15 0re

MEANDRE 36- la drum

Drumul pe jos i-a mai limpezit gândurile. Chiar dacă este valabil acel „când nu este obligatoriu să iei o hotărâre este obligatoriu să nu iei nici o hotărâre! „
Mihai se simțea sătul de așteptări, de amânări, de ambiguități, de acel curs al evenimentelor, de acea lipsă de certitudini.
Vorbele domnișoarei Scarlett O'Hara Hamilton Kennedy Butler i-au răsunat în urechi ca o izbăvire: „la asta mă gândesc data viitoare „.
Ajuns acasă a sunat la potențialul cumpărător al mașinii și au stabilit o întrevedere pentru a doua zi.
Florentina a intrat să facă baie, el a pregătit masa de seară și s-a uitat la ceas. „Mihaela nu a nvenit și este ora 22! Ne vom culca! „
Tatăl a îndeplinit ritualul poveștii de seară și fata a adormit. El s-a așezat în fotoliu în sufragerie dar nu avea somn. Și-a reamintit că are în buzunar un pașaport așa că a decis să utilieze vizele primite, cerute într-o doară.
„Nu am fost niciodată în altă țară dar pentru China ar fi prea complicat. Germania este parcă mai aproape și eventual mai practic. „
A doua zi Mihaela a rămas acasă iar el, fără să-i spună că va vinde mașina, a plecat în oraș. Până la ora 16 actele erau încheiate și suma încasată. La revenirea acasă s-a oprit la administrator și a plătit restanțele și întreținerea la zi și a și depus aceeași sumă în contul fondului de rulment. Banii și pașaportul i-a ascuns în furtunul de la stingătorul de incendiu de pe hol și peste noapte a ieșit pe furiș și a adus celee ascunse, în casă.
A doua zi dimineață el a pregătit micul dejun și după ce au mâncat, la cafeaua de pe balcon, el a spus:
-Știi că am obținut pașaport și vizele pentru Ungaria, Cehoslovacia și Germania?
-Și ce-mi pasă mie? Du-te învârtindu-te și să nu te mai văd!
Mihai s-a îmbrăcat, a plecat în oraș și s-a întâlnit cu un prieten care mai fusese plecat „afară”.
-Georgică, plec în plimbare.
-Unde, mă!?
-Am viză până la Marea Nordului!
-Stai să caut pe acasă niște foi de schimb pe care le poți „ajusta „. Ai dreptul să schimbi pe o foaie 300 de lei dar vezi că eu le-am folosit. Ștergi suma și scrii una mai mică, eventual 50 de lei.
Au mers la George acasă și el a sos cinci foi și după ce a dat un telefon i-a mai adus un prieten încă patru.
-Bă, la unguri pleci cu coniace și bumbace! Să nu vinzi nimic în tren că scoți mult mai puțin...
Apoi i-a făcut o schiță cu locul unde își putea vinde marfa apoi i-a explicat mai multe chestii pentru Cehoslovacia.
Mihai a mers la gară și, așa cum l-a sfătuit George, și-a cumpărat bilet până la Budapesta la vagon de dormit ca să poată să ia mai multe bagaje.
Cumpărăturile erau destul de voluminoase și umpluseră deja un sac de spate, o geantă de voiaj și două valize. A mers la gară, le-a depus la bagaje de mână, apoi a plecat acasă. A doua zi urma să plece.Vasele de cristal roșu pentru cehi erau bine ambalate, să nu se spargă, sticlele de coniac, fără etichete, erau în geanta de voiaj. Tatăl lui aranjase cu un conductor de tren ca să i le ascundă în vagonul restaurant printre sticlele cu bere iar la Budapesta urma să lipească etichetele așa cum fuseseră din fabrică.
Ajuns acasă a găsit-o pe Mihaela pe picior de plecare. Florentina s-a bucurat când l-a văzut și a spus cu un ton mâțâit:
-Tata, nu vreau să merg la tanti Mimi. Nu stai tu cu mine?
-Ba da, puiule.
-Bine, atunci vă las pe amândoi. După ce s-a auzit ușa e la lift Florentina, aproape șoptit, i-a spus:
Tătic, ea a vorbit cu unu la telefon și se întâlnește pe seară cu el.
-Lasă, Floricel! Mai întâi trebuie să lăsăm să mai treacă ceva vreme dar până atunci trebuie să fim atenți.
Mâine tata pleacă în Germania.
-Te duci la Ana ca să vezi ce este acolo? Vrei să ne mutăm la ea?
-Nu știu să-ți răspund dar am să văd.
-Bine, tati, eu am să urmăresc tot, ca la securitate.
Emoțiile plecării erau mari. Sentimentul de aventură nu reușea să estompeze gândul că fiecare plecare este și un pic de moarte. Avea aceleași emoții ca în dimineața de februarie când plecase militar...
Valiza mare, din lemn, îl privea atunci ca pe un binefăcător cu care ea avea să plece în lume, într-o mare aventură de viață. Despărțirea aceea , aparent fără emoții, dintre bunicul lui și el, despărțire în urma căreia primise primii bani de buzunar din viața lui, o sută de lei, avea să fie prima dintr-un foarte lung drum de plecări. Același peron de culoare muștar cu pătrățelele lui mărunte îi purta pașii ca atunci, spre necunoscut.
Drumul de 15 ore părea lung dar până la Brașov trei ore nu părea mult. Poate că mult avea să fie de la Brașov înainte.
„Tot sunt la vagon de dormit așa că , după trecerea controlului am să dorm .„
Peisajele se succedau ca într-un film color. Luna noiembrie estompase verdele verii și culorile în nuanțe de galben și ruginiu dominau peisajul. Teama că vameșii ar putea să-i găsească banii rămași de la vânzarea mașinii îl măcina. Vagonul era aproape gol așa că, riscând să piardă importanta sumă Mihai a intrat în compartimentul alăturat și a plasat pachetul cu bani, bine strâns în hârtie cu scotch, între pliurile unei păruri de la patul de sus.