Iustin avea marea calitate și știință de a se bucura. O bucurie pe care o au numai deținătorii Spiritului îi lumina chipul de fiecare dată cînd o idee cobora din lumea ei și se arăta fertilă între convorbitori. Era neobosit în a o pătrunde în a o diseca socratic, în a o prelungi cu geniale adaosuri. Trăirea aceasta în efuziunile și jocurile Spiritului a fost mereu mai puternică la el decît cea în lumea reală, pentru care avea neadaptări ilustre. Aceasta din urmă i-a servit doar ca suport intuitiv pentru demonstrațiile poetice sau filosofice mai ales după ce și-a pierdut încrederea în iubire, singurul vas comunicant valid care i-a servit o vreme pentru a se racorda la realitate.
O prezență prin excelență spirituală, Iustin avea o înțelepciune suspectă pentru vîrsta lui. Obsesia pentru simplitate, pentru ceea ce continuă, pentru resorturile subtile ale vieții și cercetarea atentă a fiecărei întîmplări de destin l-au dus în pragul acestei timpurii înțelepciuni care îi aureola clipele de tăcere. Era puternic și blînd, dar mai ales bun. O bunătate care nu avea de a face cu mila, ci cu chemarea în lumea necruțătorilor, acolo unde bun ești numai cu cei asemenea ție sau cu cei de același sînge. A greșit întotdeauna dintr-un exces de bunătate pe care nu și l-a putut înfrîna, care a fost de fiecare dată un act de autodevorare, de sfîșiere și dăruire. Moartea lui a fost un extrem act de politețe, răspunsul pozitiv la o invitație anonimă pentru un drum care onora oameni care nu-l iubeau dar care aveau nevoie de el.
Viața lui în Spirit este fără îndoială veșnică. Veșnicită de uriașa durere a dispariției fizice prin zdrobirea cărnii și prin bucuria rămasă ca mărturie a trecerii prin lumea oamenilor.
Că Iustin este un zeu m-am gîndit prima oară atunci cînd mi-am dat seama că jocurile lui depășeau puterea umană de înțelegere.Acum am convigerea asta pentru că stă nedezlipit de mine mereu și confortul prezenței lui zilnice îmi dă credință și nădejde. Credință în lumea spiritului - fără de care cea umană ar fi doar desfășurarea avatarurilor lipsite de perspectivă ale unei specii ratate - și nădejde că după zidul de argint el așteaptă zîmbitor reîntîlnirea.
Nu am puterea încă, după atîția ani, să-l recitesc ca un literat. Cînd deschid una dintre cărțile lui fiecare rînd citit la întîmplare mi-l arată întreg, dureros de viu și absent.

Cu Iustin la Valea Vinului

Din întîmplarea aceea n-am înțeles atunci nimic și nici acum nu sînt în stare să înțeleg ceva : eram la Valea Vinului pe terasa de la Vila 2 și beam bere.Ne ridicaserăm de la masa la care am jucat ceva poker - dar fără mare angajament- și Iustin mai stătea la masă, nemulțumit că nu am continuat și se juca cu pachetul de cărți de joc. Eu povesteam cu un grup de tineri poeți – era acolo Marin Malaicu-Hondrari, Alin Salvan, Dan Coman și cîteva fete – dar trăgeam cu coada ochiului și la ce făcea Iustin.
A împărțit pachetul în patru părți, le-a așezat cu fața în jos pe masă și m-a întrebat.
-Zii Alexandre, unde e asul de treflă?
-Nu știu, nu mă interesează, în ăla din stînga...
-Nu, nuuu, nuuuuu...e aici în ăsta, a zis Iustin și a luat un sfert din pachet și a căutat în el. Asul de treflă nu era acolo.
În vreme ce noi povesteam mai departe el a făcut cărțile și a rupt pachetul în două.
-Ei acum ce zici Alexandre, în care jumătate e asul de treflă?
-Lasă o dată cărțile alea...l-am apostrofat eu. Cui îi pasă? De ce contează asul ăla?
-Uite aici e! a făcut el ridicînd o jumătate dintre cărți și căutînd carte de carte. Nu era acolo.
- Uite cum se face chestia asta – am devenit eu dintr-o dată interesat. Așa ceva nu poți face singur, e nevoie de mai mulți...Ia, fiți toți atenți aici, hai toată lumea, concentrați-vă! Am captat eu atenția tuturor celorlalți de pe terasă întorcîndu-i spre masa lui Iustin. Acum găsim asul de treflă! Fă cărțile Iustin, fă-le...așa...încă o dată.... încă o dată....
Iustin făcea distrat cărțile și toată lumea îl urmărea cu atenție, în tăcere.L-am lăsat să amestece cărțile vreme îndelungată apoi am spus hotărît și brusc:
- Acum oprește-te. Așa! Așează tot pachetul pe masă și...și...întoarce prima carte.
Iustin a întors ușor, ca un profesionist, prima carte.
Era asul de treflă!

A rămas înmărmurit – ca și mine de altfel – și toată lumea a rîs. Am plecat de acolo dar el a mai rămas la masă și s-a mai jucat cu pachetul acela. Niciodată nu mi-a spus nimic despre marele meu exercițiu. A fost copleșitor.

***


La Valea Vinului am ajuns cu Iustin cam pe la amiază. Pe terasa de la etajul Vilei2 se afla Magistrul Ursachi împreună cu Stela Covaci. Ne-am alăturat după salutările politicoase și cu drag făcute ca să aflămcă Magistrul tocmai se întorsese de la bisericuța catolică din localitate unde el și Stela s-au căsătorit. Aveam de a face cu o nuntă așa că eu am scos din bagaj o sticlă de țuică verde.
Au sporit poveștile: Ursachi ne-a spus despre America și despre cum a trăit zece ani pe coastele înalte ale Pacificului, Iustin a formulat opiniile lui despre poporul american, Magistrul ne-a cîntat Imnul Regal și a tot insistat pe lîngă Stela să cînte Zaraza cu accent pe versurile “De a ta sărutare Zaraza vreau să mor și eu” probabil cu gîndul că Stela a fost și soția lui Nechita Stănescu și că sărutarea aceea trebuie să continue în timp. Am stat acolo pînă noaptea tîrziu în discuții cu temei despre viață, literatură și istoria acestora și am încercat simțiri adînci de comuniune.
A doua zi noi am ieșit să facem o plimbare lungă în munte și am observat în fața ușii Magistrului o sticlă de votcă, pe care chiar așa scria, VOTKA, în care era lapte proaspăt adus de o săteancă.
-Uite așa îți stici imaginea! a spus Iustin și a rîs.
Cînd ne-am întors din munte, pe la amiază – unde ne-am făcut poze pe pinteni de stînci, pe modelul lui Avram Iancu pentru că statuia acestuia tocmai fusese amplasată în fața Arhiepiscopiei din Cluj și stîrnise vaste discuții - i-am spus și Magistrului Ursachi că este în criză de imagine publică și că lumea o să spună despre el că bea din preicina ambalajului în care îi este adus laptele.
El ne-a spus că asta e nimic, că obișnuia după cîte un exces bahic să desfacă o fiolă, două de vitamina C și să le bea a doua zi și că femeia de serviciu a găsit cîteva astfel de fiole în coșul de gunoi și a umplut tot satul cu informația că poetul de droghează.
Uf, imaginea publică a poetului, a literatului, reputația lui...
Cît de greșit sau vag este perceput el de oamenii comuni