Lumea lui Octo-Yuè se înalță undeva sus, deasupra norilor, ea este o picătură de galben acoperită de un ochi albastru, numit ochi dumnezeiesc, lumea aceasta este o ciutură de apă nevăzută, care curge, toamna, pe buzele nimfelor, și cât de multe aș mai putea spune, dragă Laura, despre Octo-Yuè, dacă nu ar fi fost vina asta atât de acută că te-am lăsat, ca data trecută, din nou singură, și, totuși, eu știu, ai reușit să ne vezi, pe mine și pe tatăl meu, descoperind taina fluturilor care intră, pe o portiță mică, într-un castel de nisip regal. Ce nu știi tu, mamă, e că tata mi-a spus, cu teamă, atunci, „Știi, copile, mama ta este ca o floare captivă într-o bucățică de chihlimbar, ea nu este cu adevărat fericită…”, asta mi-a spus, și nici măcar nu știa dacă era întocmai adevărat ceea ce îmi spunea. Sau, mai ales, dacă îmi spunea asta bine. Vezi tu, Laura, eu îl înțeleg bine pe tata, însă, mămică, eu semăn prea mult cu tine ca să știu cum ești tu. Și să mai știu că și tata ar avea, oarecum, dreptate, dacă el ar fi spus atunci acele cuvinte altfel, cu o altă intonație. De fapt, el era atunci supărat. Că nu erai și tu acolo, cu noi, să simți și tu cum văd fluturii intrând în castelele de nisip regal, fiecare în acela care i-ar fi plăcut cel mai mult, în viața lor de numai o zi.

Mamă, am cunoscut o fetiță, ea se numește Dora, și un băiețel, el se numește Floriel. De fapt, mai mulți copilași, dar Dora și Floriel îmi sunt mie cei mai dragi. De fapt lui Floriel noi îi spunem Riel, asta i-a venit în minte Dorei, la început, apoi, după câteva zile, Riel ne-a implorat să îi spunem Ryeline. Și așa, mamă, acum sunt cu Dora și cu Ryeline, aici, în lumea asta a unei lumi, numită Octo-Yuè.

S-a lăsat peste noi chiar toamna cea lipicioasă, cu toate fructele ei marine, după cum, desigur, bănuiești, marea de aici este atât de albastră! Și mai ales, plină de sclipici, ca zăpada, de fapt și de drept, așa pare, ca o zăpadă albastră. Dora îmi spune că semăn foarte mult cu Lyl, fratele ei care s-a dus la Doamne de Sus (pe când, sărăcuțul, chiar era mai mic, la ani, decât mine), îmi mai spune că semăn așa de mult cu Lyl, încât uneori, când rostesc anumite cuvinte, îi vine dintr-odată să plângă. Ryeline nu e atât de profund ca și mine, mama mea dulce, însă el este, în schimb, neasemuit de frumos în blândețe. Ai înțelege dacă ai ști cum e pe aici, în Octo-Yuè-ul acesta plin de frumuseți. Toți copiii sunt așa de gingași, dar absolut toți, dacă pot să spun așa, în afară de unul, și, să mă ierte dânsul că o spun, dar Spin e cel mai neastâmpărat. Dar și cu el mă înțeleg de minune, dragă mamă. Odată mi-a spus că sunt mai urât decât el, însă eu nu m-am supărat atunci pe Spin, îți spun ție toate acestea ca să înțelegi și dumneata cum e Spin cu adevărat.

Cu Dora mă joc adesea „Cuburile”. Ea, bineînțeles, îl așază pe primul, se gândește la un cuvânt, îl scrie pe un bilețel, și îl ascunde în cubul ei, de o anumită culoare, care are, bineînțeles, o anumită vibrație energetică, proprie numai lui, știi, mamă? Apoi, ajutându-mă de simțurile mele, și de vibrația cubului, eu trebuie să ghicesc ce cuvânt a ascuns ea înăuntru, și apoi, dacă ghicesc, am dreptul să așez și eu propriul meu cub, cu propriul lui bilețel. Și tot așa, dragă Laura, până unul din noi greșește. Știu că și ție ți-ar părea un joc nemaipomenit de frumos. Și mi-ai spune, „Mihăiță, fiecare cub pe care tu l-ai așezat tu e mai frumos decât raza unui soare cu perciuni, care ne luminează și pe noi de foarte foarte departe, mai frumos decât cărăbușul de mai, care și-a pus în gând să iasă cât mai repede afară dintr-o mofturoasă lăcrămioară, cu gândul să găsească, repede, o alta”, cam astea mi le-ai spune, că doar te cunosc, dulcea mea, nebuna mea mamă…” Dar să știi că nu e tocmai așa. Adică nu e chiar chiar atât de greu să ghicești cuvintele scrise pe bilețelele ascunse în cuburi. Cele mai multe am ghicit 7, și asta e foarte greu, ai fi mândră de mine. M-ai întreba acum, un pic temătoare, ca nu cumva să mă supăr, „Dar nu sunt oare 7 oarecum puține?” Nu, nu sunt puține, mamă, doar că fiecare cuvânt nou este din ce în ce mai greu de ghicit, așa e jocul ăsta cu cuburi. Dora a ghicit 9, și asta chiar e ceva…

Iar ție ți-ar plăcea acum să mă ții în brațe, uite cum te-am ghicit, cum am ghicit de ce ți-e ție foarte dor, ca și cum aș fi găsit cuvântul ascuns într-un cub de-al tău, dragă mamă. Știi, mami, eu pot vedea plaja, te pot vedea chiar și pe dumneata, dulce mamă. Aș alerga acum înspre tine, și tu m-ai prinde în brațe, așa drăgăstoasă și caldă cum ești tu, mamă. E târziu, se scutură frunzele, și Octo-Yuè e pe sfârșite. Știi ceva, mamă? Știu că tu mă visezi. Și eu am piciorușele de chihlimbar, ca și tine.