Hai să-ți fac inventarul lucrurilor pe care ți le-am spus. De exemplu, că ar trebui să vii să-ți iei cărțile. Că m-am înscris la yoga la sala prietenei tale Ana. Că ar trebui să pui și tu jumătate din chiria pe care o avem restantă. Că m-am lăsat de fumat. Și de somnifere. Și că în sfârșit, așa cum ai vrut întotdeauna, toate becurile din casă sunt acum d-alea economice. A, mai era ceva: soră-ta mi-a povestit de Andrei. Să-ți fie de bine. Am și inventarul lucrurilor pe care nu ți le-am spus, să știi. Uite: că ți-am rupt câteva cărți. De nervi. Dar le-am lipit. Că m-am culcat cu Ana aia a ta de la sala de yoga. Doar o dată. Și că, deși n-a fost rău, nu m-am mai dus la yoga. Nu-mi pasă de chiria restantă, am fugit din casă când proprietarul era la o înmormântare, duce-m-aș și eu la a lui. Să știi că încă fumez și, după cum vezi, nu mă pot lăsa de pasiunea de-a te minți. Că nopțile fără somnifere sunt al naibii de lungi. Și negre. Pentru că în ele nu fac nimic. Doar aștept ieșirea soarelui ca să lumineze casa asta goală. Știi foarte bine că nu suport lumina rece și electronică a becurilor alea atât de economice, de antialergice, ca la sala de operații. Și să știi că știu de la început de Andrei ăla al tău pentru că mama ta mă sună zilnic, oftică-te, mă iubește. Dar eu vreau doar să mă suni tu. Ca să-ți spun o mie de chestii. Ca să-ți tac alte o mie.