“Deoarece”

Nu mai știu exact cum am vrut să încep acest articol deoarece am uitat, deoarece sufăr de amnezie, deoarece am intrat binișor în deceniul al șaptelea (7lea) și de multe ori mă întreb dacă a meritat sau nu. Această boală numită popular amnezie are totuși curiozitățile ei. De exemplu, mi se întâmplă să intru în cămară pentru a lua sticla de oțet de pe raft deoarece soția tocmai pune în farfurii ciorba de cartofi și să mă întorc cu sticla de votcă. Firește că nu pun votcă în ciorba de cartofi dar când dau s-o pun la loc, arunc o privire ca Zdreanță cel cu ochii de faianță spre soție și cum ea nu-i atentă, trag o gură dublă pe nerăsuflate. De data asta nu mai confund votca cu oțetul. Mă trimite soția cu gunoiul la container și mă trezesc în fața unei doamne cu bonetă albă care mă întreabă sec: Mare sau mic? V-ați prins că în loc de container am nimerit la tejgheaua barului din colț. Adică de unde “dai colțu”. În fine, până acum nu mi s-a întâmplat să mă trimită la farmacie și să mă trezesc la morga. Dar nu-i târziu deoarece ea abia așteaptă. Nu același lucru se întâmplă cu perioadele îndelungate unde lucrurile în amnezie stau tocmai invers. Când aveam vreo 13 ani, împreună cu zece colegi, am fost noaptea la furat de căpșuni la popa sașilor dar, ca orice sas care ține la lucrul bine făcut, a stat al naibii popă toată noaptea la pândă și … culmea … tocmai pe mine a pus mâna. În clipa aceea, de la o spaimă cumplită, am început să fac, scuzați…pârțuri. Ei, aici am vrut să ajung și să întăresc regula amneziei. Am făcut exact șase pârțuri, numărate, încă popa a avut bunul simț să mă pocnească doar la al șaselea semnal. Se întâmpla în perioada când colectivizarea era pe terminate, în clase la școală erau dușumele date cu motorină, pe pereți erau tablouri cu tot consiliul de stat în frunte cu Dej și în coadă cu Ceaușescu, profesoarele aveau fuste plisate din tergal și poșetă-radio, un pix cu pastă costa cât mielul de Paști, copiii în pauze se jucau lapte-gros și mâncau pită neagră pe cartelă cu marmeladă, la matematică era la modă regula de trei simplă care, invariabil , suna cam așa: Dacă un țăran care nu a intrat în gospodăria agricolă colectivă culege de pe tarlaua lui, izolată, treisute de kilograme cartofi la hectar iar unul care a intrat culege treizeci de tone la hectar, câți cartofi…etc, etc. La compunere, tot invariabil, trebuia să descriem chipul mamei. Prin modestia care era impusă de propagandistul cu probleme de cultură pe raion, toate femeile erau: harnice, uscățive, de statură mijlocie, cu părul șaten și ochii căprui, bune gospodine, bune mame care vegheau noaptea când copiii lor erau bolnavi, fruntașe pe ramura zootehnie ca mulgătoare, cu câte cinci sute zile de muncă pe an etc. etc. Sanchi, baliverne. Povești. Deși eram copil, îmi aduc aminte că era una la care lumea îi zicea “curva satului”, o roșcată cu ochii verzi care deși nu mulgea vaci și nici nu dădea cu sapa, tot avea cinci sute de zile muncă pe an. Asta și prin faptul că în gospodăria agricolă colectivă erau vreo șapte brigadieri în floare vârstei care o pontau pe rând. Sau blonda aia de la căminul cultural care, seara la film lua banii dar nu dădea biletele la oameni iar când erau alegeri și trebuia să dea doi mici și o bere la fiecare alegător, ea dădea un mic și o bere la doi oameni iar cu restul banilor își cumpăra poșetă-radio, pantofi cu toc cui și în fiecare duminică mergea la Băile Homorod unde mânca eugenia, turtă dulce cu oglindă la mijloc și câte un cocoș din zahăr ars. Deoarece mi-am amintit de altă blondă cu cocoș de zahăr…ars, voi face un salt în timp, de vreo cincizeci de ani. Tot din cauza amneziei, rețin doar prenumele blondei de azi, adică Nuți, o tipă trăsnet dar, ea, ca ea, să vezi nene la divă poșete și pantofi, obiecte pe care nu le poți cumpăra nici cu o mie de zile-muncă pe an chiar “mulgătoare” fruntașă fiind. Nu mai servește cocoș de zahăr…ars deoarece de la el s-a și ales cu o diaree de treizeci de zile de nici nu are timp să închidă ușa la WC. Adică, nici nu are ușă la WC. Când se spală pe cap neavând acces la feon, vin patru gardieni și-i suflă aer cald cu gura în pletele ca spicul. E adevărat că are dreptul la un pachet cu turtă dulce pe săptămână dar fără oglindă ca nu cumva, din greșeală, să-ți taie venele. O fi ea cum o fi, “mulgătoare” fruntașă, prima la matematică dar numai la adunare deoarece cu regula de trei simplă s-au cam complicat lucrurile dar dă dovadă de un patriotism desăvârșit. Chiar înainte de a o prinde diareea de treizeci de zile, am auzit-o spunând în fața colectiviștilor din Parlament: “Noi femeile democrate ne tragem din Traian!”. Adevărul este că tot din cauza amneziei, nu mai țin bine minte, a zis “noi ne tragem din Traian!” sau “Noi ne-o tragem cu Traian”. Istoria va scoate adevărul la lumină.Mai vorbim peste cincizeci de ani.