Am știut de când m-am trezit ca azi se va întâmpla ceva deosebit și așa a fost.
De ceva timp mă lupt cu rutina și nu reușesc să scap de loc. Fața din oglinda de la baie mă plictisește și nu știu ce să-i mai fac. Mi-am lăsat barbă dar cu asta nu am rezolvat nimic. Am 45 de ani și tot ce am trăit până acum mi se pare incolor, inodor și insipid. Zilele-mi curg liniar și fără surprize deosebite. Azi am examen la ora 10 și știu că toate vor decurge ca mai mereu. Încerc să-mi amintesc fața unor studenți, de la cursuri sau de pe culoarele facultății, de la automatul de cafea și nu văd decât ferestrele mari, podeaua pe care pășesc și vag fețele plictisite ale unor tineri din primele bănci. Nu pot să vizualizez dacă-s fete sau băieți, dacă sunt frumoși sau urâți, dar aud foiala și zgomotul produs de telefoanele acerb utilizate de cei din ultimele bănci ale amfiteatrului.
Dar gata cu frustrările și hai la facultate să văd cum îmi omor și ziua asta ternă de sfârșit de sesiune.
Ajung cu oarecare emoție inexplicabilă. Lângă ușă câțiva studenți gălăgioși și undeva, lângă o fereastră, o siluetă înaltă aplecată spre un kindle. Zâmbesc la gândul că mai citește cineva cursul meu înainte de examen atât de concentrată că nu mă vede și-mi propun să o chinui puțin...
- Bună dimineața domnișoară! Sper să termini recapitularea înainte să-ți vină rândul!
Nu-mi răspunde și văd în clipa aceea că are căști în urechi și se pare că nu mă aude deloc, în vreme ce restul studenților se uită contrariați la mine. Sunt un pic dezorientat, renunț la joaca mea, îi salut și intru demn în sala de examen. Lasă că-mi amân puțin distracția. Începe prima serie de studenți și asistenta mă plictisește cu punctele acumulate la seminar, la lucrări etc...știu foarte bine cu cine am de-a face și mă întreb ce m-a făcut să o accept pe femeia asta atâta vreme lângă mine, dar ciudat este că de multe ori asta mă întreb și despre cea care de mai bine de zece ani îmi e soție.
Gata, trebuie să mă concentrez puțin. Primul student intră și îl invit să se servească. Ia un bilet, citește și pleacă în bancă să se pregătească să răspundă, intră următorul și se repetă scena... pierd firul și când îmi revin văd că am picat trei studenți și am dat numai note vai de mama lor. Asistenta mă privește plictisită și îmi întinde tabelul cu notele de la seminar pentru altă serie de studenți. Sunt deja la cei cu litera M și surda mea studentă nu a intrat încă, sau poate nu am sesizat eu și am ratat-o ...
Se deschide ușa și intră zâmbind o femeie înaltă, frumoasă, elegantă, luminoasă și aștept contrariat să-mi spună că a greșit sala, dar văd că are pe braț o haină asemănătoare cu a surdei mele de pe hol. Mă înviorez brusc, îi cer biletul să văd ce i-a căzut și simt o satisfacție sadică când văd subiectul... îi spun că poate să-l schimbe dacă nu știe. Nu mi-o amintesc de loc de la cursuri și cer asistentei mele, pentru prima oara în examen, prezența. Înțeleg cu greu că nici nu prea aveam cum să mi-o amintesc pentru că nu prea trecuse pe la facultate, dar avea note maxime la lucrări. Subiectul ei era greu și de multe ori am vrut să-l scot din listă dar mi-a fost lene.
Gata! Începe spectacolul ! În sala e liniște și doar unul din studenți se uită insistent spre surda mea și-și zâmbesc complice. Are și galerie! Zâmbesc în barbă! Vorbește despre subiect. Nu greșește. Mă privește direct în ochi. Știe! Ce mă fac? Se duce distracția mea. Nu se mai oprește! Dă și detalii suplimentare și constat dezamăgit că nu am ce să o întreb. Nu a greșit nimic. Nu pot să-i susțin privirea și mă uit pe notele asistentei.
- Domnișoară! Cu nota de la seminar nu pot să-ți dau mai mult de 7 având în vedere că nu ne-ai prea onorat cu prezența. Pot însă să-ți pun întrebări suplimentare.
- Desigur! Nu-i nicio problemă, vă rog!

E clar că orice o întreb știe. Asistenta se uită mirată la mine. Sunt deja la a cincea întrebare și nu am reușit să o fac să greșească la ceva. Se pare că se simte confortabil și mai dă și din mâini agresiv când explică. Doamne! Îmi place! Tot! Îmi plac și unghiile vopsite într-o culoare imposibilă. Caut un pretext oarecare de critică și nu găsesc. Totul pare perfect. Nu vreau s-o las să plece și-mi dau seama că sunt ridicol. Îmi vine să strig că mi-a făcut ziua frumoasă, că a ieșit soarele, că-mi vine să sar într-un picior de bucurie că ne-am întâlnit, dar sunt conștient că mă pot accidenta.
- Aveți 10, Domnișoară ! Ne vedem în semestrul II și sper să vă prezentați la fel de bine. Poate o să veniți și la curs...dacă vă faceți timp și pentru mine...
Nu am auzit răspunsul ei și am înțeles că-mi scăpase păsărica, dar nu-mi păsa. Mă gândeam doar la cum aș putea condensa timpul ce va să treacă până o să o văd din nou. Atâta doar să o văd din nou!