Pe vremea când copacii erau modelați din acadele, în albia râurilor curgea cacao cu lapte, iar florile din caramel colorau iarba de biscuiți de lângă Muntele de Pișcot, trăia în ținutul soarelui de zahăr candel un prinț cunoscut pentru blândețea și drăgălășenia lui, Prințul de Turtă Dulce. Castelul său nu era atât de mare și de strălucitor cum era cel al Prințului de Diplomat de exemplu, sau cel al Prințului de Tiramisu, dar în preajma lui, trăiau în bună pace iepurași de ciocolată, fluturași de zahăr colorat, păsărele gumate, pitici de înghețată și multe alte viețuitoare dulci, atrase de bunătatea prințului nostru.
Cel mai mare regat al acelor timpuri, însă, era Regatul de Ciocolată. Fiecare prinț din ținuturile învecinate trebuia să dea ascultare Regelui de Ciocolată, care se îngrijea ca toți supușii să fie mulțumiți și să aibă tot ce le era necesar pentru un trai îndestulat. Regele de Ciocolată avea o fiică, Prințesa de Marțipan, atât de frumoasă, încât fiecare prinț și-o dorea de soție. Dar, vedeți voi, regele, tatăl ei, nu se îndura să se despartă de ea, așa încât, îi construise un mic palat de bezea în Regatul de Ciocolată, ferit de privirile străinilor și departe de drumurile umblate. Acolo, Prințesa de Marțipan, se distra toată ziua, modelând ornamente din fondant și jucându-se cu figurinele de zahăr care o însoțeau peste tot.
Într-o zi, în timp ce se plimba cu bărcuța din tartă pe Râul de Frișcă din apropierea palatului de bezea, prințesa zări pe malul drept un prinț, rezemat de tulpina străvezie a unui pomișor din acadea roz, care cânta duios dintr-un fluier fondant. În jurul său, se adunaseră figurine de tot felul, legănându-se în ritmul atât de dulce, încât prințesa simți numaidecât nevoia să coboare pe mal și să se alăture vietăților din regat. Nu mai văzuse până atunci un prinț, așa încât rămase cu ochișorii albaștri și rotunjori ca niște mărgele, ațintiți asupra cântărețului. Era atât de frumos cu părul lui cârlionțat, de culoarea vaniliei, cu ochișorii ca niște boabe de fistic și gurița rotundă ca o cireașă, încât, simți pe loc că inimioara ei trandafirie se umple de un sentiment cremos, delicios.
- Bună, eu sunt Prințesa de Marțipan și locuiesc în palatul de bezea, vrei să fim prieteni?
- Bună, eu sunt prințul de Turtă Dulce și locuiesc în castelul de turtă dulce cu oglinzi. Sunt foarte fericit că te-am întâlnit, îi răspunse prințul, sărutându-i mânuța delicată, ca un cavaler adevărat!
Din acea zi, Prințesa de Marțipan începu să-și petreacă din ce în ce mai mult timp pe malul Râului de Frișcă în compania Prințului de Turtă Dulce, ascultând minunatele melodii pe care acesta le cânta pentru ea. Iată însă că, în acest timp, Regele de Ciocolată de îmbolnăvi grav și căzu la pat. Regina Zaharica nu știa ce să mai facă pentru a-l însănătoși. Regele începu să se topească, încetul cu încetul, oricât de mulți pitici de înghețată chemase regina să i se alăture și oricât de departe ar fi plecat soarele din zahăr candel. Pe patul de suferință, regele își chemă soția și fiica.
- Dragele mele, eu nu mai am multe zile de trăit, așa că, în mâinile voastre va rămâne soarta regatului. Vreau ca fetița mea să aleagă cel mai bun soț posibil, care să conducă cu mare atenție, devotament și dragoste ținutul dulciurilor. Ca să nu iscăm dușmănie între prinții care ne sunt vecini, vom organiza o întrecere care va dura cinci zile. Trimiteți soli la toate castelele că, din voința mea, cei care doresc mâna Prințesei de Marțipan se pot prezenta la palat.
- Tată, începu cu sfială prințesa, mie mi-e drag un prinț…
Regele de Ciocolată dădu din mână, oprind-o la jumătatea cuvintelor:
- Toți prinții trebuie să aibă o șansă la conducerea regatului!
- Atunci, fă o întrecere pentru regat, nu și pentru mâna mea!
Regina Zaharica o prinse pe prințesă de un braț și o scoase din camera în care regele suferea cumplit. Nu era timpul să-și facă părintele să sufere mai mult și nici să se îndoiască de motivele pentru care el considera că soarta regatului era legată de mâna fiicei sale. Întristată peste măsură, Prințesa de Marțipan porni în căutarea Prințului de Turtă Dulce.
- Vino să fugim în lume împreună, îl rugă frumoasa prințesă de îndată ce ajunse în brațele lui dulci. Nu vreau să mai rămân în regat dacă tu nu poți fi alături de mine!
Prințul de Turtă Dulce îi zâmbi cu blândețe:
- Nu trebuie să îi superi pe părinții tăi și nu te îngrijora! Nimic nu mi-ar face plăcere mai mult decât să te iau de soție, așa că am să particip la întrecerea pentru mâna ta cu cel mai mare drag. Sunt destul de priceput în ale dulciurilor ca să pot spera la câștig.
- Ce se va întâmpla dacă nu vei câștiga?
- Vom vedea atunci…
Chiar dacă Prințul de Turtă Dulce reuși să o liniștească pe moment, Prințesa de Marțipan rămase îngândurată. Doar ea știa cum încercase de câteva ori Prințul de Tiramisu să asedieze palatul de bezea și câte scrisori gelatinoase îi trimisese Prințul de Diplomat pentru a o cuceri. Ar fi fost și mai îngrijorată dacă ar fi știut că însoțitoarea ei, Amandina, era verișoara Prințului de Doboș, un prinț întunecat, care se hotărâse să devină regele Regatului de Ciocolată cu orice preț. În acea seară, după ce se așternu liniștea peste toate dulciurile, Amandina ieși din palatul de bezea și dădu fuga la vărul ei.
- Ești pe cale de a-ți vedea visul cu ochii! Regele de Ciocolată se topește în sfârșit!
- E de mirare cum a rezistat până acum, spuse Prințul de Doboș, doar am aprins focul în palatul de ciocolată de o săptămână. N-am crezut că vor rezista ambalajele până ce prinde regele să se înmoaie. Ce vești îmi aduci, așadar? E gata să îmi lase tronul mie? M-a chemat alături de el?
- Nu uita că în regat sunt încă trei prinți și cu toții sunt de neam nobil! Vestea bună este că regele a hotărât să lase regatul celui care o va lua de soție pe Prințesa de Marțipan.
- Aha, cum tu ești însoțitoarea ei, aste va fi doar o formalitate.
- Vestea rea este că prințesa este îndrăgostită de alt prinț.
- Cine e nătăflețul pe care îl iubește? Tu trebuie să știi!
- E Prințul de Turtă Dulce!
Prințul de Doboș izbucni în râs. Și râse, până începu să-i curgă crema dintre foi:
- Nu e o amenințare acest „Turtă”, am să mă ocup eu de prințesă. Câțiva trandafiri din caramel, câteva cuvinte dulci, știu ce am de făcut!
- Păi, nu! Tatăl ei a decis ca să organizeze o întrecere, iar cel mai bun, cel care va câștiga întrecerea, va obține și fata și regatul.
Prințul de Doboș se întunecă și mai tare, glazura lui devenind aproape neagră.
- Și… care vor fi probele?
- Nimeni nu știe, dar am să-ți dau eu de știre! Acum trebuie să plec, altfel se va observa lipsa mea. Am să-i vorbesc și prințesei despre tine!
- De ce nu ai făcut-o până acum?
- Nu știam că ești interesat de ea.
- Eram interesat de regat în mod special, dar nu poți ignora o frumusețe atât de specială ca Prințesa de Marțipan. Dar, din câte știu eu, parcă și ție îți plăcea Prințul de Turtă Dulce !
Amandina nu răspunse. Nu avea să recunoască în fața vărului că se îndrăgostise până peste crema spumoasă de blândul prinț pe care-l îndrăgea Prințesa de Marțipan. Vărul ei era răutăcios și răzbunător, așa că se temea pentru foile și glazura ei. Nu se gândi însă că, spunându-i Prințului de Doboș despre Prințul de Turtă Dulce, avea să-l pună pe acesta în mare pericol. Vărul ei, era tare leneș, nepriceput și îi mergea mintea la răutăți. În zilele ce urmară, se învârti pe lângă palat, se înscrise la întrecere, după care începu să analizeze șansele fiecărui participant. Vedeți voi, cel mai harnic, cel mai dibaci și cel mai dulce, era Prințul de Turtă Dulce. Orice probe ar fi stabilit Regele de Ciocolată, erau șanse mari ca „Turtă” să câștige și prințesa și regatul. Așa că, în noaptea dinaintea zilei stabilite pentru întrecere, Prințul de Doboș se strecură în palatul de turtă dulce cu oglinzi, pătrunse în camera prințului și presără peste el din belșug sare și piper.
În ziua întrecerii, în fața Regelui de Ciocolată care se lipise de tron în marea lui suferință, se prezentară toți cei patru prinți din vecinătate. Prințesa de Marțipan care îi stătea alături, nu avea ochi decât pentru Prințul de Turtă Dulce. Era îngrijorată pentru că dragul ei prinț ajunsese ultimul, se clătina pe picioare și avea o culoare maronie foarte nesănătoasă față de strălucirea aurie cu care era ea obișnuită. Mai mult decât atât, părea să nu audă și să nu vadă nimic în preajma lui. Se rezemase de Prințul de Tiramisu pe care îl îmbrâncise în prințul de Diplomat, în timp ce prințul de Doboș zâmbea privind cutezător în direcția ei.
- Ceva nu e în regulă, murmură la urechea Amandinei.
Amandina își cunoștea vărul foarte bine, așa că înțelese imediat că zâmbetele trufașe pe care le împărțea acesta aveau legătură cu starea gravă în care se părea că se află Prințul de Turtă Dulce.
- Mă duc să văd, îi spuse prințesei, hotărâtă să profite de ocazie pentru a-i mărturisi prințului că ea este foarte îndrăgostită de el și pentru a-l convinge să nu participe la întrecere.
- Dă-i te rog acest bilețel din partea mea, spuse Prințesa de Marțipan, strecurându-i o foiță gelatinoasă însoțitoarei.
Amandina coborî printre figurinele de zahăr, desfăcând biletul prințesei.
„Dragul meu prinț, scria cu litere înflorite domnița de marțipan, inima mea îți aparține. Indiferent de rezultatul acestei întreceri, vreau să îmi petrec toată viața alături de tine.” Amandina sfâșie biletul și scrise pe o altă foiță de gelatină. „Prințule! Indiferent de rezultatul acestei întreceri, mâna mea și regatul, aparțin Prințului de Doboș.” Rulă biletul și îl strecură în palma Prințului de Turtă Dulce, care abia se mai ținea pe picioare printre participanții la întrecere. Așteptă până ce se convinse cu ochii ei că acesta citi biletul, după care se întoarse lângă Prințesa de Marțipan.
- Ce s-a întâmplat, întrebă de îndată prințesa?
- Nu mai dorește să participe la întrecere și nu știe cum să facă să nu supere pe nimeni, zise repede Amandina.
Domnița se făcu albă la față și zâmbetul îi pieri imediat. Înclină fruntea împodobită cu flori albe de fondant și câteva lacrimi de zahăr candel apărură în ochișorii rotunzi.
Lângă tron, se jucau doi iepurași de ciocolată, care, auziră fără să vrea discuția dintre prințesă și însoțitoarea ei.
- Nu cled plostiile asestea, vorbi stâlcit cel mai mic iepuraș. Plinsul o adolă pe plinsesă! S-o ulmălim pe Amandina!
Zis și făcut! De îndată ce însoțitoarea se făcu nevăzută din preajma prințesei, cei doi iepurași îi luară urma. Nu mică le fu mirarea când o văzură intrând în cortul Prințului de Doboș, care se pregătea pentru prima probă a întrecerii. Își strecurară urechile lungi pe sub foile de plăcintă ale cortului, atenți la discuția care se purta departe de participanții la evenimentul mult așteptat.
- Ce i-ai făcut Prințului de Turtă Dulce?
- Stai liniștită, doar am aruncat pe el sare și piper. Își va reveni într-o zi, două, dacă face o baie în lapte cu miere. Destul, ca să fiu eu sigur că voi câștiga întrecerea. Văd că regele se ține tare de tot. Am să trec în noaptea asta să verific focul de sub ambalajele de ciocolată. N-aș vrea să se stingă atunci când mi-e mie lumea mai dragă.
Iepurașilor le era destul ce auziseră până în acel moment. Cel mic dădu fuga la Regele de Ciocolată, iar cel mare, la Prințesa de Marțipan. Când se întoarse Amandina la locul întrecerii, fu întâmpinată de soldații din zahăr candel care o duseră în fața familiei regale. Încercă să mintă, să ascundă legătura ei cu Prințul de Doboș și cu uneltirile lui, dar Prințul de Turtă Dulce, care tocmai fusese îmbăiat în lapte și miere arătă fețelor regale biletul adus de Amandina. Prințesa de Marțipan fu cât pe ce să se topească de supărare. Noroc că prințul era lângă ea și o ținu în brațe până ce își reveni. Regele anulă întrecerea, îl alungă din ținutul său pe Prințul de Doboș și se înzdrăveni de îndată ce focul pus în palatul său fu găsit și stins.
Vreți să știți ce s-a întâmplat cu Prințul de Turtă Dulce și Prințesa de Marțipan? Au făcut o nuntă mare, iepurașii de ciocolată au purtat trena miresei și i-au însoțit pe cei doi în palatul de turtă dulce cu oglinzi, în care s-au născut mai apoi mulți copilași de turtă dulce, care ies de Crăciun din palatul lor și se cațără pe ramurile brăduților împodobiți în fiecare casă. În cele din urmă, am încălecat pe o acadea și v-am spus dulce, povestea mea.