întreb imediat, fără să-i dau răgaz, „Ce mai faci?”. Așa că astăzi mi-am luat inima în dinți și îl voi suna pe SorM, mergând la sigur. Dacă este Sorin, îmi va răspunde un bărbat, dacă este Sorina, sigur va fi o voce feminină. Voi conduce discuția astfel încât din primele întrebări să mă lămuresc cu cine vorbesc. Zis și făcut. Mi-a răspuns un bărbat. „Alo!, zic. Sorin? Sunt eu Leo, ce mai faci, domnule”? Iar el mi-a răspuns: „Aaa…Leo! Leo și mai cum”?

- Pe mine, interveni Săndel, m-a sunat una chiar acu’ trei zile și mi-a zis: „Sunt Liliana, mă mai ții minte?”. Cum numărul era necunoscut și nu cunosc nicio Liliana, și pentru că mai avea și accent moldovenesc, fără să stau pe gânduri, i-am răspuns: „Nu!”. Au urmat cam două-trei secunde de tăcere și apoi a închis telefonul. După un timp mi-au venit niște gânduri negre în cap. Dacă săraca își căuta un fost prieten sau avea o problemă de viață și de moarte de rezolvat și eu, adică cel pe care ea îl sunase s-a făcut că n-o cunoaște. Poate ar fi trebuit s-o descos, s-o întreb pe cine caută, mai exact și ce vrea să-i spună. Unele, mai sensibile, s-au și sinucis după o respingere așa brutală. Pe urmă mi-am spus că, dacă ar fi fost o treabă importantă, ar fi revenit. După o jumătate de oră, văzând că nu mai sună, am sunat eu la numărul de la care fusesem apelat. Mi-a răspuns tot aceeași voce feminină: „Da, șini ești?” „Cel pe care l-ai sunat mai devreme”, i-am răspuns. „Ce problemă aveți cu mine?” „Iaca necaz!” zice ea. „Și problemă sî am cu matali? Da, dacă vreai, ne putem cunoaști și nici nu șer mult. Șinzeși di lei normal și o sută complet!”
- Oare ce indicații poate da un regizor unei actrițe porno? întrebă gânditor Poetul. Că veni vorba...
- Păi, ce ar putea să-i zică? răspunse Profesorul. „Ai trei orificii. Exploatează-le cu talent și pasiune!”


va urma